Navigare

Căutarea pe saitul

 













Toate ştirile

06.04.2018:  PORTRET DE COMUNIST.Elena Parpolova: E una să participi la manifestații de partid și e cu totul alta să conduci un colectiv de partid
Prim-secretarul CR Leova al PCRM, Elena Parpolova, timp de jumătate de secol lucrează în calitate de pedagog și aproape tot de atîția ani este stagiul ei de aflare în rîndurile partidului. Și toți acești ani rămîne fidelă și profesiei sale, și partidului în care a intrat încă în tinerețe. Devotamentul este trăsătura ei caracteristică. Pe lîngă asta, este un om modest și nepărtinitor, care și le poate povesti multe celor din jur, și îi poate învăța multe lucruri folositoare.
Locurile natale. Școala

— Trăiți și lucrați în Sărata Nouă. Acesta e satul Dumneavoastră de baștină?

— Eu m-am născut în satul Antonovca din raionul Cantemir. În anii 90, numele i-a fost schimbat și acum îi zicem Arionești. Înainte, făcea și el parte din raionul Leova. Așa că toate localitățile dimprejur pentru mine sînt natale. Sudul Moldovei este mica mea patrie. Iar la Sărata Nouă lucrez din anul 1969. Înainte de a veni încoace, timp de un an am lucrat în alt sat, tot din sudul nostru, după care am venit mai aproape de părinți.


— înteți profesor în școală. Ați visat din copilărie la această profesie?

— Eu îmi doream să fiu chirurg, dar prietena m-a convins să merg cu ea la școala pedagogică de la Cahul. De acolo am ieșit învățătoare la clasele primare. La Institutul Pedagogic de la Bălți am ales facultatea de filologie. Acolo am studiat melodioasa limbă moldovenească, nu română. Nimeni nu mi-a schimbat diploma în care scrie negru pe alb că sînt profesor de limbă și literatură moldovenească. Cea mai mare parte a vieții mele am consacrat-o copiilor. În ultimii ani predau mai puțin, în temei, îi înlocuiesc pe unii dintre pedagogi. Din 2003, dețin funcția de vicedirector pentru procesul de studii. Acum, după ce am lăsat în urmă jumătate de secol de activitate în cadrul școlii, nu regret că am devenit pedagog.


Etapele de maturizare

— În acești ani, i-ați familiarizat cu știința de carte pe mulți copii…

— În primii ani de lucru, îi număram, după aceea am încetat. Bineînțeles, sute și sute. În școala noastră întotdeauna au fost mulți copii. Școala e mare, frumoasă, cu trei etaje — anume asemenea clădiri pentru școli se construiau în timpul sovietic. Ea era considerată școală regională, de aceea la noi veneau să învețe și copii din alte sate. Pentru aceștia a fost construită o casă-internat, acolo ei trăiau pe parcursul săptămînii, acolo erau hrăniți, aveau și educatori care în timpul lor liber organizau diferite acțiuni. În alte vremuri, la noi învățau mii de elevi. Alături de școală era un atelier în care copiii aveau lecții de educație prin muncă. Acum acolo sînt amplasate diferite structuri de stat. Iar casa-internat a fost vîndută, în localul ei funcționează un magazin.


— Acum cîți elevi aveți?

— Acum la noi e gimnaziu și avem 103 elevi. Ocupăm doar primul etaj și încăpem bine cu toții. Numărul copiilor s-a micșorat aproape de 10 ori. În satul nostru au loc aceleași procese demografice ca și pretutindeni în țară. Oamenii pleacă, îi iau cu sine și pe copii.


— Însăși școala — ce probleme are astăzi?

— Eu consider o problemă organizarea alimentației copiilor. Cei din clasele primare sînt asigurați cu hrană. Iar cei mai mari stau flămînzi. Dacă părinții le dau bani de buzunar, își cumpără cîte ceva. Dar nu toți părinții au bani ca să le dea copiilor pentru masă în fiecare zi. Așa că la ultimele lecții stomacul gol îi face să se gîndească doar la mîncare. Desigur, s-ar cuveni să fie organizată și pentru ei o alimentație caldă — cel puțin, o chiflă și un ceai fierbinte. Pe lîngă toate celelalte, într-o asemenea situație, pînă la urmă ei se pot îmbolnăvi de gastrită sau de alte boli.


