Navigare

Căutarea pe saitul

 













Toate ştirile

25.06.2009:  Imposibila normalitate
Opozitia de la Chisinau, iar aici ii iau in calcul pe politicieni, ziaristii autodeclarati independenti si sustinatorii acestora, nu cred ca a fost macinata de ura (asa cum este acum) si inainte de anul 1991. Pina in 1991, toti moldovenii au trait relativ normal, asa cum probabil vor trai iarasi peste vreo 50 de ani. Raporturile interumane nu erau dominate de ura unui grup fata de altul, ci, ca peste tot, existau diverse animozitati, pizme sau invidii care, pina la un anumit punct, faceau parte din normalitate, normalitatea insemnind chiar asta, pentru ca normalitatea nu e uniforma.

Biografic, socialmente vorbind, au trait, sau instruit si dezvoltat in sentimentul acceptarii unanime a regimului politic care le administra vietile. Unii au ales urcusul spre virfurile nomenclaturii, altii, mai chibzuiti si cu simtul proportiilor, au ales normalitatea cotidiana. Faptul ca primii erau privilegiatii nomenclaturii sovietice, nu i-a determinat pe ceilalti sa fie animati de ura fata de ascensiunea plina de devotament fata de PCUS a acestora.

Echilibrul si buna intelegere au disparut incepind cu anii 1991, anul proclamarii independentei de stat a R. Moldova. Schimbindu-se un regim politic, era natural, moral ca privilegiatii nomenclaturii sovietice, dupa ce si-au jucat rolul de agitatori ai eliberarii nationale, sa se retraga in esaloanele secunde, sa nu declanseze o noua lupta spre a redeveni ceea ce au fost si inainte, de data asta neo-nomenclaturisti profitori ai noului regim, iar aici e vorba de intelectualii care si-au adjudecat calitati de redesteptatori ai natiei. Urmind exemplul neo-nomenclaturistilor romani, intrind in complicitate cu liderii politici ai acestora, iar asta din interese strict meschine, nu nationale, fostii privilegiati si alintati ai regimului sovietic au devenit liderii imbuibati ai burgheziei de carton de astazi. Falsificindu-si fara rusine biografii de asa-zisi dizidenti, acesti impostori morali se lafaiesc si astazi pe tronuri de stapini, diferenta constind in faptul ca si-au gasit citeva grupulete de agitatori pe care le-au convins ca sunt revolutionari, martiri, mari meritosi in miscarea de eliberare nationala si alte bazaconii. Ajunsi fiind aici, sunt incomodati teribil de martorii redevenirii lor prin impostura, acestia fiind nimeni altii decit cei care, de dinainte de 1991 si pina astazi, alesesera si au ales in continuare normalitatea cotidiana, bunul simt si traiul cinstit.

Avind o subrezire morala cumplita, iar asta in ciuda puterii si bunastarii pe care o au, privilegiatii de ieri si de astazi au inceput sa-i urasca de moarte pe semenii lor contemporani doar pentru ca sunt martorii incomozi ai ascensiunii lor frauduloase. I-au inlaturat, rind pe rind, din anturajele lor imediate, i-au marginalizat sau i-au compromis definitiv. Unii au si murit, dar au avut grija ca si moartea acestora sa si-o transforme intr-un atribut insinuant si cinic al „meritelor” lor revolutionare. Ura lor nu mai are margini. Numai un om care stie ce-i ura poate sa suspecteze pe cineva de acest atribut cronic care este ura. Doar ura colcaie prin ziare ca Timpul sau Jurnal de Chisinau, ura l-a marginalizat si l-a exclus pe poetul Dumitru Matcovschi din paginile saptaminalului Literatura si Arta, publicatie in care, pina nu de mult, il recunostea ca fiind martir al neamului, ura ii indeamna pe autorii din paginile acestora sa instige populatia la adevarate masacre impotriva jurnalistilor sau politicienilor care nu le convin, din ura, guvernantii falimentari de ieri indeamna la ura populatia fata de cei care a scapat-o tocmai din ghearele rapace ale lor.

Citesc uluit cu cita ritmicitate isi acuza publicistul Constantin Tanase oponentii politici de ura. Spun oponenti politici deoarece acest publicist, iesit de multa vreme din tiparele unui profesionist serios al domeniului (sau poate ca nici nu a fost vreodata!?), are, absolut conjunctural, oponenti politici, nu politicieni pe care ii observa si scrie despre ei cu obiectivitate, drept pentru care, din ura, ii acuza de ura. Atita ura cu care sunt inarmati unii publicisti de aici n-am vazut in toata Romania! Jurnalistii romani sunt, totusi, altfel, iar aici vorbesc despre relatiile dintre ei, indiferent de publicatiile pentru care lucreaza. Buna ziua e buna ziua! La fel sunt si politicienii romani, drept pentru care nu voi oferi vreo parabola despre relatiile dintre jurnalistii romani, ci va ofer un recent articol al d-lui Andrei Plesu despre balcanica prietenie dintre „dusmanii politici romani” care se urasc de ochii lumii. Reproduc articolul d-lui Andrei Plesu si pentru ca reflecta de minune relatiile dintre clanurile ziaristice de aici, toate, fireste, de Opozitie, fiind suficient sa amintesc doar despre fosta relatie dintre publicistii Constantin Tanase si Nicolae Dabija, cind cel dintii a scris teribilul eseu „Opriti-l pe Dabija!”, si actualele lor relatii de prietenie si de crez comun.

