Navigare

Căutarea pe saitul

 













Toate ştirile

06.07.2018:  PORTRET DE COMUNIST. Inima mare a Mamei. Cauza PCRM — a opri războiul nedeclarat împotriva poporului
Comunista Nina Ciuhrii se raportează acelei categorii luminoase de oameni cu care, întotdeauna, este ușor să comunici. Și asta pentru că-i percep pe toți cei mai tineri de 50 de ani drept copiii lor. Pentru ea nu există răi sau buni. Există doar cei care au primit șau nu au primit suficientă dragoste și atenție părintească.

O mare parte din viața sa, doamna Nina a comunicat cu oameni corecți. Onești, luminoși, convinși că mîine va fi mai bine decît ieri. Anume așa a și fost. Iată s-ar părea că mai ieri erau anii de după război marcați de devastări. În doar cîțiva ani, țara a fost împînzită de construcții. Se construiau obiecte industriale și sociale, sectorul agricol înregistra realizări importante de care se minunau savanții de peste hotare. Anume în această lume de creare și progres s-a dezvoltat ca personalitate Nina Ciuhrii, care, în anii de după război, era doar o fetiță atrăgătoare pe nume Nina, care-și făcea planuri de viitor.

Totul pentru Victorie!

Nina s-a născut în satul ucrainean Kacikovka, raionul Iampoli, într-o familie de țărani a lui Andrei și Ana Borgula. Iar peste un an s-a început războiul. Toți bărbații din familie au plecat pe front. Iar femeile au rămas, în satul ocupat de fasciști, să-și apere copiii — Nina avea un frate mai mare, Ivan, — şi sperau la Victorie.

Prima amintire din copilărie — un soldat fascist, care a spart ușa casei cu piciorul și a îndreptat automatul spre Nina — fetiță mică, cu părul creț și ochi albaștri: «Iuda — Iuda». Un polițist local a salvat-o de la moarte. Acesta l-a convins pe neamț că familia este de origine ucraineană.

După eliberarea satului, femeile au plantat grîu și au colectat o roadă nemaivăzută de pîine — pentru front, pentru Victorie. În februarie 1945, familia a primit notificare de deces — cu doar 3 luni înainte de Victorie a murit în luptele de lîngă un sătuc german, fratele mamei — Mihail, sanitar militar, care în doar o singură bătălie a evacuat de pe cîmpul de luptă 15 răniți.

Mai tîrziu, au venit și vești despre capul familiei — despre care Ana Efimovna nu mai știa nimic de multă vreme: în 1944, Andrei Efremovici a fost luat prizonier în luptele de lîngă Iași. El a fost eliberat abia după Victorie și în calitate de fost prizonier de război, a fost trimis la Donețk — la mina de cărbune pentru un termen de un an. În 1946, și-a adus soția și cei doi copii în orașul Șahtiorsk: împreună era mai ușor de supraviețuit foametei.

Au cumpărat o casă mică, apoi — au construit una din piatră. În familie s-a mai născut un copil — Valentin. Treptat, la Șahtiorsk s-au mutat fratele și sora mamei, acolo s-au născut și copiii lor, mai aproape de nepoți și bunica iar stepa din Donețk devenise pentru ei a doua mică Patrie.

Se adunau la masă, împreună cu copiii și nepoții, peste 40 de persoane, iar mama Ninei era inima familiei — și masa o punea, și cîntece cînta. Cocea pateuri dintr-o mișcare — punea mîinile la un loc și cînd le desfăcea, pateul era gata. Doamna Nina și azi î-și aduce aminte de mîinele mamei — ele nu se mai odihneau niciodată.

Un pahar cu apă și un cuvînt bun

Numai a absolvit școala, se pregătea să facă școala tehnică, însă, în viața ei a dat buzna dragostea — într-un scurt concediu la sora sa a venit minunatul marinar — subacvatic, care peste o săptămîna a luat cu el inima fetei la Flota Mării Negre.

Anul a zburat cu scrisori de salut și scrisori de răspuns, iar peste un an, Nina și Vladimir s-au căsătorit. Începutul vieții de familie a fost deloc simplu: la naștere a murit fiica, peste un an — fiul, Vladimir, care lucra miner, a fost blocat de cîteva ori sub dărîmături. Venind în ospeție la fratele lui Vladimir, în regiunea Vinița, tinerii au trecut pe malul drept al rîului Nistru — în Soroca, și s-au îndrăgostit de acest orășel curat, confortabil și verde. Au rămas să locuiască acolo. Vladimir, imediat, a fost angajat în funcția de mecanic șef al uzinei de pîine, iar Nina s-a angajat la uzina de conserve. Au închiriat o locuință în familia unor moldoveni în etate de la care au învățat o regulă de aur: cel mai important pentru om este un pahar cu apă și un cuvînt bun. Apoi, au primit propria lor locuință, și-au făcut prieteni, își doreau foarte mult copii. Peste 5 ani s-a născut prima fiică, peste alți trei ani — a doua. Vladimir a devenit secretar al organizației de partid a uzinei de pîine, membru al comitetului raional de partid, a primit titlul de Raționalizator emerit al Moldovei. Nina și-a perfecționat calificarea și a parcurs calea de la simplu muncitor pînă la șef de secție. A devenit fruntaşă al muncii comuniste.

