Navigare

Căutarea pe saitul

 













Toate ştirile

20.07.2018:  PORTRET DE COMUNIST. Părtașul dreptății. Alexandr Tcaci: «Cea mai importantă calitate a comunistului este onestitatea»
După cum afirmă tovarășii lui, veteranul partidului, Alexandr Tcaci, este un comunist responsabil și devotat. El se evidențiază prin modestia care le este specifică oamenilor cumsecade. Deseori, povestind despre careva momente importante din viața sa, în loc de «eu», preferă să spună «noi». Consideră că a fi adevărați comuniști pot doar oamenii onești, iar în înșiși oameni cel mai mult prețuiește simțul dreptății.

PCRM întotdeauna este onest cu oamenii

— Dumneavoastră sînteți unul dintre veteranii partidului, de cîți ani vă aflați în rîndurile lui?


— Eu am intrat în rîndurile partidului în anul 1975 și anume de atunci și pînă acum îmi număr, fără de nici o întrerupere, lungimea stagiului meu de partid. La acel moment, încă nu împlinisem 27 de ani și eram al doilea secretar al comitetului raional Drochia al comsomolului. Așa că intrarea în rîndurile PCUS a fost o continuare logică a tinereții mele comsomoliste. Pînă la acel moment, reușisem să definitivez studiile la Institutul Agricol, unde am obținut specialitatea de agronom, apoi timp de un an mi-am satisfăcut serviciul militar, deoarece, în anii studenției mele, la institut încă nu funcționa catedra militară. Pînă la asta, un timp scurt am lucrat în calitate de agronom în colhozul «Lenin» din Rîșcani. După aceea m-am transferat la Consiliul colhozurilor din Drochia.

— Devenind comunist, în care sector al muncii de partid v-ați încadrat?

— În anii cînd am lucrat la Centrul Chimic Agricol, am condus acolo activitatea organizației primare de partid, din care făceau parte circa 50 de comuniști. Acest centru era o întreprindere destul de mare. Munca mea acolo am început-o în calitate de laborant, am continuat-o în calitate de inspector, iar peste un timp am fost numit agronom principal la stația raională de protecție a plantelor. În timpul nostru, o perioadă lungă am fost secretar al CR. Ca secretar pentru ideologie am fost ales în anul 2000 și am continuat această activitate pînă în 2017. După care, din cauza stării de sănătate, am plecat, însă am rămas să activez în componența biroului CR.

— Îi acordați ajutor succesorului Dumneavoastră?

— Noul secretar e un tînăr foarte inteligent. El muncește cu multă abnegație și face față tuturor obligațiilor sale. Eu posed experiență și cunoștințe în domeniul activității de partid și, desigur, le împărtășesc tinerilor doritori să cunoască și ei cît mai multe.

— PCRM se află în opoziție de acum timp de 9 ani. A crescut responsabilitatea pusă pe seama comuniștilor în această perioadă?
— Adevărații comuniști totdeauna s-au evidențiat printr-o responsabilitate sporită, iar acum această calitate a lor e deosebit de evidentă. A fost un timp cînd organizația noastră raională s-a micșorat în ceea ce privește numărul ei de membri, dar în asta a existat și un aspect pozitiv. În felul acesta, noi am scăpat de persoanele care au intrat în rîndurile partidului, urmărind scopuri egoiste. Înțelepciunea poporului spune că la o izbîndă mulți zic că au pus și ei umărul, pe cînd la o nereușită toți dau vina pe unul. Cînd PCRM se afla la conducerea țării, în rîndurile noastre și-au făcut loc mulți carieriști, oameni despre care spuneam mai sus că-și urmăreau scopurile lor personale și, pentru a le atinge, foloseau apartenența lor de partid. Istoria nu recunoaște modul conjunctiv, și totuși, dacă în acea perioadă ne-am fi dat seama cum se va comporta acest soi de membri, am fi avut altă atitudine față de dînșii. Asemenea oameni aveam la toate nivelurile scării de partid. Iar acum în rîndurile noastre au rămas doar cei care au trecut proba la rezistență. Iar carieriștii intră în rîndurile Partidului Democrat.

