Navigare

Căutarea pe saitul

 

Anunţ















Pagina principală

Adresarea domnului Vladimir VORONIN,

Preşedinte al PCRM

Dragi concetăţeni,

Data de 5 septembrie 2010 va intra, fără îndoială, în istoria noastră ca zi a unei înalte demnităţi civice, ca zi a adevăratei bărbăţii politice a întregului popor moldovenesc. Anume în această zi Dumneavoastră aţi găsit forţe pentru apărarea masivă şi organizată a independenţei ţării, Constituţiei, supremaţiei dreptului şi democraţiei. Anume în această zi, datorită poziţiei Dumneavoastre solidare, a avut loc un adevărat vot de neîncredere  regimului de guvernare din Republica Moldova. Ameninţările isterice a guvernării în adresa Dumneavoastră, presiunea ruşinoasă asupra alegătorilor, încălcarea celor mai elementare standarde ale procesului electoral – toate acestea s-au dovedit a fi zădarnice în faţa voinţei Dumneavoastre de a schimba viaţa noastră în bine, de a readuce ţara pe făgaşul dezvoltării stabile şi previzibile. În ciuda presiunilor administrative şi informaţionale fără precedent, Dumneavoastră v-aţi apărat dreptul la suveranitate, aţi demonstrat cu prisosinţă că anume poporul moldovenesc multinaţional este adevăratul stăpîn al acestei ţări. Şi toţi politicenii, toţi cei, care au îndrăgit Moldova noastră ca ţară independentă şi cu dreptate, trebuie să vă fie recunoscători pentru multă vreme înainte.

Dragi concetăţeni, în ziua de 5 septembrie 2010, Dumneavoastră a-ţi devenit creatori ai unei atmosfere aparte în Republica Moldova, o atmosferă plină de speranţă şi încredere în propriile forţe. Şi poziţia Dumneavoastră solidară deschide o nouă perspectivă pentru ţara noastră. Este deja evident pentru toţi că actuala putere şi majoritatea parlamentară nu mai are temeiuri, nici morale, nici juridice, nici politice, de a guverna în continuare ţara. Dizolvarea Parlamentului şi alegerile parlamentare anticipate, administrarea de mai departe a republicii parlamentare şi, neapărat, modernizarea social-economică  a ţării – iată cele mai actuale obiective care stau în faţa noastră.

Eu vă mulţumesc sincer pentru această zi luminoasă din istoria modernă a ţării noastre. Ştiu că mulţi dintre Dumneavoastră au fost receptivi la adresarea Partidului Comuniştilor cu privire la neparticiparea la farsa regizată de actualul regim. Sînt, însă,  absolut convins, că motivul adevărat care va determinat alegerea a fost credinţa neţărmurită patriei şi sincera speranţă într-un destin mai bun al ţării.  Şi Dumneavostră  a-ţi învins pînă la urmă!

Eu Vă rămîn  recunoscător pentru contribuţia în această mare victorie!

6 septembrie 2010

Galeria foto: Vladimir Voronin: La referendum a câştigat nivelul înalt al conştiinţei concetăţenilor noştri

6-09-2010

6-09-2010

6-09-2010

6-09-2010

6-09-2010

6-09-2010

6-09-2010

6-09-2010

6-09-2010

6-09-2010

6-09-2010
ASTĂZI AGITAŢIE ELECTORALĂ INTERVIURI ARTICOLE MOLDOVA BOICOTEAZĂ REFERENDUMUL ACŢIUNEA SOCIALĂ
26.04.2010:
Elita politică trebuie să fie reprezentată de cât mai mulţi profesionişti »
05.10.2009:
Reprezentantul special al UE: Moldova are cu ce se mândri »
17.06.2009:
Iurie Roşca: Asumarea de responsabilităţi este necesară atunci când Republica Moldova are atâtea probleme de rezolvat »
02.06.2009:
Sergiu Burduja: "Cunoştinţelor plătite, cu timpul, le expiră termenul de valabilitate!" »
24.04.2009:
Cum se va restabili tot ceea ce s-a distrus »
24.04.2009:
Iurie Stoicov: Nu ştiu cum aceşti oameni se vor ruga în faţa icoanelor furate »
08.04.2009:
Vladimir Voronin - În istoria Moldovei au existat multe încercări, dar niciodată una ca aceasta »
02.04.2009:
Vladimir Voronin: populaţia Republicii Moldova tratează Federaţia Rusă exclusiv ca pe un partener strategic al statului moldovenesc »
30.03.2009:
Valeriu Sava: Am un talisman - nepoţica Victoria »
27.03.2009:
Vladimir Voronin: Ne indreptam si ne-am indreptat acolo unde este interesul Moldovei »
26.03.2009:
Iurie Stoicov: Alegatorii doresc stabilitate in tara »
25.03.2009:
Anatolie Gorodenco: Vom ridica agricultura la nivelul celei europene »
16.03.2009:
Vladimir Voronin: "Schimbarile în bine sint posibile doar in conditiile stabilitatii". »
13.03.2009:
Ala Mironic: „As vrea ca in tara noastra atitudinea de respect fata de persoanele in etate sa devina o norma” »
13.03.2009:
Ivan Calin: „Rezultatele obtinute din 2001 pina in prezent apartin intregului popor" »
13.03.2009:
Alexandru Roman: „Viitorul Republicii Moldova trebuie construit acasa...” »
09.03.2009:
Maia Radilov: Cetăţenii vor vota pentru continuarea reformelor »
09.03.2009:
Galina Balmoş: Vom tinde continuu pentru obţinerea rezultatelor scontate »
04.03.2009:
Gheorghe Braşovschi: În opt ani a crescut prestigiul Moldovei în lume »
04.03.2009:
Sergiu Sococol: Sîntem pentru o republică salubră »