— Oamenii din sate de bună seamă trăiesc atît de sărac, doar guvernarea de astăzi vorbește despre cu totul altceva?

— Eu am să vă aduc un exemplu simplu, iar dumneavoastră trageți concluzii. Nu demult, a venit să ne prezinte un spectacol o echipă de artiști de circ. Biletul costa 25 de lei. Pentru multe familii, asta a fost o sumă foarte mare, oamenii nu-și planificaseră asemenea cheltuieli în bugetul lor. Copiii plîngeau, toți vroiau să vadă spectacolul. Am făcut tot ce ne-a stat în puteri ca să rezolvăm situația…


Fără drept de a fi uniți

— Poate fi făcută o comparație între procesul de studii de altădată și cel de acum?

— E ca și cerul și pămîntul. Eu am în vedere nu doar programul de studii, ci sistemul educațional în ansamblu. Altădată, în opinia mea, era mai multă disciplină. La noi erau octombrei, pionieri, comsomoliști. La fiecare etapă de maturizare copiii erau preocupați de ceva. Datorită acestor organizații, ei erau foarte uniți, aveau idealuri, aspirații, vise. Acum copiii sînt ca și cum separați, fiecare cufundat în ale sale. Lipsa unor asemenea organizații se face simțită. Nu funcționează nici diferitele cercuri de altădată. Și tot pentru că nu ajung bani.


— Și copiii — cu ce se ocupă ei?

— La ai noștri le place foarte mult sportul. Poate și pentru că avem un minunat profesor de cultură fizică. Avem și o sală sportivă în localul școlii, avem și un teren sportiv în curtea ei. Datorită faptului că le avem, se organizează diferite manifestații sportive. Cînd se întîmplă că profesorul de cultiră fizică pleacă la seminare, în lipsa lui copiii umblă triști.


— După gimnaziu, mulți din ei merg la liceu?

— Mulți. Leova nu e departe, doar la 11 kilometri, iar satul nostru e situat alături de traseu. Unii copii intră la școala profesional-tehnică de la Leova, alții pleacă în diferite instituții de la Chișinău. Ei doresc să învețe, să capete o profesie. Dar după asta își vor putea oare găsi un loc de lucru?


— Gimnaziul are suficienți pedagogi?

— Da. Avem un colectiv pedagogic bun. Dar mulți profesori au puține ore, nu ajung pentru un salariu întreg, așa că ei cîștigă destul de puțin: unii — 2 mii de lei, alții ceva mai mult — aproape 4 mii.


Opinia majorității

— Dumneavoastră demult dețineți funcția de prim-secretar al comitetului raional?

— Nu chiar demult, cîteva luni înainte de conferința de partid, iar mai tîrziu, la conferința de dare de seamă și alegeri din decembrie, am fost realeasă.


— Ați avut emoții?

— E puțin spus — m-a cuprins o teamă îngrozitoare că nu voi putea face față. Una e să participi la diferite manifestații de partid și cu totul alta e să conduci un colectiv de partid. Eu am o experiență de muncă în mijlocul oamenilor, dar să lucrezi cu oameni pe care îi unește profesia îmi pare mai ușor decît să lucrezi cu cei care s-au unit în jurul aceleiași idei. Îndeosebi acum, cînd PCRM se află în opoziție. Dar mă ajută mult tovarășii — și fostul prim-secretar, și alți comuniști, mai ales secretarul nostru pentru muncă organizatorică, Valentin Belcev.


— În ce an ați intrat în rîndurile partidului?

— În rîndurile PCUS am intrat chiar la începutul carierei mele pedagogice. În anul 1968 am devenit candidat în membri PCUS, iar peste un an mi-a fost înmînat carnetul de membru. Așa că, dacă luăm în calcul și acel an de stagiu de candidat, putem considera că eu mă aflu în rîndurile partidului timp de aproape o jumătate de secol. La intrare, toți apropiații mei au reacționat pozitiv la dorința mea de a deveni membru al PCUS.


— Cum s-a desfășurat ultima plenară de la Leova?

