Navigare

Căutarea pe saitul

 













Toate ştirile

11.02.2017:  În rîndul partidelor de opoziție, PCRM trebuie să fie primul. Pentru ca oamenii să știe și să vadă pentru ce luptăm, spre ce tindem
Valerie Muduc, prim-secretar al Comitetului Raional Fălești al PCRM, cunoaște bine problemele raionului în ansamblu și ale orașului în parte. Și asta deoarece, pentru a organiza în modul cuvenit activitatea Comitetului Raional, este necesar să știi bine cum trăiesc oamenii, ce probleme au, cu ce-i poți ajuta la soluționarea respectivelor probleme. În acest context, promovînd idei de orientare socială, în măsura posibilităților existente, comuniștii fac față sarcinilor pe care și le-au pus drept scop.


Prim-secretarul este originar din satul Albinețul Vechi, raionul Fălești. După absolvirea școlii, cîțiva ani a lucrat în calitate de educator, manifestînd aptitudini pedagogice. Dar, după ce și-a satisfăcut serviciul militar, un timp și-a cîștigat existența prin munca de lăcătuș, cu intenția ca mai tîrziu neapărat să facă studii universitate. Visul i s-a împlinit, el devenind specialist în economia politică. Cunoștințele dobîndite le aplică atît în munca de partid, cît și în calitatea sa de conducător. În oraș este un om cunoscut și respectat, în primul rînd, pentru faptul că nu aruncă vorbe în vînt, nu face promisiuni pe care ulterior să nu le poată îndeplini. În 2003, făleștenii i-au încredințat funcția de primar al orașului, însă doar peste cîteva luni după asta Valerie Muduc a fost numit la postul de președinte al raionului. Atunci cînd în consiliul raional majoritatea consilierilor o reprezenta PCRM, multe probleme puteau fi rezolvate mai ușor. Dar nici acum, cînd situația e alta, comuniștii nu-și cedează pozițiile.


Aflîndu-se la funcții-cheie în raion, Valerie Muduc întotdeauna a acordat o mare atenție și muncii de partid, îmbinînd îndeplinirea sarcinilor de partid și a celor de stat. Ceea ce i-a reușit, dat fiind că ele deseori coincideau. La ultima verificare, s-a constatat că în organizația raională din Fălești sunt 463 de comuniști. La moment, încă 10 oameni sunt dispuși să intre în rîndurile PCRM. Cum și cu ce probleme trăiesc și activează comuniștii la ziua de astăzi, prim-secretarul a povestit în dialogul său întreținut cu corespondentul ziarului «Comunistul».



Electoratul rămîne același


— Domnule Muduc, la ziua de astăzi, pe ce se bazează activitatea comitetului raional?


— Ne concentrăm atenția asupra faptului cum își îndeplinesc obligațiile lor acei comuniști care au funcții publice, cum lucrează ei cu cetățenii în diferite domenii. În felul acesta, prin oamenii noștri, aducem la cunoștința populației scopurile pe care le avem. La moment, ne putem lăuda că am reușit să ajungem la un număr impunător de abonați la ziarul «Comunistul», ceea ce ne ajuta pe toți să fim mai informați și ceea ce va consolida legătura noastră reciprocă cu presa de partid.



— Dumneavoastră dețineți o bogată experiență de activitate în organele de administrare. Ați fost și președinte de raion. Cîteva legislaturi la rînd, majoritatea din consiliul raional au constituit-o comuniștii. În actuala situație, aflîndu-vă în opoziție, cum reușiți să faceți față obiectivelor pe care vi le-ați propus?


— În actuala componență a consiliului raional, deținem doar patru mandate, de aceea în permanență avem sarcina de a căuta și a găsi compromisuri adecvate și, totodată, de a ne atinge scopurile propuse. Într-adevăr, nu e ușor. Cu regret, se întîmplă să nu reușim. Dar anume așa și este lupta în opoziție. Ea e la fel atît la nivelul Parlamentului, cît și la nivelul organelor locale de administrare publică.



— Totuși, este și o diferență: în teritoriu, consilierii se cunosc mai bine unii pe alții, așa că pot presupune sau chiar ști cu certitudine la ce trebuie să se aștepte unii de la alții…


— Anume din acest considerent, la noi este mai important factorul psihologic. Pe de o parte, oponenții declară că noi trebuie să rămînem oameni și să lucrăm pentru oameni. Pe de altă parte, ei îndeplinesc indicații speciale care le vin «de sus», adică de la liderii partidului din care fac parte. Anume aceste indicații împiedică cel mai mult activitatea noastră. Pentru că acolo, «sus», de unde vin respectivele indicații, nu se ține cont nici de situația locală, nici de specificul regiunii.



— O asemenea atitudine față de activitatea consiliului raional a apărut acum?


— Cînd în consiliu eram în majoritate, nu acceptam această atitudine. Componența Parlamentului se schimbă, iar electoratul rămîne același. De aceea trebuie să ne comportăm în același mod față de acest electorat, ci nu în dependență de partidul care acum deține majoritatea. Pe oameni trebuie să-i respecți. Doar așa și ei te vor respecta și pe tine, dar și partidul pe care îl reprezinți. Iată de ce noi, consilierii comuniști, ne străduim să muncim constructiv, ca, în final, rezultatul muncii noastre să fie întru binele oamenilor.



Ziarul ca primă sursă


— În raionul Fălești, abonarea la ziarul «Comunistul» e la cel mai înalt nivel în comparație cu alte raioane. Cum vă ajută în munca dumneavoastră presa de partid?