— În opinia Dumneavoastră, ce calități trebuie să posede comuniștii?

— În primul rînd, onestitate — și față de partid, și față de oameni, și față de sine. Onestitatea naște dreptatea, responsabilitatea, sinceritatea, compasiunea și alte calități pozitive. În vremea guvernării sale, PCRM a fost onest în acțiunile sale și cu dreptate față de oameni. Iar astăzi, ce vedem? Guvernarea a pus pe seama țării o mulțime de datorii, iar creditele pe care le iau acum funcționarii de stat vor fi obligați să le ramburseze copiii și nepoții, ba chiar și strănepoții noștri. Guvernarea în mod conștient face totul ca Moldova să ajungă în administrarea băncilor și fondurilor străine, care de pe acum ne dictează condițiile lor.

— Dar în această situație o mulțime de oameni tac, nu manifestă nici un pic de spirit politic activ…

— Partidul Democrat a privatizat, practic, toate primăriile, el deține și majoritatea posturilor de televiziune. Situația e deosebit de complicată în sate, unde proprietarii de firme agricole, pentru a obține subvenții, sînt nevoiți să-i favorizeze pe democrați. Și nu numai atît, aceștia îi influențează și pe oamenii de la care au arendat cotele lor de pămînt. Așa că țăranii depind de așa-numiții lideri, care, de fapt, sînt moșieri. Ei le dau oamenilor ceva grîu, ceva zahăr și oamenii se lasă cumpărați. Iar înșiși acești moșieri, folosindu-le pămîntul, nu plătesc nici măcar impozitele care se cuvin pentru el — le plătesc oamenii. Iar oamenilor le dau ca răsplată pentru cotă o parte mizeră din roadă. Dar oamenii n-au ce face în fața acestei fărădelegi.


Să fac ceva important

— Dumneavoastră sînteți din copiii de după război…

— Da. M-am născut în anul 1948 în satul Zgurița din raionul Drochia. Timpurile de atunci erau grele, Moldova abia își venea în fire după anii de ocupație română. Eu nu demult am privit la televizor cum PDM a marcat Ziua memoriei jertfelor stalinismului și deportărilor. Vina pentru toate relele ei o pun pe seama Uniunii Sovietice. Sînt de acord cu faptul că au fost supuși represiunilor și oameni nevinovați. Dar în mare parte erau deportați făcători de careva rele — polițiști și jandarmi, părtași ai regimului fascist al lui Antonescu, toți cei care au tras cu arma în oameni pașnici, care și-au bătut joc de popor. De ce democrații n-au spus nici un cuvînt despre toți aceștia?

— Mulți oameni nevinovați erau deportați în urma unor denunțuri…

— În anii ocupației române, în oameni a început să apară invidia, egoismul și alte calități urîte, pentru că din ei erau în mod intenționat dezrădăcinate trăsăturile nobile. Și cineva s-a pomenit cu dorința să pună mîna pe pămîntul sau pe averea vecinului său. Altcineva a hotărît să se răzbune pentru ceva pe un consătean al său. Iar democrații, la fel ca și liberalii, de toate învinuiesc puterea sovietică și pe comuniști. În anii puterii sovietice au existat greutăți, eu am crescut în acei ani. Dar atunci trăiam cu încredere în ziua noastră de mîine. Aveam posibilitate să facem studii, toți erau asigurați cu locuri de muncă.

— Cum a fost copilăria Dumneavoastră?

— Cu multe de toate. Satul nostru e foarte mare, pînă în 1959 a fost centru raional. A avut două școli primare, una medie, o școală tehnico-profesională, două cluburi, o casă de cultură, patru biblioteci… Deci, aveam multe posibilități de a ne dezvolta ca personalități, dar aveam și multe posibilități de a ne odihni în mod cult. Desigur, m-am străduit să le dau o mînă de ajutor părinților în gospodărie, am mers cu vacile și oile la păscut. În familia noastră am fost cinci copii. Eu tot timpul îmi doream să cresc mai repede și să fac ceva necesar și important.


