Navigare

Căutarea pe saitul

 













Toate ştirile

29.06.2017:  28 iunie — Ziua eliberării Basarabiei de ocupația română
La 28 iunie 1940, ca rezultat al unui ultimatum înaintat de Uniunea Sovietică părții române, teritoriul Basarabiei, ocupat de România în anul 1918, a fost eliberat în întregime. Poporul a răsuflat cu ușurare. De acum nimeni nu-i mai umilea și nu-i mai jignea pe oameni.

Cu regret, practic, numai sunt în viață martori ce ar putea povesti propriul lor adevăr despre cei 22 de ani grei de ocupație română, cînd «frații mai mari», echipați în uniformă de jandarm, îi educau pe moldoveni cu biciul și cravașa. Nu au mai rămas aproape nimeni în viață și din cei care s-au născut în timpul robiei române, simțindu-se oameni doar atunci cînd au primit libertatea mult dorită, precum și posibilitatea de a avea casa și patria lor. Casă în care să nu calce nicicînd ciubotă de jandarm. Patrie pe care o poți nu doar iubi, ci și te poți mîndri cu ea.

La 28 iunie 1940, poporului i-a fost dată șansa la o viață demnă, posibilitatea de a păstra originalitatea națiunii sale.

Prin forță și înșelăciune

La 27 martie 1918, în condițiile unei presiuni radicale, în sala de ședințe în edificiul înconjurat de mitraliori români și deasupra căruia se planau cîteva avioane române, Sfatul Țării votează intrarea Republicii Democratice Moldovenești (RDM) în componența Regatului Român.

O asemenea unire cu România nu poate fi calificată ca expresie benevolă a voinței poporului Basarabiei în condiții în care Sfatul Țării, teritoriul, populația, hotarele se aflau sub controlul armatei române.

…Împușcarea a 17 deputați ai Sfatului Țării doar pentru faptul că s-au pronunțat împotriva armatei române. Izgonirea din Sfatul Țării a socialiștilor, dizolvarea armatei moldovenești, dispariția a 38 de deputați după venirea armatelor române — toate aceste fapte demonstrează că, după 14 ianuarie 1918, Sfatul Țării a încetat să fie un organ legitim.

Trupele române au intrat în teritoriul RDM la începutul lui ianuarie 1918. Armata moldovenească, care număra doar 7-8 mii de soldați, a încercat să țină piept armatei române din 100-160 mii de soldați. Moldovenii au demonstrat un adevărat patriotism și bărbăție ostășească. Soldații porneau la luptă cu cotropitorii români, neașteptînd să li se dea ordin.

Cînd la 6 ianuarie a venit vestea că la stația Ghidighici au sosit trupe române, moldovenii au început să se înarmeze și plecau pe front. În Piața Libertății din Chișinău au fost instalate tunuri pentru luptele cu românii.

Dar forțele nu erau egale. La 14 ianuarie 1918, armata română a ocupat Chișinăul. La 15 ianuarie, generalul român E. Broșteanu a ordonat ca în oraș să fie declarată stare de asediu: mai întîi armatei, iar după aceea și poliției li s-a dat dreptul nelimitat de a executa oameni la propria latitudine.

Deoarece votarea în Sfatul Țării, la 27 martie, a unirii RDM cu România a avut loc sub presiunea trupelor străine de ocupație, Guvernul Sovietic nu i-a recunoscut legitimitatea. Cu atît mai mult cu cît, nu cu mult înainte de asta, la 5-9 martie 1918, între guvernele Rusiei Sovietice și al României a fost semnat un acord conform căruia România se obliga să elibereze Basarabia. În respectivul document se specifica anume asta: ca teritoriul Basarabiei să fie curățat de trupele române.

Dar partea română nu a îndeplinit condițiile acestui acord internațional. În Basarabia a fost instaurat un regim militar-polițienesc și, prin lege, a fost declarată stare de război, care a durat 22 de ani. În tot timpul acesta, locuitorii țării au luptat împotriva regimului ocupanților, fapt ce-l confirmă și răscoalele armate de la Bender, Hotin și Tatarbunar.

Sclavi

În timpul celor 22 de ani de ocupație, Basarabia a ajuns să fie pe primul loc în Europa în ceea ce privește mortalitatea populației. De aici s-au împrăștiat prin lume pînă la 500 mii de oameni. În URSS au plecat 300 mii de oameni, în țările Europei Occidentale — 150 de mii, în America de Sud și SUA — 50 de mii de oameni.

