Navigare

Căutarea pe saitul

 













Toate ştirile

16.02.2017:  Reanimarea periodică a ideii absurde cu privire la gazoductul Iași-Ungheni-Chișinău nu apropie, în nici un fel, finisarea lucrărilor de construcție a acestuia
Încă o promisiune în acest sens a fost lansată de ambasadorul României la Chișinău, Daniel Ioniță, care afirmă că lucrările de edificare a gazoductului sînt la etapa de finisare tehnică. Și că nu va trece nici doi ani de zile pînă cînd sectorul de la Ungheni pînă la Chișinău va fi dat în exploatare.

”Scopul final constă în faptul de a încheia lucrările de construcție în anul 2018, iar la începutul lui 2019 să dăm gazoductul în exploatare”, a declarat ambasadorul român. Însă, există anumite dubii în legătură cu acest fapt.

Reamintim că segmentul gazoductului Iași-Ungheni a fost inaugurat cu mare fast pe 27 august 2014, de Ziua Independenței a Republicii Moldova. La eveniment au fost prezenți șefii Cabinetelor de miniștri a celor două țări, comisarul european pentru probleme energetice Günther Oettinger și funcționari de rang mai mic. S-a declarat că importul de gaze din România este un pas important în realizarea strategiei Guvernului Moldovei în ceea ce privește consolidarea securității energetice a țării, diversificarea surselor de achiziționare a gazului, reducerea costului ”combustibilului albastru”. Bla-bla-bla și încă o dată bla…

În realitate, nu poate fi așa ceva, pentru că este ireal. România însăși importă gaz din Rusia întrucît nu este în măsură să-și asigure propriul consum (anual, consumul constituie circa 10 – 12 miliarde de metru cubi). Propriul său gaz, mult mai ieftin, nu va fi livrat Moldovei, pentru că România îl folosește pentru a-l amesteca cu cel rusesc și, în acest fel, asigură proprii săi consumatori cu gaz la preț accesibil. De aceea, dacă e să ne referim la viitorul apropiat, unica soluție este de a umple gazoductul cu gaz rusesc. Însă, în acest caz, prețul va fi și mai mare, lucru absolut firesc. Numai că nu este clar la ce bun avem noi nevoie de intermediari dacă ”Moldovagaz” este o întreprindere aflată sub controlul ”Gazprom” și duce tratative directe cu furnizorul ? Capacitatea anunțată a gazoductului proiectat este de doar 1,5 miliarde de metri cubi, iar necesitatea Moldovei împreună cu Transnistria este de cel puțin 2,5 miliarde de metri cubi. Cum să înțelegem acest fapt? Ca o pregătire pentru excluderea definitivă a Transnistriei din spațiul economic al republicii? Ca o încercare de a supune Moldova în fața țării vecine cu ajutorul unui gazoduct foarte scump și irațional din punct de vedere economic?

Mai este o prblemă importantă de ordin tehnic – diferența de tensiune în sistemele de transportare a gazului din cele două țări. Este necesar de a spori tensiunea în gazoductul Iași-Ungheni, în caz contrar, transportarea volumelor mari este imposibilă, iar pentru asta este necesar de a construi cîteva stații de compresoare. Conform calculelor economiștilor și inginerilor, costul problemei poate ajunge, n final, pînă la 200 de milioane de euro. Iar asta nu înseamnă 26 de milioane alocate de UE și România pentru construcția secțiunii de 43 de km de la Iași la Ungheni.

Deci, de ce să implementăm un proiect mort din start ? Cred că este ușor să ne dăm seama: în baza proiectelor se pot cîștiga dividende politice, jucînd pe sentimentele celor care pentru securitatea energetică a țării și luptătorilor împotriva ”robiei rusești” în baza gazului.

Deși, unicul proiect real, care ne-Ar îmbunătăți situația din punct de vedere al securității energetice, a fost realizat în perioada guvernării PCRM. Este vorba despre edificarea gazoductului de tensiune înaltă Tocuz-Căinari-Mereni. Acest proiect a permis Moldovei să se includă la gazoductele de tranzit internaționale. Pînă atunci, livrările de gaz în Chișinău erau asigurate fie prin gazoductul Odessa – Chișinău, or, din gazoductul magistral Ananiev – Cernăuți – Bohorodceanî prin Șoldănești și, în orice moment, puteau fi blocate de pretinsele autorități transnistrene. Acum, Chișinăul, poate rămîne fără gaz doar dacă vor fi sistete livrările în Țările Baltice.

De altfel, românii încearcă să ne povestească o poveste captivantă despre extracția cazului de pe platoul Mării Negre. Da, este adevărat în urma proceselor judiciare la tribunalul internațional, platourile de extracție a petrolului și gazului din jurul insulei Șerpilor au revenit României. Însă, pentru a exploata aceste platouri este nevoie de mari investiții și mult timp. Între timp, potrivit experților, atunci cînd va demara exploatarea platourilor de gaz și petrol în regiunea insulei Șerpilor, gazoductele apropiate, în care se va livra gazul extras – sunt anume acele gazoducte internaționale de tranzit, care trec prin sudul țării noastre.

Apare întrebarea, la ce bun sunt aceste proiecte de amploare pentru construcția noului gazoduct Ungheni – Chișinău? Cu atît mai mult că la sud sunt amplasate trei ramuri ale gazoductelor magistrale și o stație de compresoare la Vulcănești. De ce, prin modernizarea rapidă și relativ ieftină a acestei stații și altor cîteva stații de pe teritoriul României, să nu fie folosite capacitățile gazoductelor deja existente pentru livrările gazului românesc în Moldova ? Evident, în acest scop sunt necesare surse financiare suplimentare pentru identificarea cărora guvernanții noștri nu au timp: astăzi, mințile lor sunt preocupate de o singură problemă – cum să se mențină la putere.

Dimitrie Crîmov
Sursa: http://comunist.md/index.php?newsid=2531
0 
| încă
înapoi »