Navigare

Căutarea pe saitul

 













Toate ştirile

10.10.2017:  Moldova copiilor abandonați
Autoritățile precedentelor alianțe de la guvernare au închis orfelinatele în lanț, unul după altul. Iar acum democrații le lichidează cu hurta

Așa-numita reformă a caselor-internat a fost lansată în anul 2010. Schemele lichidării caselor de copii și a orfelinatelor, elaborate de Ministerul Educației, sînt elementare. În aceste instituții, pur și simplu a încetat primirea unor noi copii. Ca urmare, numărul celor ce se aflau în ele se micșora și internatele erau lichidate. Așa cum s-a întîmplat și acum, cînd au fost închise cu hurta cinci orfelinate — cauza prin care este îndreptățit respectivul fapt este banală: în aceste internate sînt, chipurile, puțini copii.

Unde au dispărut copiii?

Pînă în anul 2009, în perioada guvernării PCRM, a fost elaborat un program de stat de sprijinire a internatelor în scopul de a-i ajuta pe copiii bolnavi să se integreze în societate. Iar actualul Guvern a planificat ca, pînă în anul 2020, să fie închise toate instituțiile de tip internat. Și această crimă a sa Guvernul o numește Strategie de protecție a copilului pentru perioada anilor 2014-2020.

Acum, conform graficului de lichidare stabilit, își vor înceta existența școlile-internat din Orhei și Leova, școala-internat auxiliară din satul Crihana Veche, raionul Cahul, vor fi închise instituțiile de învățămînt analoage din satul Sărata Galbenă, raionul Hîncești și cea de la Rezina.

Din cauza moratoriului impus de Guvern în ceea ce privește primirea copiilor în internate, cu cîțiva ani în urmă, practic, a fost nevoită să se autolichideze școala-internat nr. 2 din capitală. Toți știau că, mai devreme sau mai tîrziu, din cauza numărului incomplet de elevi, această instituție va fi închisă. Dar, chiar și în asemenea cazuri, nu poți face nimic împotriva sistemului.

În anul 2010, în internatul nr. 2 trăiau și erau instruiți 400 de copii. Tot în același an, 2010, ministerul de profil a emis un ordin prin care se dispunea ca în instituțiile de tip internat să nu mai fie primiți copii și să nu fie făcute reparații capitale. Chipurile, acestea, pînă la urmă, totuna vor fi desființate, așa că nu are nici un rost să fie cheltuiți bani pentru așa ceva. Astfel, pe parcursul a cinci ani, copiii din acest internat terminau studiile și se împrăștiau prin lume, iar alții în locul lor nu erau primiți. Cei rămași au fost întorși în familiile lor biologice, iar cei orfani au fost distribuiți în centre pentru copii. Iată-așa, cum se spune, pe tăcute, s-a procedat cu toți copiii din respectivul internat.

Schema Guvernului de lichidare a instituțiilor de tip internat continuă să-și aducă roadele sale triste. Cu patru ani în urmă, la internatul pentru copii cu capacități reduse de la Orhei se aflau 320 de copii de diferite vîrste. De unii copii, părinții s-au dezis în totalitate. Alți părinți pur și simplu nu aveau posibilitate să-i îngrijească pe copiii lor bolnavi. Ei doar îi vizitau în zilele de duminică, iar la sărbători îi luau acasă. Aici se mai aflau și orfani de ambii părinți, care sărbătorile le sărbătoreau împreună cu educatorii lor. Pentru aceștia, internatul era casă părintească, era familia lor, chiar dacă nici pe departe în toate internatele pentru ei nu existau condiții cît de cît apropiate de cele ideale.

În anul 2012, gimnaziul-internat de la Leova avea 350 de discipoli, dintre care doar 48 erau orfani de ambii părinți. Unde sînt acum aceștia? Doar numărul copiilor bolnavi și al celor abandonați nu se micșorează. De ce autoritățile afirmă că instituțiile de tip internat nu mai sînt necesare, deoarece în ele se află puțini copii?Conform statisticii oficiale, mai mult de două mii de copii din Moldova sînt orfani de ambii părinți, iar circa 4 mii de copii au rămas fără de ocrotirea părinților. Asta oficial. Dar cine a calculat numărul lor real? Doar statistica oficială a numărului migranților din Moldova de asemenea este departe de cel real. În același timp, autoritățile afirmă că instituțiile specializate n-au acumulat numărul necesar de copii.