Cordialitate romaneasca

Am descoperit-o, contrariat, la cateva luni dupa alegerile din 1990. In timpul unei receptii cu multi invitati, stateau gramada, cu paharele in mana, reprezentanti ai tuturor formatiunilor politice. Din presa si din declaratiile politice curente, rezulta ca dusmania dintre ei era la apogeu. Or, ceea ce se putea constata la receptia cu pricina era o infratire generala. Nu afabilitate de protocol, nu politete, nu salvare de aparente. Ci camaraderie sprintara, tovarasie de pahar, buna dispozitie colegiala: ocheade, glumite, complicitati. Oameni care in Parlament sau intre confrati de aceeasi obedienta scrasneau din dinti cand venea vorba de adversarii politici practicau voiosi, in particular, etica „Pietii Endependenti“. „Nea Cornele!“ – striga cate un taranist radical catre liderul Romaniei Mari. „Chestia aia ramane cum am vorbit!“, spunea aceluiasi vreun fesenist zglobiu, facand cu ochiul. Nu-mi venea sa cred. Nu mi-a venit sa cred nici cand am auzit ca dl Coposu era gata sa ofere conducerea ziarului „Dreptatea” infatigabilului Vadim, sau cand, peste ani, PDL l-a impus, tot pe el, ca vicepresedinte al Senatului. Iar acum, la festivitatea de investire a celor 33 de fericiti pe care ii trimitem in forul legislativ european, acelasi Vadim, complet refacut dupa caderea electorala de anul trecut, se afereaza volubil printre „colegi“ pe care, in diferite ocazii, i-a acoperit cu spurcaciuni si bale. Euforic, Domnia Sa intrerupe discursul presedintelui cu mici obraznicii de cartier, ceea ce insa nu-l deranjeaza prea tare pe irascibilul jucator de la Cotroceni: „D-le Vadim, va evacuez!“ – zice el razand. „­Evacueaza-ma la Cotroceni!“ – suna replica marelui roman. Traian Basescu revine cu o amenintare glumeata: „Ba te evacuez, ­maestre!“ Maestre! Cata deferenta! Cata simpatie subiacenta! Cat umor! Dar cat umor se citeste in relatia Vadim-Becali, prieteni la catarama, dupa ce fiecare a turnat in capul celuilalt ample ligheane cu dejectii! Cat umor presupune fotografia din nu stiu care publicatie, in care Gigi Becali ciocneste duios cu un Traian Ungureanu zambitor si impacat! In fond, nu e frumos? – o sa ma intrebe vreun forumist recalcitrant. Ce-ai vrea? Sa se injure mereu, ca la drumul mare? Nu tocmai civilizatia disputei e ceea ce ne lipseste? Oamenii au convingeri divergente, dar se poarta amabil, ba chiar, deferent, cand ratiunea publica o cere. Asa o fi! Dar cordialitatea romaneasca e mai complexa. Foarte complexa! Ea nu e o simpla victorie a civilizatiei. E o pirueta de moment, o fenta, rezultatul trecator al unei rapide exaltari de cheflii: nu se instaleaza niciodata ca o conduita constanta, ca o exigenta a bunelor maniere. Recade fara dificultati, in cateva clipe, in invectiva de grajd, in dezmat verbal, in mocirla. Cand fioros, cand inlacrimat, cand sumbru, cand pus pe sotii, romanul cultiva, savant, imprevizibilul etic (si, uneori, etilic). Ce om serios s-ar fi uitat, inainte de 1989, la Vadim Tudor? Daca stiau de el, mai toti il tineau de lingau marginal, fara nici o relevanta. ­Iata insa ca personajul a ajuns prizabil.

Sa uitam, deci, mizeriile unor vremi apuse si sa privim navalnic spre viitor! ­Caci „toti suntem romani, mai mult sau mai putin onesti“. Suntem oameni cumsecade, neranchiunosi, gata de compromis. Poporul nostru e, vorba lui Caragiale, „bobor“: cand te astepti mai putin, il vezi cum „fara ura, uitand trecutul odios, inchina des, dar sincer, pentru sfanta Libertate si – te pupa. O!” ( Andrei Plesu)

P.s. M-am convins ca si in R. Moldova relatiile cordiale dintre unii politicieni sunt aceleasi. Da, dar numai dintre cei din Opozitie, pentru ca-i unesc interesele de clan, nu si cele nationale! (M.C.)


www.moldova-suverana.md

0 
| încă
înapoi »
News Time Romania - Stiri Romania