Cu ea se mîndreau, era respectată, fotografia ei nu o singură dată a fost expusă pe tabla de onoare a orașului. Orășenii i-au încredințat soarta orașului, fiind aleasă de două ori în calitate de deputat al sovietului orășenesc, deși, pe atunci, încă nu era membru al Partidului Comunist. În cărțile de muncă a soților Ciuhrii sînt înscrise doar două locuri de muncă a cîte 35 de ani de stagiu. Așa fel de oameni sînt ei: nu au furat, nu au trădat, au fost fideli. Fiicele au crescut, au învățat, și-au bucurat părinții cu succesele lor, cînd a venit timpul, și-au creat propriile familii și au schimbat statutul doamnei Nina. I-au dăruit un nepot și o nepoată și a devenit bunică la pătrat.

Viața zdruncinată

Apoi a venit Perestroika care a împărțit viața în două: fericită pînă la și oribilă — după. Cei care au fost mai șireți și mai vicleni au privatizat uzine și fabrici, le-au gajat la bănci, au primit credite și au închis întreprinderile. Iar cei care le-au construit s-au pomenit inutili: unii au plecat peste hotare, alții au ajuns să vîndă la piață, iar unii au fost pensionați cu sume mizere, iar oamenii nici măcar nu-și puteau ridica pensiile la timp — peste o lună, poate peste trei, iar mai tîrziu, în general, peste jumătate de an. Unul după altul au decedat ambii frați, un nepot încă foarte tînăr. S-a îmbolnăvit brusc și a plecat din viață la nici 61 de ani soţul ei — Vovcik. Vovcik și Ninocika — toată viața s-au numit așa, tot așa se adresau unul altuia în scrisori. 37 de ani împreună, la 55 de ani văduvă…

Nina a suferit foarte mult. Și acum își amintește totul. Strînge scrisorile în arhiva familiei, legitimațiile, medaliile soțului.
În țară era din ce în ce mai greu de trăit. Prietenii plecau, unii pentru totdeauna. Unii erau aduși de la munci peste hotare acasă în sicriu. Alții mureau, aici, în Moldova, oameni care așa și nu au putut accepta acea cruzime. S-a constatat că celor care aveau nevoie de un sfat, de multe ori, și de ajutor, statul nu le mai oferea nimic. Oamenii căutau sfaturi și ajutor la cei care-i înțelegeau, în care aveau încredere — la oameni onești și echitabili. La comuniști.

Atunci, doamna Nina a înțeles că locul ei este alături de acești oameni și exact cu 20 de ani în urmă, în ajunul zilei sale de naștere, a depus cerere de aderare la Partidul Comuniștilor din Republica Moldova. Fiica mai mare, Elena Bodnarenco, se ocupa atunci, la Soroca, de organizațiile de pionieri și comsomolistă, iar atunci cînd, în 1998, la inițiativa membrului CC al PCRM Eugenia Ostapciuc, a fost creată organizaţia raională de femei, doamna Nina a devenit prima președinte a acesteia.

S-a adunat o echipă activă care-i ajuta pe toți: o familie cu mulți copii avea nevoie de haine de iarnă, o mamă șomeră avea nevoie de hrană pentru copii, un elev avea nevoie de rucsac și rechizite pentru școală — toată lumea aduna lucrurile necesare de pe la rude și prieteni.

Celor care-și pierdeau apropiații li se acorda ajutor prin implicare, celor care se rătăceau în nevoi — sfaturi. Seri lungi și întunecoase — pe atunci, la Soroca era lumină doar trei ore pe zi, iar încălzire centralizată, în general nu era, — femeile organizau șezători. Și la lumina lumînărilor relatau povestiri din viață și cîntau cîntece — moldovenești, ucrainene, rusești — fără a se face diferența între naționalități. Primăvara se organiza pentru copii «Starturi vesele», excursii, atunci cînd multe mame începuse să plece la munci peste hotare au început să fie organizate pentru copiii lor întîlniri cu medici, pentru ca să aibă cui împărtăși problemele vîrstei adolescentine. Ulterior și sora mai mică a venit în partid, nepoții au devenit comsomoliști.