Adevărați eroi

— Care zile din viața Dumneavoastră considerați că au fost cele mai grele?

— În calitate de ofițer în rezervă, am fost printre cei care au participat la lichidarea consecințelor avariei de la Cernobîl. În anul 1987, m-am aflat în acea zonă mai mult de patru luni.

— În anul 1987, toată lumea știa despre acțiunea distrugătoare a radiației. Dumneavoastră erați pe atunci om pe deplin matur, deci, conștientizați acest pericol… Ați fi putut să refuzați de a pleca încolo?

— Toți cei care au plecat încolo erau conștienți și de pericolul care-i amenință, și de importanța misiunii puse pe seama lor. Din punct de vedere al indicilor medicali, aș fi putut refuza să plec la Cernobîl. Dar nu puteam proceda în acest mod, nu ar fi fost corect din partea mea. Cineva trebuia să plece și să facă acel lucru periculos.

— Toți cei care în mod conștient au plecat la Cernobîl și au făcut acolo ceea ce au făcut, sînt adevărați eroi. Ei în sensul direct al cuvîntului au salvat lumea. Cernobîlenii din raionul Drochia se întîlnesc astăzi unii cu alții? Care e destinul lor?

— În raionul nostru există o organizație a cernobîlenilor, eu am condus-o timp de patru ani. În acea perioadă am fost decorat cu ordinul «Gloria Muncii». Clar lucru, fiecare dintre cei care au participat la lichidarea avariei de la Cernobîl suferă de un buchet de boli și fiecare din ei are un grad de invaliditate. Vreo douăzeci de cernobîleni din raionul nostru nu mai sînt în viață, majoritatea din ei n-au ajuns pînă la vîrsta de 40 de ani. Pînă astăzi, rîndurile noastre s-au rărit aproape cu o treime.


O profesie pe plac

— Cu ce v-a atras profesia de agronom?

— Eu am crescut la sat, de mic copil am lucrat pămîntul. M-am ocupat chiar și de creșterea gogoașelor de viermi de mătase, pe care le predam la punctele de colectare. Îmi plăcea să urmăresc lucrul mecanizatorilor, mă interesa cum cresc și se pîrguiesc culturile de cîmp. Agronom e o profesie destul de complicată, dar ea mi-a plăcut prin toate ale ei.

— Îmi imaginez cît de tare vă durea sufletul văzînd cum este distrusă agricultura țării…

— Era distrusă întreaga țară și, totodată, agricultura ei. Sigur, mă durea sufletul pentru toate cele ce se întîmplă. Mai ales în primii ani, cînd au dispărut colhozurile, iar în locul lor au apărut firmele agricole private. Noii moșieri nu respectau asolamentul, circa 40 la sută din terenurile agricole ei le însămînțau cu floarea-soarelui, care polua și omora pămîntul. Multe hectare de pămînt rămîneau nelucrate. Cu timpul, situația s-a schimbat un pic, cel puțin, la nordul Moldovei, unde au apărut gospodari care prețuiesc la justa valoare pămîntul nostru.


E la fel ca și celelalte

— Drochia e un orășel ca și multe altele din Moldova. Totuși, o fi avînd el și careva trăsături distinctive?
— Noi sîntem la fel ca și ceilalți și problemele noastre de asemenea sînt aceleași ca ale tuturor. Dar fiecare locuitor al orașului cunoaște faptul că, în anul 1976, Drochia a devenit al 2000-lea oraș din Uniunea Sovietică. Cea mai activă dezvoltare orașul nostru a cunoscut-o în anii 50, pînă la asta Drochia a fost o localitate mică. Noi avem un nod de cale ferată, aici au fost construite obiecte industriale, au funcționat multe organizații de construcții. Fabrica de producere a mobilei școlare de la noi expedia producția sa chiar și în Cuba. La sfîrșitul anilor 80, aici s-a deschis un combinat de materiale de construcții, însă el a funcționat puțin timp. Acum blocurile lui seamănă cu un tablou din primii ani de după război — parcă mai ieri ar fi fost supuse unui bombardament. În prezent, din fostele mari întreprinderi, lucrează doar fabrica de zahăr, dar colectivul de acolo e mai mic de cinci ori decît cel de altă dată.