Pentru țărani, România a introdus o practică nemaivăzută pînă atunci în Europa — corvoadă de trei zile. Era folosită activ munca femeilor și a copiilor, femeile fiind plătite cu 20-30 %, iar adolescenții — cu 25-50 % mai puțin decît bărbații. La începutul anilor 1930, în ținut a început să crească șomajul, anual se înregistrau 13-14 mii de șomeri. S-a micșorat salariul. Salariul mediu al unui muncitor calificat din industria alimentară și cea de prelucrare a metalelor alcătuia în anul 1938 75 % din mărimea salariului din anul 1928, iar în celelalte domenii — doar 47 %.

În perioada română, investițiile în industria cenzitară au rămas la același nivel, cu tendința de scădere: de la 790,8 milioane de lei în anul 1928 pînă la 782,3 milioane de lei în anul 1937. Tarifele înalte la transporturile feroviare — în comparație cu alte teritorii ale României — au influențat negativ economia din ținut. Către anul 1937, capacitățile de producție ale întreprinderilor din industria alimentară, de prelucrare a lemnului, textilă, de construcții și chimică erau folosite doar în volum de 12,5-16,9 %, de prelucrare a metalelor — de 5,4 %, de pielărie și blănuri — 0,2 %. Multe întreprinderi nu funcționau, utilajul lor fiind dus peste Prut. Așa, de exemplu, au fost duse din Basarabia atelierele feroviare din Bender, Basarabeasca, Florești, fabrica textilă și cea de articole tricotate, una din uzinele chișinăuiene.

În anii 1918–1924, a fost efectuată reforma agrară, care, de fapt, a renăscut agricultura moșierească și a făcut să crească în mod considerabil diferențierea socială la sate. Roada de culturi cerealiere în acea perioadă era destul de mică. În agricultură predomină capitalul român și străin. Toată producția de soia era dusă din Basarabia, de către SA «Soia» din România, în Germania, acolo fiind folosită ca materie primă strategică pentru industria chimică.

Eliberarea

Moscova niciodată nu a recunoscut «legitimitatea» anexării Basarabiei la România. Pactul Molotov-Ribbentrop din 23 august 1939 a devenit primul semnal real de pregătire a soluționării «Chestiunii basarabene».

La rezolvarea litigiului teritorial cu România cu privire la Basarabia, Guvernul Sovietic a demonstrat minuni diplomatice. La 23 iunie, el a prevenit Guvernul German despre intențiile sale în privința Basarabiei. Revendicările erau indicate clar și fără echivoc: în cazul în care Guvernul Român va respinge acordul pașnic, Guvernul Sovietic intenționează să aplice forța.

Peste trei zile, prin trimisul român la Moscova, Guvernul URSS a transmis Bucureștiului o notă oficială, amintindu-i încă o dată României despre faptul că URSS niciodată n-a recunoscut drepturile ei asupra Basarabiei și nu s-a împăcat cu invazia străină în această parte a teritoriului său.

În respectiva notă se sublinia că Uniunea Sovietică consideră necesar și oportun ca, în scopul de a restabili dreptatea, să procedeze imediat împreună cu România la soluționarea problemei privind restituirea Basarabiei către Uniunea Sovietică.

După cum constată istoricii, Guvernul Român trăgea de timp, încercînd să dobîndească sprijinul Germaniei hitleriste. Dar, la 27 iunie, a urmat a doua notă din partea Guvernului Sovietic adresată Guvernului României regale și cererea care se conținea în această notă de acum suna ca un ultimatum: teritoriul Basarabiei să fie curățat de trupele militare și administrație timp de 4 zile, începînd cu ora 14 a zilei de 28 iunie 1940. Guvernul Român avea puțin timp pentru a sta la chibzuială și, la 28 iunie, printr-o notă oficială, a înștiințat Moscova că este de acord cu propunerile ce i s-au înaintat.

Românii plecau din Moldova făcînd nelegiuiri și distrugeri. Ca niște vandali, ocupanții distrugeau totul în calea lor, îi jefuiau pe locuitorii din sate și orașe, le luau vitele și transportul. Doar Armata Roșie, care a intrat în teritoriul Basarabiei la 28 iunie, a putut apăra populația civilă de acest dezmăț al ocupanților români. De acum spre seara zilei de 30 iunie, întreg teritoriul Basarabiei a trecut sub controlul comandamentului sovietic.