— De la o parte se vede mai bine, desigur, dar îndrăznesc să cred că destul de bine. Tema combaterii unionismului este foarte actuală, este arzătoare. La plenară am vorbit despre faptul cum a trăit poporul nostru în anii de ocupație, cum jandarmii români își băteau joc de populație. La noi mai sînt în viață oameni care țin minte acei ani, sînt și oameni care păstrează amintirile istorisite de părinții lor. Comuniștii au menționat faptul că istoria se repetă, ceea ce este un lucru evident. Și ca să nu se mai întîmple o nenorocire, unionismul trebuie stopat. Trebuie să le spunem oamenilor adevărul.


— Dar copiilor acest adevăr nu li se spune. Dumneavoastră, ca pedagog, știți foarte bine acest lucru.

— În școală se predă o cu totul altă istorie. Dar pedagogii, cum se spune, sînt cu mîinile legate, ei trebuie să respecte programele de studii aprobate de minister. În baza acestor programe sînt alcătuite testele de examinare. Eu nu sînt de acord cu acea istorie care este expusă în manuale, însă nu e în puterile mele să schimb această stare de lucruri. Dar părinții le pot povesti copiilor acasă acest adevăr. În situația dată, educația părinților este foarte importantă. Iar pentru ca ea să existe, este necesar să le spunem adevărul părinților, să le amintim prin ce au trecut străbunii noștri în anii de ocupație română. Pe de altă parte, acum părinții acordă puțină atenție educației copiilor săi. Unii în general se află departe de copii — la lucru peste hotare. Poți să-i înțelegi și pe dînșii. Ei încearcă să supraviețuiască, caută mijloace de existență. Totuși, oricît de greu le este, majoritatea oamenilor spun că nu ar vrea să plece, că ar vrea să trăiască în țara lor.


«Luminițele» stinse

— Cu ce vă place să vă ocupați în timpul liber?

— Întotdeauna mi-a plăcut și îmi place pînă acum să citesc. Tot felul de literatură: și artistică, și istorică, și științifică. Nu departe de casa mea se află biblioteca sătească, în școală de asemenea avem bibliotecă. Și acasă am o bibliotecă bogată. Am citit pînă acum mult, dar îmi place și să recitesc cele citite cîndva.


— Probabil, o bună parte din cărți ați procurat-o la librăria «Luminița». Pe vremuri, asemenea librării erau în toate satele.

— Da, așa este. În timpurile sovietice oamenii noștri citeau mult. Toți se străduiau să fie prieteni cu vînzătorul de la «Luminița». Pentru că nu ajungeau cărți bune pentru toți. Pe atunci, cărțile nu erau scumpe și mulți le cumpărau pentru a-și aduna biblioteci personale. Acum în locul «Luminiței» funcționează un magazin în care, cu regret, se vînd nu cărți, ci fel de fel de mărunțișuri. Pe de altă parte, tineretul de astăzi citește puțin. Copiii noștri sînt altfel — total captivați de Internet, navighează ore la rînd printr-însul după diferită informație… Lumea se schimbă. Dacă tinerilor de astăzi le este mai ușor să acumuleze cunoștințe în acest mod, fie… Țineți minte, cîndva se făcea mare vîlvă despre apariția și dezvoltarea ciberneticii. Acum, poftim, ea a intrat în viața noastră ca ceva obișnuit.


— Sufletul spre ce vi se mai trage?

— Spre grădină. Pasiunea mea sînt florile. În casă am multe mușcate. Această floare este foarte pozitivă, are și proprietăți curative, calmează sistemul nervos, ceea ce pentru un pedagog este foarte important. În curte am multe crizanteme. Aceste flori sînt nu doar frumoase. Au în ele ceva măreț, sînt pline de sensuri. La moment, sufletul îmi este în așteptarea sărbătorilor de Paști și a zilelor în care îi vom pomeni pe cei plecați în altă lume. Tradiția acestor sărbători este una veche în țara noastră. Și satul nostru o respectă. Oamenii se pregătesc din timp — economisesc bani pentru a le sărbători în modul cuvenit. Cumpără produse alimentare și gătesc bucate speciale de sărbătoare. Paștele se asociază cu speranța la un viitor mai bun, și oamenii se roagă pentru acest viitor. Se roagă ca la conducerea Moldovei să fie politicieni înțelepți. În aceste zile, toți își doresc pace și liniște. Oamenii au nevoie și de odihnă. Ca după sărbători să se apuce de lucru cu forțe noi.

______________
comunist.md
0 
| încă
înapoi »