Standarde europene

Copiii rămași fără supraveghere se adaptează la modul de viață pe străzile capitalei și ale orașelor mari din republică. Din numărul vagabonzilor de pe străzile capitalei, 70 la sută sînt din sate și din centrele raionale din țară. Serviciile sociale se fac a nu-i vedea. Din cauza lipsei de loc de trai, ei nu pot fi luați la evidență. Poliția de asemenea preferă să nu se implice în situație. Și atunci, ce-i de făcut cu acești copii?

Acești copii au viața lor separată — grea, în schimb, liberă. Multor vagabonzi le place această libertate aparentă. Mai ales în timpul verii, cînd pot înnopta într-o clădire părăsită. Cei de acasă nu-i caută, iar statul nu-și bate capul de soarta lor. Mulți dintre miile de copii vagabonzi care rătăcesc prin întreaga Moldovă sînt potențiali discipoli ai internatelor. Dar la Chișinău a rămas doar internatul nr. 3 din cele 8 cîte au existat pînă nu demult, și doar în acesta, care, de altfel, se află la balanța Municipiului Chișinău, există condiții suficient de bune pentru viața și educația unor asemenea copii.

Pentru Moldova plină de copii vagabonzi, noi trebuie să-i aducem mulțumiri Europei. Anume «datorită» valorilor și indicațiilor ei, am distrus sistemul de educație a copiilor în internate, sistem creat pe parcursul a mai multe decenii, iar alternativele propuse de Europa în țara noastră «se prind» cu greu. Fondurile europene au propus să fie create centre «comunitare» de tip familial. Au fost create familii-patronate de educare a copiilor, s-au propus și alte forme de educare alternativă a orfanilor și copiilor rămași fără tutela părinților. Printre altele fie spus, în Moldova, centre familiale au existat cu mult timp înainte ca Europa să ne vină pe capul nostru cu sfaturile sale. Au existat familii care au luat să educe cîte 12-14 copii. Dar această schemă nu a prins la viață din cauza indemnizațiilor mici oferite de stat pentru întreținerea și educarea fiecărui copil.

Fondurile de caritate de peste hotare au pornit cu mult zel acțiunile de aranjare a vieții copiilor moldoveni. Unele dintre ele, posibil, făceau acest lucru în mod sincer. Altele pur și simplu spălau banii lor. Și rar cine dintre acești oameni se gîndea la faptul că cetățenii moldoveni au altă mentalitate și că, din acest considerent, standardele europene ni se potrivesc și nouă nu întotdeauna. În orice caz, deocamdată, crearea unor instituții alternative de tip internat, care în unele raioane activează cu succes, nu trebuia să subînțeleagă închiderea școlilor-internat de acum existente. Pe lîngă asta, conform datelor oficiale, spre sfîrșitul lui septembrie 2016, educatori de patronare și case de tip familial existau circa 400 și în aceste familii erau educați circa o mie de copii. Dar ce-i de făcut cu ceilalți copii?!

Lichidarea caselor de copii este nu doar în avantajul Europei și al Fondului Monetar Internațional, care ne îndeamnă să economisim drastic în toate și în robia cărora Moldova a nimerit demult. Lichidarea acestor instituții este avantajoasă și pentru actualul nostru Guvern, care pur și simplu s-a dezis de grija de copiii cu destin dificil.

Abordarea specială se anulează

Statistica oficială indică faptul că, în anii 2011- 2012, în Moldova trăiau circa 20 mii de copii cu nevoi speciale, dintre care 3288 erau discipoli ai unor instituții specializate.

Conform investigațiilor, numărul persoanelor cu grad de invaliditate, inclusiv copii, crește implacabil cu fiecare an. Dar aceeași statistică oficială indică faptul că, în anul 2013, numărul copiilor cu nevoi speciale a ajuns de acum să fie de 15 mii, iar în 2014 a scăzut pînă la 14 mii. În această perioadă de timp, acești o mie de copii s-au însănătoșit? Nu! Pur și simplu, nu este avantajos să indici numărul real al respectivilor copii în condițiile în care instituțiile specializate sînt închise.

Dar, oricîți copii cu nevoi speciale ar fi în țara noastră, problema constă în aceea unde vor trăi și se vor trata aceștia după închiderea tuturor internatelor specializate. Această categorie de copii, mai ales cei care suferă de devieri în dezvoltarea mintală, au nevoie de o abordare specială în îngrijirea lor. Ei trebuie să învețe conform unor programe individuale, în preajma lor permanent trebuie să se afle medici și psihologi. Uneori ei au nevoie de mobilă specială și chiar și de obiecte de uz zilnic speciale. Dintre familiile cu asemenea copii bolnavi, rar cine are posibilitate să întrețină în casa lor specialiștii necesari copilului. Nici casele de tip familial nu-și pot permite un asemenea lucru. Doar în casele de tip internat poate fi angajat personalul necesar de cadre pedagogice și medicale.