Cu ospitalitate moldovenească

Cînd, în 1918, ocupanții români au intrat în Basarabia ca niște stăpîni, locuitorii i-au întîmpinat aproape ca pe niște dușmani. Și toți cei 22 de ani după asta au luptat pentru dreptul de a fi ei înșiși, de a-și păstra originalitatea lor și dreptul la autodeterminare. De aceea pe soldații Armatei Roșii ei îi întîmpinau ca pe niște eliberatori. Pentru a ajunge de la Bender pînă la Chișinău, soldaților li s-au dat două ore. Dar pentru ca să ajungă pînă acolo, a fost nevoie tocmai de opt ore! De ce? Cauza reținerii lor a fost ospitalitatea moldovenească, acea bucurie pe care o trăiau moldovenii, văzîndu-i pe eliberatorii lor. Locuitorii satelor prin care trecea drumul spre Chișinău puneau în calea ostașilor mese cu bucate și vin. Oamenii aduceau cu bucurie pe aceste mese tot ce au reușit să ascundă de jandarmii români.

Și după asta liberalii moldoveni mai îndrăznesc să spună că, în 1940, Uniunea Sovietică a ocupat Basarabia? Oare așa sînt întîmpinați ocupanții?

În anul 1984, ziarul «Советская Молдавия» («Moldova Sovietică») a publicat amintirile unui locuitor din satul Mateuți, raionul Rezina, Leontie Țurcan, care povestea: «…pe soldații sovietici i-am întîmpinat cu pîine și sare. A doua zi în sat a început să lucreze magazinul, de unde puteam cumpăra liber sare, săpun, zahăr… Ca să vă dați seama că asta era pentru noi o mare bogăție, trebuie să știți că în anii ocupației pentru un litru de gaz și o bucată de săpun trebuia să lucrezi la moșieri o săptămînă întreagă. Iar copiii noștri au început să meargă la școală».

De frica pedepsei

Unioniștii afirmă că sute de mii de locuitori ai Basarabiei au părăsit locurile natale pentru a se salva de bolșevici. În realitate, oameni care nu doreau să trăiască aici în anii puterii sovietice, pentru că, pînă la asta, românii permanent îi speriau «cu sovieticii», erau doar cîteva mii. Din Basarabia au fugit românii care timp de 22 de ani au moșierit pe pămîntul moldovenilor. Apoi și mai multe mii de funcționari și membri ai familiilor acestora, trimiși de la București ca să administreze Basarabia. Au mai plecat coloniști și emigranți, care cumpăraseră cu prețuri de nimic pămînt basarabean, făcîndu-i pe adevărații stăpîni ai acestuia argați ai lor. Clar lucru că ei aveau teamă. Nu atît de puterea sovietică, cît de pedeapsa care le-ar fi putut fi aplicată pentru toate aceste fărădelegi. De aceea au și fugit din Basarabia.

În schimb, reveneau în țară mii de basarabeni plecați din patrie în timpul ocupației române. Chiar în prima lună după eliberarea Basarabiei, din România au revenit acasă 150 mii de refugiați și populația de aici a crescut cu 5 %. Spre sfîrșitul anului, ea de acum a crescut cu 10 %. Aflînd vestea despre eliberarea baștinei lor, oamenii continuau să se întoarcă de pe unde au plecat. Ei doreau să trăiască și să muncească în țara lor liberă.

An de prosperare

Ziua de 28 iunie 1940 a schimbat în mod cardinal viața poporului moldovenesc, a direcționat-o pe calea făuririi și dezvoltării. Eliberarea Basarabiei a permis să fie tradusă în viață ideea renașterii statalității moldovenești. Poporul moldovenesc a început să se simtă cu adevărat o națiune unică, cu tradițiile sale și cu istoria sa. S-a împlinit visul la reunirea locuitorilor de pe ambele maluri.

La 2 august 1940, sesiunea a VII-ea a Sovietului Suprem al URSS a adoptat Legea «Cu privirte la formarea Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești și primirea ei în componența URSS».

În corespundere cu decretul Prezidiului Sovietului Suprem al URSS din 15 august 1940 «Cu privire la naționalizarea băncilor, a întreprinderilor industriale și comerciale, a transportului feroviar și fluvial și a comunicațiilor din Basarabia», în administrarea statului au trecut circa 500 de întreprinderi industriale.

Prin alt decret, din 15 august 1940, al aceluiași organ unional, și anume «Cu privire la restabilirea în teritoriul Basarabiei a incidenței legilor sovietice referitoare la naționalizarea pămîntului», tot pămîntul și subsolul lui, pădurile și apele au fost declarate proprietate de stat, dreptul de proprietate moșierească și capitalistă asupra pămîntului fiind lichidat. Astfel, țăranii au devenit stăpîni cu toate drepturile ai pămîntului lor.

Pentru întîia oară după mulți ani, a început restabilirea și punerea în funcțiune a întreprinderilor. Doar timp de jumătate de an, în al doilea trimestru al anului 1941, volumul producției industriale aproape că s-a dublat.

