Navigare

Căutarea pe saitul

 













Toate ştirile

06.07.2018:  LA 25 DE ANI AI PCRM. Aici, interzicerea partidului comunist n-a fost acceptată. Istoria organizației de partid a PCRM din satul Unguri, raionul Ocnița
Pînă la interzicerea Partidului Comunist al Moldovei, organizația din Unguri a făcut parte din componența organizației de partid a Întreprinderii intergospodărești de producere a fructelor «V. I. Lenin», comitetul de partid aflîndu-se în satul Călărășăuca.

D
upă interzicerea PCM, acest comitet de partid și-a încetat activitatea. Dar majoritatea comuniștilor, îndeosebi cei de la Unguri, n-au încuviințat acest lucru. Un grup de comuniști din Unguri, — și anume Vasili Nicoliuc, Oleg Mantorov, Iacob Colesnic, Vasili Rudoi — au hotărît să păstreze organizația primară din acest sat. În calitate de secretar al ei a fost ales tovarășul V. Nicoliuc, iar ca locțiitor de secretar — tovarășul O. Mantorov.

În octombrie, 1994, aflînd despre registrarea Partidului Comuniștilor din Republica Moldova și despre reînregistrarea comuniștilor, membrii organizației din Unguri s-au înregistrat în noul partid primii — la 8 noiembrie, 1994, — după care au început să-i reînregistreze în organizația lor și pe ceilalți comuniști care, aflînd și ei despre crearea PCRM, au prins la curaj.
În ziua de 7 decembrie, 1994, organizația noastră primară s-a completat cu încă 11 comuniști, tovarăși care merită să fie numiți: Mihail Ianciuc, Ivan Galușciac, Vasili Zeleniuc, Nicolai Zabolotnîi, Nicolai Gulico, Ivan Corneaga, Vasili Ghinda, Valentina Ciumac, Oleg Valean, încă un Nicolai Zabolotnîi și Vasili Cuhari.

Iar la 16 decembrie, 1994, în rîndurile organizației noastre au mai intrat încă cinci noi comuniști: Lidia Mantorova, Mihail Casico, Evgheni Topciu, Dmitri Casico, Lidia Ghinda.

Astfel, practic, timp de o lună, a fost readusă la viață organizația noastră de partid, la începutul său ea avînd o componență de 19 comuniști care s-au reînregistrat în rîndurile PCRM. Din foștii membri ai PCUS din satul Unguri, ultimul s-a reînregistrat în noul partid, — la 30 decembrie, 1995, — Filip Voitco.

Locuitorii satului urmăreau activitatea comuniștilor. Iar comuniștii au început munca lor în mijlocul tineretului. Întîi de toate, ei au hotărît să depună toate eforturile și să nu permită ca organizația pionierească din școală să fie lichidată, lucru care insistau să fie făcut autoritățile raionale. Comuniștii au discutat în această privință cu părinții copiilor și, pînă la urmă, organizația pionierească «Uliana Gromova», cu o componență de 146 de membri împărțiți în șase detașamente pionierești, care purtau numele unor pionieri-eroi, a continuat să activeze.

Mai mult, s-a făcut tot posibilul ca să-și continue activitatea și conducătoarea superioară de pionier, care la secția raională de învățămînt figura ca organizator al muncii educative, iar la serviciu se prezenta cu cravată pionierească la gît, organiza în școală adunări ale detașamentelor și drujinei pionierești, desfășura activitatea timurovistă a pionierilor în sat.

Elevii școlii au urmat să-și trăiască viața interesantă de pionier. În fiecare an, în ziua de 9 mai, la Memorialul Gloriei continuau — și continuă pînă acum! — să fie primiți în organizație noi pionieri și această ceremonie în mod special veneau s-o vadă locuitori din Ucraina vecină și din Transnistria. La Unguri a fost de asemenea păstrată și organizația comsomolistă, pentru care principala rezervă de noi membri o constituie organizația pionierească.

Munca efectuată de comuniști în rîndurile tineretului a dat roadele așteptate. În anul 1997, în rîndurile partidului au intrat 10 tineri, în 1998 — 12 oameni, în 1999 — 8 oameni, în 2000 — 5 tineri din rîndurile comsomoliștilor, iar în 2001 organizația de partid s-a completat cu încă 3 membri noi. În anul 2002, lista noilor membri de partid a fost începută de Irina Vizir, conducătoarea superioară de pionieri a drujinei «Uliana Gromova». Ulterior, organizația de partid din localitate a continuat să se completeze, în temei, pe baza membrilor organizației comsomoliste.

E îmbucurător faptul că, începînd cu anul 1997, în organizația Partidului Comuniștilor din satul Unguri a început să intre tineret activ: brigadieri, tractoriști, pedagogi, funcționari ai primăriei, pomicultori. În felul acesta, foarte repede, organizația a întinerit. S-a dovedit că ideile promovate de partid le sînt apropiate tineretului și oamenilor muncii din sat. Și aceste idei sînt vii pînă acum la Unguri.

Cu regret, nu au ajuns pînă în ziua de astăzi toți cei care au pus temeliile organizației de partid și nu toți cei care au intrat în rîndurile partidului pe parcursul anilor trecuți au rezistat în fața încercărilor timpului și a necesității de a munci neîncetat în numele apărării ideilor partidului. Dar acesta e un proces firesc. Organizația de partid a PCRM din satul Unguri e vie și activă, la fel cum e vie și activă pînă acum și drujina pionierească «Uliana Gromova».


Oleg Mantorov


comunis.md
0 
| încă
înapoi »