— Despre ce vorbesc între ei locuitorii orașului Dumneavoastră?

— Despre ce ar putea să vorbească ei astăzi? Tineretul pleacă. În perioada sovietică, aici trăiau 27 mii de oameni, iar acum, cînd s-au întocmit listele pentru alegeri, au fost înregistrați doar 17 mii. Majoritatea pleacă în căutarea unui loc de muncă, foarte mulți își părăsesc baștina pentru totdeauna. Fiul meu mai mare, deși are studii superioare, nu și-a găsit acasă un loc de lucru, de aceea a plecat la Moscova și lucrează acolo ca simplu muncitor.

— Ce atitudine are familia Dumneavoastră față de faptul că sînteți membru al PCRM?

— În această privință, între noi e o înțelegere reciprocă. Fiul meu mai mic de asemenea e comunist. În familia noastră, viziunile și simpatiile politice coincid.

— Ce preocupări aveți în timpul liber?

— Șahul. Acest joc a început să mă pasioneze încă din copilărie, în 1984 am obținut categoria a 2-a sportivă. După calitatea jocului la care ajunsesem, aș fi putut pretinde și la categoria 1-ea, însă nu aveam timp să merg la competiții.

— La ce visați?

— Să fie pace în toată lumea. Acum această dorință nu mai pare a fi banală. Pe planeta noastră s-au dezlănțuit un șir de conflicte militare. Un război poate fi ațîțat foarte ușor… În țara noastră a fost unul, și noi cunoaștem cum s-a întîmplat. În anii conflictului de pe Nistru am fost mobilizat și eu să plec într-acolo. Dar dacă să plec la Cernobîl nu am refuzat, de data asta nu am dorit să trag cu arma în surorile mele. La Dubăsari trăiesc două surori de-ale mele… Nu există un război mai hain decît războiul civil.


Nu avem cale de retragere

— Anul electoral se arată a fi unul dificil…
— El va fi foarte dificil. În regiunea noastră sînt sate ucrainene, multe sate sînt mixte — acesta întotdeauna este electoratul nostru. Dar socialiștii, făcînd vîlvă între oameni în ceea ce privește relațiile moldo-ruse, au dezbinat lagărul de stînga. Ei doar vorbesc mult, nu fac nimic concret, iar oamenii continuă să creadă cu naivitate în poveștile lor, fiind gata să se înșele ei pe sine înșiși. Unioniștii n-au pe ce miza în localitățile noastre, mulți dintre locuitori mai țin minte povestirile despre timpul ocupației române. Altceva e că unioniștii își educă adepți. România în fiecare an le oferă studenților noștri cîte 5-6 mii de burse. Și copiii noștri revin acasă de acolo cu totul alți oameni. Pe lîngă asta, după ce democrații și socialiștii au votat sistemul electoral mixt, le va fi mai ușor să-i cumpere pe alegători. Candidatul din circumscripția uninominală poate accede în Parlament și cu doar 15 la sută din voturile tuturor alegătorilor. Folosind puterea, banii și șantajul, așa cum face PDM, aceste procente vor putea fi acumulate fără mari complicații. Noi niciodată nu încetăm munca de pregătire pentru alegeri. Dar, desigur, în perioada campaniei electorale ne vom concentra toate eforturile asupra ei. În orașul nostru există un nucleu puternic de comuniști. Pentru noi nu există altă cale decît cea a luptei, așa că ne vom continua lupta. Cale de retragere nu avem.



comunist.md

0 
| încă
înapoi »