Tot la îndemnul Europei, în Moldova a început să fie implementat sistemul de educație incluzivă. În temeiul cărui considerent s-a propus această inovație? În cel al integrării cît mai grabnic posibile în societate a copiilor cu nevoi speciale. Se prea poate că nu este o idee proastă, dar în cazul în care este vorba despre implementarea ei în Moldova, lucrurile pot merge nu chiar așa cum s-ar cuveni. În scopul realizării acestui program, Europa a început să aloce mijloace financiare, ceea ce pentru funcționarii noștri a devenit un serios motiv pentru realizarea programului financiar și închiderea în continuare a caselor-internat specializate.

Totodată, cu toată toleranța și atitudinea plină de umanism față de acești copii cu capacități limitate, nu toți de-a valma pot fi instruiți în cadrul unor școli obișnuite. În primul rînd, din cauza comportamentului lor neadecvat, ei pot prezenta un pericol pentru copiii de vîrsta lor. De exemplu, fără să-și dea seama ce fac, pot să-l împungă cu pixul în ochi pe coleg. În al doilea rînd, pentru dînșii este dificil să însușească programul școlar fără a fi ajutați suplimentar de pedagog. Și dacă pedagogul tolerant jumătate din timpul lecției îl va acorda elevului cu nevoi speciale, cîte cunoștințe vor putea acumula în a doua jumătate a ei copiii obișnuiți?

Revenirea la violență

Varianta ideală pentru copil este să se întoarcă în familia sa. Dar dacă el nu are unde se întoarce? Dacă tata și mama lui nu sînt în stare nu numai să-l asigure cu cele necesare — alimentație, îmbrăcăminte, încălțăminte, — ci nu pot să-i acorde nici atenția de care el are nevoie? Din diferite motive, inclusiv din cauza degradării lor sociale?

Întoarcerea copiilor din internatele specializate înapoi în familiile problematice le produc acestora traume psihologice serioase. Investigațiile făcute au depistat că acest tip de copii deseori este predispus la suicid. Sînt frecvente cazurile cînd copiii bolnavi, care nu s-au adaptat în societate, după revenirea în familiile sale cu climat nefavorabil, suferă de acutizări ale bolilor pe care le au și săvîrșesc infracțiuni. Pe lîngă asta, sînt oare capabili părinții cu un comportament neadecvat să contribuie la dezvoltarea cognitivă a copiilor săi, dezvoltare despre care încontinuu vorbesc experții din străinătate în domeniul educației copiilor?

Și asta încă nu e tot… În familiile vulnerabile, copiii sînt supuși unei violențe fizice. În societatea noastră schilodită, se găsesc «tați» care își violează fiicele, chiar și pe cele minore. Conform datelor prezentate de Direcția securității sociale a Inspectoratului General de Poliție, în Moldova au fost înregistrate 65 cazuri de viol al copiilor, 31 cazuri de acte de violență cu caracter sexual, 7 cazuri de insistență sexuală, 86 cazuri de relații sexuale cu copii care n-au atins vîrsta de 16 ani, 19 cazuri de acțiuni perverse, 1 caz de pornografie infantilă, 3 cazuri de proxenitism.

Este vorba doar despre fapte înregistrate. Pentru că, în majoritatea cazurilor, copiii nu povestesc cele ce se întîmplă cu dînșii. Și tac mai ales atunci cînd părinții lor beți îi snopesc în bătăi soră cu moartea. Autoritățile deseori cunosc aceste cazuri. Le cunosc și nu întreprind nimic. Pentru că, dacă părinții biologici ai unui asemenea copil vor fi privați de drepturile părintești, ce să facă autoritățile cu acest copil rămas fără tutela părinților săi? Și dacă un asemenea «copil al nimănui» va dispărea, îl va căuta oare cineva?

Totuși, nu poți ascunde chiar toate crimele. Numărul cazurilor de violență domestică, inclusiv față de copii, crește cu fiecare an. Apar așa-numitele telefoane de încredere, servicii de asistență psihologică. Adică, noi înșine ne creăm probleme, iar după aceea încercăm să le soluționăm cu ajutorul unor granturi europene.

Pentru asistența psihologică a oamenilor care au avut de suferit în urma violenței anual se cheltuiesc zeci de milioane de lei. Dar consecințele violenței domestice nu pot fi înlăturate atît de ușor. Traumele psihologice își lasă amprenta pentru întreaga viață.


COMUNIST.MD
0 
| încă
înapoi »