Navigare

Căutarea pe saitul

 













Toate ştirile

27.07.2018:  Partidul Democrat a trecut de linia roșie — democrații adoptă propriile proiecte de lege în lipsa cvorumului în sala Parlamentului
Ședința Parlamentului din 26 iulie a început cu scandal. Majoritatea parlamentară «democrată» a încercat să voteze în grabă un pachet de proiecte legislative referitoare la așa numita reformă fiscală. Dar, așa cum s-a constatat, această inițiativă a fost înregistrată, practic, noaptea, fapt despre care deputații au aflat de pe site-ul oficial al organului legislativ.

De facto, deputații, în general, nu au avut posibilitatea să examineze documentul, ne mai vorbind deja despre necesitatea discuțiilor serioase pe marginea unor asemenea modificări fiscale importante. Majoritatea de la guvernare a decis, însă, să nu discute mult pe marginea documentului. În semn de protest fracțiunea PCRM a părăsit sala de ședințe.

Deputații comuniști au desfășurat un briefing și au caracterizat evenimentele ce au loc la sfîrșitul sesiunii de primăvară, drept o debandadă juridică din partea majorității democrate de la guvernare. Liderul PCRM, Vladimir Voronin a subliniat, în fața jurnaliștilor, încălcarea revoltătoare a Constituției și Regulamentului Parlamentului din partea spicherului Andrian Candu.

«Atunci cînd am decis să părăsim sala de ședințe, în sală nu rămăsese mai mult de 20 de deputați. Conform Regulamentului și în conformitate cu normele constituționale, spicherul Parlamentului trebuia să închidă ședința pe motivul lipsei de cvorum, pentru asigurarea căruia este nevoie de prezența a cel puțin 51 de deputați. Dar el nu a făcut acest lucru și a continuat ședința Parlamentului cu sala goală. Este o încălcare revoltătoare. Toate legile adoptate în acest caz sînt lipsite de legitimitate», a declarat Vladimir Voronin.

Președintele fracțiunii PCRM, Inna Șupac a reamintit presei că majoritatea democrată în Parlament procedează în așa fel nu pentru prima dată și că încălcarea Regulamentului, a normelor procesuale a devenit o normă pentru actuala componență a Legislativului. În grabă au fost adoptate mai multe legi care, acum, se modifică și se completează permanent.

La rîndul său, deputatul PCRM, Oleg Reidman a remarcat că încă pe 25 iulie, în cadrul comisiei pentru buget, pachetul de legi propus de Guvern, în domeniul reformei fiscale, s-a discutat verbal. Adică, deputații nu aveau la dispoziție niciun fel de documente.

«Niciun membru al comisiei nu avea textul modificărilor propuse la legislația fiscală. Și majoritatea parlamentară, reprezentată în această comisie, a votat pentru concluzia pozitivă pe marginea documentului.
Cît ține de declarațiile domnului Candu despre faptul că, chipurile, noi, comuniștii, am uitat anul 2007, cînd am introdus un pachet de legi liberale. El nu are dreptate. Acest pachet de legi s-a discutat în societate timp de un an și jumătate înainte de adoptare (!). Acum, noi nu avem nici măcar o hîrtie, nimic. Ceea ce auzim din cuvintele spicherului Parlamentului trezește mari dubii — și în raport cu scopurile acestei legi și în raport cu prioritățile. Spre exemplu, industria hotelieră, restaurante și cafenele, pentru care, așa cum consideră guvernarea, reducerea TVA va oferi un impuls pentru dezvoltarea turismului. De parcă oamenii ar veni în Moldova să stea la hotel, să mănînce în restaurante și să servească cafea sau suc. Oamenii vin într-o țară pentru ca să vadă ceva. Iar noi nu avem nici trasee turistice naționale, nici legende pentru obiectele turistice.