— În raionul nostru sunt 76 de localități. Distanța de la centrul raional pînă la cele mai îndepărtate sate ajunge pînă la 30 și mai mulți kilometri. Clar lucru, membrii Comitetului Raional nu întotdeauna se pot deplasa în localități pentru a participa la adunările organizațiilor primare de partid. Totodată, trebuie să recunoaștem că locuitorii de la sate rămîn buimăciți și dezorientați în fața torentului de informații de la posturile de radio și televiziune. Evenimentele din actualitate sunt prezentate de acestea în mod unilateral. Chiar și ceea ce difuzează cel mai accesibil pentru locuitorii noștri canal televizat are dedesubturi politice la fel de unilaterale. Pe cînd, pentru ca omul să tragă niște concluzii în mod de sine stătător, el are nevoie să asculte mai multe puncte de vedere cu privire la diferite situații și evenimente. Pentru noi, prima sursă de informații este ziarul «Comunistul». Noi trebuie să le prezentăm oamenilor fapte reale. Oamenii trebuie să aibă acces la informație obiectivă. Acum a apărut o mulțime de «politologi», și orice opinie exprimată de ei la un post de televiziune sau altul, telespectatorul o percepe ca pe o realitate obiectivă.



— Îndeosebi în perioada campaniei electorale…


— Pentru ca să avem un electorat bine pregătit, partidul trebuie să-i ajute pe oameni să se orienteze în mod corect în diversitatea informațională. Din varietatea de informații pe care ne-o prezintă mass-media de la noi, doar un om pregătit poate discerne informația credibilă. Oamenii așteaptă informații și de la guvernare, vor să știe ce face ea. Dar mass-media noastră, despre care știm cui slujește, vorbește despre creșterea economiei și despre alte momente, chipurile, pozitive din viața Moldovei, pe cînd oamenii nu le văd și nu le simt pe toate acestea. Unde sunt locurile de muncă ce li s-au promis, dezvoltarea tuturor domeniilor de producție, creșterea nivelului lor de trai? Noi aflăm despre ceea ce se face din gurile așa-numiților politologi, care de asemenea, în majoritate, le slujesc diferitelor formațiuni politice. Pe cînd scopul nostru e altul.



— În ce constă el?


— Trebuie să le arătăm oamenilor diferența dintre ceea ce a fost și ceea ce este. Noi am abordat probleme reale, care se refereau la infrastructura orașelor și satelor, la producție, la îmbunătățirea condițiilor de muncă, la grija față de sănătate și față de instruirea copiilor și a tinerilor. Acum, cînd oamenilor în vorbă li se spune una, iar în faptă se face alta, ei, după cum am mai spus, sunt dezorientați. Iată de ce comuniștii trebuie să aibă poziția lor în ceea ce privește toate evenimentele politice, să aibă opinia lor în privința acestora, să-și declare deschis și să-și argumenteze propriul punct de vedere. Cît privește ziarul «Comunistul», îl abonează nu numai membrii partidului. Sunt și oameni care au încrederea în PCRM, care se interesează de tot ceea ce ține de activitatea lui, de aceea abonează și ei ziarul nostru.



Energie pozitivă de la comuniști


— Cine sunt oamenii care intră acum în rîndurile PCRM?


— Cetățeni de rînd. Oameni care-și doresc ceva pozitiv în viața lor. Ei văd aievea acțiunile noastre direcționate spre apărarea drepturilor și a necesităților lor vitale, de aceea și ne susțin. Eu deocamdată nu vorbesc despre o susținere totală. Dar trebuie să muncim, să ne aflăm cît mai mult în mijlocul oamenilor și să le explicăm tot ceea ce doresc să afle, să înțeleagă, să-i deprindem să analizeze și să aprecieze cît se poate de obiectiv ceea ce se întîmplă în jurul lor.



— Ce loc ocupă în planurile Comitetului Raional sărbătorirea împlinirii a 100 de ani de la Marea Revoluție Socialiste din Octombrie?



— E unul din evenimentele centrale și cu multe semnificații pentru noi, de aceea vom folosi toate posibilitățile de care dispunem pentru a-l marca în modul cuvenit. Această dată memorabilă o vom folosi și ca subiect de propagandă în scopul consolidării rîndurilor noastre, pentru îmbunătățirea structurii de partid în localități. Prin prisma unor asemenea evenimente, noi arătăm cine suntem, ce reprezentăm în actuala societate. Oamenii cunosc istoria PCRM, cunosc cum am venit la putere. Munca ideologică, îndeosebi cînd ne aflăm în opoziție, joacă un rol extrem de important. Respectiva muncă trebuie desfășurată în mod profesional, cu atragerea unui număr cît mai mare de oameni, îndeosebi a celor care cunosc lucrul nostru. Astfel ca să fie evitat falsul, doar oamenii simt foarte bine cînd sunt mințiți și cînd li se fac promisiuni goale. Acum, factorul psihologic este foarte important, așa că trebuie să ajungem la sufletul fiecărui cetățean.



— Dar asta e destul de complicat în situația în care partidul se află în opoziție…


— Într-adevăr, a te afla în opoziție este o situație complicată. Printre partidele de opoziție, noi trebuie să fim printre primele. Ca oamenii să cunoască și să vadă pentru ce luptăm, spre ce tindem. Trebuie să le analizăm pe toate, să vorbim despre dezvoltarea economică a țării, și s-o facem inclusiv cu ajutorul presei de partid, prin comentarii oferite de specialiști. Propunerile noastre trebuie să fie consecvente și argumentate, astfel ca să trezească în oameni dorința să ne urmeze.

Natalia Ustiugova
Sursa: http://comunist.md/index.php?newsid=2515
0 
| încă
înapoi »