Schimbări vizibile se produceau în dezvoltarea transportului și a comunicațiilor. De acum în iulie 1940, a fost înființată Calea Ferată de la Chișinău cu statut de întreprindere de sine stătătoare. Parcurile de locomotive și vagoane au fost completate. La mijlocul aceluiași an, parcul de automobile număra circa 2 mii de mașini, ceea ce a permis să fie pus la punct traficul de autobuze între orașele și unele raioane ale republicii. Au început să se dezvolte transportul aerian și fluvial. Spre vara anului 1940, a fost stabilită comunicarea aviatică între Chișinău și Moscova, Kiev, Odesa, Cernăuți și Bălți, iar la Bălți — cu Odesa și Kiev.

Concomitent cu formarea sovhozurilor, au fost create stații de mașini și tractoare, care la începutul războiului dispuneau de un parc de 1836 de tractoare cu inventar de remorcă.

În toate raioanele a fost creată o rețea de policlinici, spitale, maternități, consultații pentru femei, farmacii. În anul 1941, în republică funcționau 1896 de școli, în 70 la sută din ele predarea se făcea în limba maternă.

În anul 1940, în republică au fost editate 1,5 milioane de cărți cu 138 de numiri, dintre care 1,2 milioane — în limba moldovenească; apăreau 56 de ziare și 3 reviste, al căror tiraj era mai mare de 205 mii de exemplare.

Țara se dezvolta vertiginos, dar la 22 iunie 1941 cerul de deasupra Moldovei a încetat să fie pașnic. În luna august, trupele Armatei Roșii au părăsit Moldova. Au revenit jandarmii români, dar nu numai cu bice și cravașe, ci și cu automate, pe care le aplicau față de populație nu mai rar decît bicele. Dar acum poporul Moldovei avea o speranță, oamenii nu și-au pierdut încrederea că Armata Roșie neapărat se va reîntoarce și ei din nou vor fi liberi.

Independență aparentă

Cînd Moldova a început să fie condusă de liderii liberal-democrați, istoria țării noastre a fost schimonosită așa încît nu mai poate fi recunoscută. Principalului liberal Mihai Ghimpu, pe care un vînt de aprilie l-a ridicat la vîrful puterii, de fericire i s-au tulburat mințile, iar din memorie i-a dispărut totul. În anul 2010, cînd exercita funcția de președinte interimar al țării, el a semnat un decret despre declararea lui 28 iunie 1940 zi a ocupației sovietice.

Părtașii acestei idei a lui nu au fost numeroși, totuși, s-au găsit și de aceștia. Ei, orbiți de ură față de tot ceea ce e sovietic, amețiți de flecăreala despre valorile europene, proslăvind marea Românie, de acum în următorul an după emiterea acestui rușinos decret, s-au adunat la «piatra lui Ghimpu». Această piatră, în 2010, tot dumnealui a ordonat să fie instalată, pe ea fiind gravată inscripția că pe locul unde stă ea va fi înălțat un monument în memoria jertfelor ocupației fasciste. Și chiar dacă liberalii de acum și-au pierdut forța și influența lor de altădată și cu încetul, lipsiți de glorie, părăsesc arena politică, această piatră a rușinii se află pînă acum în același loc.

S-a dovedit că această piatră a rușinii nu le încurcă democraților, care au uzurpat puterea în țară și care de asemenea și-au pierdut cu totul memoria istorică. Ei de asemenea substituie valorile istorice, atentează la ceea ce e mai scump pentru popor. În acest context, e suficient să amintim faptul că anume ei au înclocuit sfînta sărbătoare numită Ziua Victoriei cu Ziua Europei.

De fapt, însăși independența sa Moldova și-a pierdut-o imediat după declararea ei. Liderii de diferite culori veniți la conducerea ei au divizat țara în două părți — cea de pe malul drept și cea de pe malul stîng. Țara imediat a devenit dependentă de creditele străine și de opiniile funcționarilor europeni. A fost dezlănțuit un război informațional, care continuă pînă acum.

Europa și SUA demult au ocupat Moldova — nu teritorial, ci cu ideile și valorile lor — au ocupat mințile, conștiința, inimile și sufletele multor concetățeni de-ai noștri.

Excepție face doar dezvoltarea țării pe parcursul celor opt ani în care țara a fost condusă cu multă abilitate de către Partidul Comuniștilor. În acei ani, Moldova din nou a început să fie respectată, iar poporul multinațional moldovenesc — să se mîndrească de patria sa. A fost timpul cînd nimeni nu îndrăznea să falsifice luminoasele date istorice, să denatureze adevărul.

Ana Vetrova
Sursa: http://comunist.md/index.php?newsid=3130
0 
| încă
înapoi »