Cît ține de majorarea scutirii personale de impozit practic de două ori. Uitați-vă ce se întîmplă. Oamenii cu venituri mari au de cîștigat de două ori, pentru că această scutire îi vizează pe toți — și pe cei cu venituri mici și pe cei cu venituri mari. Plus, pentru oamenii cu venituri mari se reduce cota de impozitare a venitului. În rezultat, de unde apare restituirea pentru persoanele cu venituri mici? Ieri, în cadrul comisiei s-a spus că necolectarea la buget pe marginea acestei legi va constitui două miliarde de lei. Dar nici măcar asta nu este important — pe marginea acestui subiect s-ar putea discuta profesionist. Dar uitați-vă în sală, noi am plecat și pentru că nu are cine asculta reproșurile noastre.

Următoarea lege pe care o vor propune va fi legea cu privire la distrugerea sistemului de sănătate publică. Acest proiect de lege este categoric neacceptat de noi. Această chestiune este legată de refuzul statului de a-și îndeplini obligațiile constituționale pentru păstrarea sănătății populației.

La încheierea acestei sesiuni, în preajma alegerilor parlamentare — asta nu este altceva decît acțiuni populiste care, în mod irațional, vor fi implementate și vor afecta, ulterior, viața țării în plan negativ.
De ce Guvernul nu vrea să învețe nici măcar din propriile greșeli? De cîte ori am modificat TVA-ul pentru agricultură pe parcursul actualului mandat al Parlamentului? De trei ori! Acum, iată, o nouă cotă a fost inventată pentru industria hotelieră, mare prioritate.

De cîte ori, abia după aprobarea legii cu privire la reforma sistemului de pensii, au fost modificări? Inițial, au oferit bărbaților dreptul să se pensioneze înainte de timp, au cheltuit 400 de milioane de lei, după care au anulat. Procesul legislativ nu se face așa. Legile trebuie să reflecte interacțiuni solide în societate și să le reglementeze pentru o viață mai bună a populației», a concluzionat Oleg Reidman.

Deputatul PCRM, Elena Bodnarenco a declarat, în cadrul briefingului, că, în realitate, toate reformele, despre care se laudă atît de des guvernarea, sînt doar manipulări preelectorale ale democraților. Niciuna nu a fost discutată cu cetățenii țării și, cel mai important, nu au fost discutate cu specialiștii.

«Reforma fiscală a fost anunțată, marți, în cadrul briefingului la Partidul Democrat, azi noapte (din 25 spre 26 iulie — nota Red.) inițiativa a fost înregistrată în Parlament, astăzi, se discută în prima lectură, iar mîine (27 iulie — nota Red.) va fi adoptată în a doua lectură.

Conform acestei reforme fiscale, organele administrației publice locale nu vor acumula circa 500 de milioane de lei numai pe parcursul acestui an. Dintre care, 300 de milioane nu va acumula Chișinăul, pentru că impozitul pe venit este impozitul ce formează bugetul. Primăriile sătești, bugetul cărora constituie 75 la sută din plățile impozitului pe venit, nu se știe încă cît nu vor reuși să acumuleze. Același lucru se referă și la bugetele primăriilor orășenești. Ce înseamnă acest lucru? Asta înseamnă că planurile incluse în lucru pentru acest an de către organele administrației publice locale, nu vor fi realizate. Nu vor fi reparate drumurile, nu vor fi reparate obiectele sociale, nu se va acorda ajutor social oamenilor din aceste localități. Și toate acestea se vor produce sub masca reducerii poverii fiscale. Și toate acestea se vor produce din contul nostru cu dumneavoastră.

Un exemplu simplu. Guvernarea spune că cei care primesc 3500 de lei, în general, nu vor fi impozitați. Iar cei care vor primi 3551 de lei și care astăzi achită 7 %, de la 1 octombrie vor achita deja 12 % impozit pe venit. Iată așa Partidul Democrat ajută pe unii din contul celor săraci și numește asta reformă», a constatat deputata.

LARISA MIHEEVA


comunist.md
0 
| încă
înapoi »