Навигация

Поиск по сайту

 











Все Новости

04.07.2019:  FIRMA OFF-SHORE „ALSVIT-PRINT”, AL CĂREI PROPRIETAR-BENEFICIAR ESTE SOȚUL ZINAIDEI GRECEANÎI, PREZENTĂ ÎN RAPORTUL KROLL! IATĂ CÂTE MILIOANE A SCOS DIN BEM
După aproape două săptămâni de presiune publică, Alexandr Slusari a anunțat astăzi că va fi publicat raportul Kroll 2, însă fără lista beneficiarilor finali ai fraudei bancare. Chiar și așa, s-a găsit urma mai multor firme off-shore înregistrate în Cipru, precum „Alsvit-Print”, fondată și din urma căreia beneficiază familia Zinaidei Greceanîi. Această firmă off-shore a beneficiat de mai multe credite în valoare de zeci de milioane de dolari de la BEM.

Astfel, pe timpul când Zinaida Grecianîi era ministru al finanțelor, iar Igor Dodon era prim-vice-prim-ministru al Republicii Moldova și ministru al economiei, au avut loc scheme de creditare a companiilor conduse de persoanele afiliate celor doi.

Este de precizat că anume Ministerul Finanțelor a numit reprezentanții statului în Consiliul de Administrație al BEM, iar în acea perioadă statul deținea peste 56% din acțiuni la BEM, iar prin intermediul reprezentanților săi, în Consiliul de Administrație al băncii, statul putea influența politica de creditare din cadrul BEM.

În data de 31 martie 2008, Zinaida Greceanîi devine prim -ministru al Republicii Moldova. Având desemnați membrii consiliului BEM, încă de pe timpul de când era ministru al finanțelor și numindu-și soțul — Alexei Greceanîi, în Consiliul de Administrație al Fabricii de Vin din Cojușna, organizează acoperirea politică necesară pentru creditarea acestei Fabrici, cu banii de la BEM.

Astfel, Fabrica de Vin din Cojușna este creditată cu 1,63 milioane euro și 500 000 de dolari americani, iar în 2010 această fabrică își declară falimentul.

În 2011, firma off-shore „Alsvit-Print“, înregistrată în Cipru, al cărei proprietar-beneficiar, era tot Alexei Greceanîi, ia un nou credit, în valoare de 40 milioane lei, tot de la BEM, chipurile, pentru a răscumpăra gajul Fabricii de Vinuri din Cojușna.

Este important de menționat aici, că creditul neperformant al companiei „Alsvit-Print“ se regăsește în Raportul Kroll. Astfel, în conformitate cu datele din Raport, compania britanică „Roseau Alliance“, prin care Shor răscumpără creditele neperformante de la BEM, preia și creditul de 46,12 mln lei (40 milioane corpul creditului, iar diferența este dobânda aferentă acestui credit).

În aceeași perioadă, anii 2006-2010, întreprinderile afiliate lui Igor Dodon: „Sanin“ SRL, „Sanin Plus“ SRL și „Sanin Ecopac“ SRL, contractează de la BEM credite în valoare totală de peste 10 milioane dolari. Proprietarul acestui grup de companii, intrate în insolvabilitate, Beristecico Alexandru, este unul din finanțatorii Partidului Socialiștilor și prieten al lui Igor Dodon.

Și în acest caz creditele neperformante ale companiilor „Sanin“ SRL și „Sanin Plus“ SRL, în valoare de peste 116 milioane lei, au fost incluse în contractul de cesiune dintre BEM și compania afiliată lui Șor — „Roseau Alliance“, și trebuiau să fie răscumpărate în întregime la data de 31 martie 2014.

În consecință, duetul Zinaida Grecianîi și Igor Dodon, au prejudiciat BEM cu sute de milioane de lei, iar acum manipulează opinia publică și vor să ne facă să credem că vor să facă regulă în țară, în realitate, însă, singurul lucru pe care-l urmăresc este să-și creeze condiții pentru ca să poată fura în continuare!

Autor: Iurie Chirinciuc


Sursá: www.telegraph.md
0 
| Еще
вернуться назад »
News Time Romania - Stiri Romania News Time Romania - Stiri Romania