Navigare

Căutarea pe saitul

 













Toate ştirile

27.07.2017:  VIVA CUBA!
S-au împlinit 64 de ani de la Revoluția cubaneză – lupta armată a poporului osîndit a început pe 26 iulie 1953 și s-a încheiat pe 1 ianuarie 1959 cu victoria rebelilor

Deja de mai multe decenii, statul insular Cuba servește drept simbol al rezistenței unui popor mîndru și prietenos. Cubanezii și-au ales propria lor cale de dezvoltare. Socialismul cubanez este un fenomen unic în practica umanității de edificare a societății în baza principiilor de echitate și ideologie revoluționară, care a luat naștere în perioada în care Cuba era condusă de pușii vecinului bogat și cinic – SUA.

Mulți ani la rînd, Cuba a trăit într-un schimb permanent de guverne orientate spre cercurile oligarhice ale statului vecin. Situația în țară era din ce n ce mai proastă – poporul sărăcea, iar cei care aveau puterea – continuau să se îmbogățească.

Nivelul celor care ajungeau în fotoliul de președinte era din ce în ce mai redus. Situația a degradat pînă la aceea că în rezultatul unei noi lovituri de stat sîngeroase din 10 martie 1952, la putere în Cuba a venit un aventurier și un afacerist politic lipsit de scrupule Fulgencio Batista, care a stabilit în țară dictatura militar-polițienească.

Lovitura de stat, care a întrerupt creșterea treptată a influenței partidelor de stînga în Cuba, a trezit neliniște în rîndul tinerilor progresiști, iar un grup mult mai radical a fost condus de tînărul avocat și politician începător Fidel Castro.

* * *
Anume în acești ani, Batista a stabilit relații strînse cu mafia americană. Baza lor a fost prietenia lui și relațiile de afaceri cu gangsterul Meyer Lansky. Pe vremea lui Batista, în Cuba s-a mutat renumitul mafiot - Lucky Luciano. De altfel, atunci cînd despre asta au aflat americanii, au amenințat că vor înceta să livreze medicamente în Cuba, iar Luciano a trebuit să se mute, deja, în Italia.

Asemenea gangsteri din Cuba ca Frank Costello, Vito Dzhenoveze, Santo Trafficante Jr., Moe Dalitz și alții erau apreciați mai că la nivel oficial, în cel mai bun hotel din Havana – ”Nacional de Cuba”. Anume acolo a fost confirmată șefia lui Lucky Luciano printre mafioții SUA; tot acolo, Lansky, a dispus lichidarea lui Bagsi Sigela, ceea ce a devenit un episod notabil în istoria cazinourilor din Las Vegas.

Regulile și deprinderile mafiote au adus în societatea cubaneză un aer de decădere și cinism deosebit. De regulă, dușmanii politici a lui Batista aveau parte de o soartă tristă. Unul dintre ei, din rîndul celor mai neconciliați, Antonio Guiteras, fondatorul organizației studențești ”Cuba tînără” a fost ucis de gangsterii guvernamentali în provincia Matanzas. Mulți alți oponenți ai dictatorului, pur și simplu, dispăreau fără veste. Furia poporului creștea din ce în ce mai tare, grupurile de protestatari se ciocneau cu poliția, cu supraveghetorii mafiei la întreprinderi și discursurilor directe împotriva dictatorului.

* * *
Caracterul național al cubanezilor – este un amestec al mîndriei spaniole, al curajului indian și convingerea în faptul că totul trebuie să se încheie ”cu dreptate”.

Pe 26 iulie 1953, un grup organizat și înarmat format din 165 de rebeli, scontînd pe susținerea maselor largi, în frunte cu Fidel Castro a luat cu asalt cazarma fortificată Moncada Santiago de Cuba.

Acesta a fost primul impuls armat al poporului. Adevărul este că a și suferit eșec. Rebelii au fost capturați și aruncați după gratii. Pe 21 septembrie 1953 a început procesul de judecată, Fidel Castro s-a apărat pe el însuși în timpul procesului refuzînd să fie reprezentat de un avocat. Aici, viitorul lider al Cubei a rostit renumitul său discurs ”Istoria mă va achita”. Deși toți inculpații au primit termeni lungi de detenție (Fidel Castro a fost condamnat la 15 ani de închisoare), sub presiunea societății, peste doi ani, Batista s-a văzut nevoit să amnistieze rebelii.

Refuzînd să se împace cu eșecul, frații Castro și circa 100 de părtași au emigrat n Mexic unde nu au uitat de planurile de răsturnare a dictaturii lui Batista și au început să fondeze o organizație pentru viitoarea manifestație revoluționară – ”Mișcarea 26 iulie” (M-26).

La acea vreme, în Mexic –bastionul tradițional al revoluționarilor latinoamericani, s-a produs întîlnirea lui Fidel Castro cu Ernesto Che Guevara, care a aderat la M-26.