PCRM a început cu Lumină

Munca comună a comu¬niștilor a dat rezultate, iar în 2001 PCRM a obținut posibilitatea de a-și realiza programul electoral în țară, în oraș și în raion. Multe s-au schimbat la Soroca. În ziua următoare după victoria comuniștilor, în oraș nu a mai fost deconectată lumina. Cineva va spune, ce mai realizare, dar să încerce să trăiască 21 de ore în zi fără curent electric, fără căldură și fără apă caldă! Copiii nu-și mai făceau temele, iar lucrătorii medicali — injecții, la lumina lumînărilor.

Oamenii își aruncau cartelele cu care luau produse din contul pensiilor, iar atunci cînd pensiile au început să fie majorate cu 15-20 de procente pe an, oamenii nici produse de la magazin pe datorie nu mai luau. Au început să fie reparate școlile, grădinițele, casele de cultură se redeschideau.

Ulterior, fiica cea mare a devenit deputat în Parlament, iar raionul a început să se schimbe, inclusiv grație propunerilor ei. În 2005, în oraș a ajuns conducta de gaz, instituțiile publice și casele private au fost conectate la sursa de alimentare cu gaz. A fost reparată clădirea de studii și căminul Colegiului de Arte, a fost gazificat Institutul Pedagogic și Colegiul Agrar–tehnic, a fost reluată activitatea taberei de vară pentru copii, acolo a fost construită o clădire nouă, au fost continuate lucrările de reparație a instituțiilor sătești. Oamenii nu se mai temeau să iasă noaptea pe stradă, au început să-și facă planuri și să viseze la viitor. Comuniștii au cîștigat de trei ori alegerile parlamentare, iar acest lucru a fost un exemplu prea bun pentru cei care detestă noțiunea de egalitate, respect pentru om, echitate socială.

Obișnuită și unică

În 2009, s-a schimbat guvernarea. Comuniștii au început să fie demiși, presați și denigrați. Nu toți au rezistat. Dar nu și doamna Nina. Ea și astăzi este activă: prin cuvîntul și exemplul său de om încrezut în ideea și cauza sa, face agitație pentru Partidul Comuniștilor din Republica Moldova. Și astăzi, la fel ca întotdeauna, ei i se adresează oamenii — cineva după sfat, cineva după ajutor. Astăzi, cetățenii din Soroca, la fel ca și din toată Moldova, au foarte multe probleme. Pensiile aproape că nu se majorează, recalculările, despre care se declară de la televizor, nu se văd în popor, iar oamenii au început, din nou, să ia produse pe datorie din magazine. Salariile sînt prea mici pentru a pune copiii pe picioare.

Tot mai mulți oameni pleacă din Moldova. Satele și orașele pustiesc. Se distrug case și familii. Copii se nasc tot mai puțini, tot mai mulți oameni tineri decedează. Mai ales bărbați… numărul văduvelor tinere este în creștere. Ca pe timp de război… Dar poate că asta și este un război nedeclarat împotriva propriului popor?!

Doamna Nina, nicidecum, nu poate percepe reforma sistemului de pensii. A fost majorată vîrsta de pensionare, dar mulți nu ajung să trăiască atît. Pensiile celor care s-au pensionat pînă în 1998 nu sînt valorizate. Iar aceste pensii sînt cele mai mici. Și aceștia sînt acei oameni care au construit și au dezvoltat țara, au educat actualii funcționari! Doamna Nina, nicidecum, nu înțelege cum a fost furat miliardul de la copii, bătrîni și femei. Cum a fost pusă restituirea acestuia pe seama poporului, iar guvernanţii dorm liniștit și mănîncă bine. Nu înțelege cum pot fi trădați oamenii care i-au crescut.

Cea mai mare bogăție a doamnei Nina — copiii și nepoții ei. Se mîndrește cu ei, își face griji și trece toate problemele lor prin inima sa și tare mult vrea să-i ajute. Cu tot ce poate — un prînz delicios sau cîteva ore de somn liniștit pe care-l va veghea așa cum o făcea în copilăria lor.

Iată așa viață — obișnuită și unică în același timp... Doamna Nina visează să-și crească și strănepoții. De asemenea, visează să-și vadă țara din nou liberă. Ceea ce înseamnă că trebuie de vorbit și mai mult cu oamenii, despre ceea ce au pierdut și ce se mai poate restitui.

Ea este activă și astăzi: la 78 de ani, prin cuvîntul și exemplul unui om încrezut în justețea ideii și cauzei sale, face agitație pentru Partidul Comuniștilor din Republica Moldova.

La Mulți Ani pentru Dumneavoastră — Comunist, Om, Mamă!



___________
comunist.md

0 
| încă
înapoi »