Navigare

Căutarea pe saitul

 













Toate ştirile

22.07.2018:  Europarlamentar: „Aproape 50% din banii furați se află în UE”
În timp ce o parte din diplomația UE consideră Moldova un stat eșuat, analiștii consideră țara un stat capturat.

Există un adevăr în ambele evaluări, crede europarlamentarul german de stînga Helmut Scholz, care pune pe seama grupurilor oligarhice situația dezastruoasă a unei țări, care în urmă cu doar cîțiva ani, era speranța Parteneriatului Estic. Scholz consideră inacceptabil faptul că încă nu au fost identificați vinovații pentru furtul miliardului și a cerut în scris Comisiei Europene să deschidă o anchetă, scrie europalibera.org în urma unui interviu realizat cu europarlamentarul.

„Am decis să chestionez Comisia Europeană, fiind convins că atît noi, cei care ne ocupăm de Republica Moldova, care urmărim evoluția țării, cît și cetățenii moldoveni, avem dreptul să știm ce s-a întîmplat și ca banii să fie recuperați și aduși înapoi în Moldova. Milioane de euro din banii plătiți de cetățenii europeni la buget prin taxe ajung în Moldova de ani de zile. Acești bani ar trebui să ajungă în programe care ajută la creșterea nivelului de trai în Moldova, nu în cine știe ce bănci, în conturile cine știe căror persoane. Nu ar trebui să fie atît de greu. Există raportul Kroll, care a fost comandat de Banca Națională. În acest raport este evidențiat faptul că aproape jumătate din sumele dispărute se află în UE.

Ce înseamnă asta? Comisia Europeană are datoria să dea o explicație și să investigheze unde sînt acesti bani”, a declarat europarlamentarul în cadrul interviului.

Cît ține de invalidarea alegerilor locale noi din Chișinău, Helmuth Scholz a menționat că asta va avea consecințe pe termen lung și asupra întregii societăți.

„Este vorba de un candidat care a fost ales cu un număr mare de voturi, pentru care oamenii au mers la vot, care a convins majoritatea. Acum, să vină justiția și să nu recunoască aceste alegeri, după ce toți observatorii internaționali au făcut-o, după ce cetățenii au decis în mod democratic, este un fapt fără precedent și asupra căruia planează multe semne de întrebare. Credibilitatea justiției și a instituțiilor statului, mai ales a celor care se ocupă cu organizarea alegerilor, va fi afectată”, a menționat acesta. Întrebat dacă aceste crize, de la furtul miliardului, la anularea alegerilor, afectează relațiile Uniunii Europene cu Moldova, europarlamentarul a spus că aceste relații sînt „solide și pe termen lung”.

„Ca atare, astfel de evenimente nu cred că pot zdruncina sau deteriora relațiile noastre. Dimpotrivă, în astfel de situații se dovedește importanța relațiilor Moldovei cu UE, căci noi nu facem altceva decît să fim consecvenți în a rămîne de partea cetățenilor, pentru ca acestora, cu ajutorul sprijinului de la UE, să li se îmbunătățească viața. Noi cerem insistent soluții in interesul cetățenilor. Nu e posibil ca nici presedintele țării să nu știe unde sînt banii, deși raportul Kroll dă niste indicii. Această anchetă trebuie dusă mai departe, găsiți vinovații și recuperati banii. Este ceea ce cerem Comisiei Europene”, a spus Scholz pentru europalibera.org.



noi.md
0 
| încă
înapoi »