… Pe 2 decembrie 1956, iahtul ”Granma” din localitate Belik, din regiunea Los Colorados provincia Oriente a adus în Cuba un detașament de 82 de rebeli. Trei zile mai trziu, în regiunea Alegria del Pio detașamentul a fost descoperit de trupele guvernamentale și doar printr-o minune au evitat lichidarea totală. După ce s-au împărțit n grupuri mici, rebelii au reușit prin lupte să ajungă la masivul muntos Sierra Maestra, să se consolideze acolo și să înceapă războiul partizan împotriva dictatorului.

Poporul Cubei a susținut rebelii. Pe 16 ianuarie 1957, Castro a desfășurat cu succes prima operațiune de ofensivă – detașamentele lui au atacat postul militar din preajma rîului La-Plata.

În 1957, ”Mișcarea 26 iulie”, ”Dictatorul revoluționar 13 martie” și partidul Popular Socialist au extins acțiunile militare pe noi teritorii, au fost organizate fronturi în munții Escambray, Sierra del Cristal și în zona Baracoa.

Pe 13 martie 1957, membrii ”Dictatorului revoluționar” au atacat palatul prezidențial și un post de radio; majoritatea atacatorilor au murit în timpul luptelor cu poliția și detașamentele armatei, însă, acest eveniment a avut o rezonanță socială impunătoare.

În iulie 1957, reprezentații opoziției ”moderate” au stabilit contact direct cu Castro. Manifestul elaborat în timpul negocierilor cerea demiterea dictatorului Batista, numirea unui președinte interimar, organizarea alegerilor generale și reforma agrară.

Pe 24 mai 1958, trupele guvernamentale au încercat să pună punct războiului și au început ”ofensiva generală” asupra Sierra Maestra (Operation Verano), la care au participat 12 batalioane de infanterie, un batalion de artilerie și unul de tancuri (14 mii de militari).

În perioada 11 – 21iulie 1958 a avut loc una dintre cele mai mari și crunte bătălii – bătălia de lîngă El-Higuey în care rebelii au înconjurat și somat să capituleze batalionul de infanterie sub comandamentul maiorului Quevedo (în consecință, ofițerul a trecut de partea rebelilor).

Din vara anului 1958, inițiativa strategică a trecut de partea revoluționarilor. La sfrșitul lunii august, dou coloane de rebeli (circa 200 de luptători) sub conducerea lui Che Guevara și Camilo Cienfuegos au coborît din munți, au traversat cu lupte provincia Camaguey și au ajuns în provincia Las Villas.

Pe 31 decembrie 1958, comandantul suprem al forțelor armate ale Cubei, generalul Francisco Tabernilya i-a raportat lui Batista că armata a pierdut n totalitate capacitatea de luptă și că nu va putea opri ofensiva rebelilor asupra Havana. În aceeași zi, Batista și alți 124 de funcționari au părăsit insula, administrația lăsată de ei și-a încetat practic existența.

Pe 2 ianuarie 1959, detașamentele rebelilor au intrat în Havana. Autoritățile revoluționare au purces imediat la reforme sociale menite să înlesnească existența poporului simplu.

* * *
Deja la începutul anului 1959, s-a micșorat plata pentru locuință, energie electrică, gaz, telefon și deservire medicală. Ulterior, a fost aprobată legea cu privire la reforma agrară, în rezultatul căreia s-a produs reîmpărțirea pămîntului cu destinație agricolă: 60 % au primit țăranii, 40 % a trecut în sectorul statului.

Cu o rapiditate fulgerătoare, noua putere a Cubei a desfășurat naționalizarea băncilor, organizațiilor credito-financiare și întreprinderilor industriale. Respectiv, s-a naționalizat compania telefonică – întreprinderea fiică a corporației americane ITT, trei uzine de prelucrare a petrolului și 21 de uzine de zahăr. Pe 17 septembrie 1960au fost naționalizate băncile cubaneze și 382 de întreprinderi industriale și comerciale majoritatea cărora aparțineau părtașilor dictatorului Batista și companiilor străine.

În linii generale, în rezultatul reformelor desfășurate, de la companiile și corporațiile americane s-a confiscat în favoarea poporului Cubei circa un miliard de dolari – investiții directe de capital, de asemenea, 2 mln. ha de pămînt agricol, trei uzine de prelucrare a petrolului și 36 de uzine de zahăr, un număr impunător de obiecte comercial-industriale și alte imobile.

Acest lucru explică, în mare parte, acea ură pe care elita americană o nutrea față de revoluționarii cubanezi, în special, față de simbolul revoluției cubaneze, deja, regretatul lider al poporului cubanez Fidel Castro.

În acest fel a fost edificat fundamentul solid al socialismului cubanez. Chiar dacă de ani buni Cuba trăiește sub sancțiuni, toată lumea știe despre fenomenul învățămîntului cubanez mediu și superior, iar medicina cubaneză este un exemplu al ocrotirii sănătății populației.

Și cel mai important – odată ce au ales calea socialismului, cubanezii nu renunță și nu cedează, așa cum trebuie să fie la revoluționarii adevărați. Viva Cuba !

Mihail Lupașco
Sursa: http://comunist.md/index.php?newsid=3268
0 
| încă
înapoi »