Navigare

Căutarea pe saitul

 













Toate ştirile

30.07.2018:  Trebuie să învingă înțelepciunea
Valeri Mișcișin: «Dacă la guvernare vor veni forțe sănătoase, am în vedere PCRM, Moldova se va renaște, așa cum a mai fost în istoria patriei noastre»

Pe parcursul multor decenii, micul, dar legendarul sat Elizavetovca din raionul Dondușeni a avut noroc de conducători buni. De aceea, anume la Elizavetovca, în anul 1953, s-a aprins prima în raion lampă a lui Ilici. De aceea, colhozul fondat în baza acestui sat întotdeauna s-a aflat printre lideri. Aici au fost educați mulți specialiști în economie și administrare. De acum al treilea termen, comuna Elizavetovca este condusă de comunistul Valeri Mișcișin, secretar pentru ideologie al CR Dondușeni al PCRM, un demn succesor al tradițiilor din timpurile echității sociale.

Micuți treziți cu noaptea-n cap…

— Dumneavoastră, Valeri Dmitrievici, ați fost ales ca primar al comunei de trei ori la rînd. Cum de ați reușit să cuceriți încrederea locuitorilor din Elizavetovca pentru o perioadă atît de lungă?

— Asta ar fi mai potrivit să-i întrebați pe dumnealor. Dar eu cred că asta s-a întîmplat deoarece la noi, de regulă, față de orice problemă se manifestă o atitudine responsabilă, o abordare obiectivă.

— În cei 11 ani de activitate în calitate de primar, ați reușit să faceți multe?

— Destul de multe. Această funcție am ocupat-o în iulie, 2007. De acum peste cîteva luni, în decembrie, am reușit să conectăm la conducta de gaze gimnaziul din localitate, iar în 2008 — să facem o reparație capitală a clădirii lui. În 2009 i-am schimbat geamurile și ușile, în toți anii am efectuat reparațiile curente necesare. Și ne doare sufletul că acum gimnaziul nu mai activează. Am reușit să reparăm capital blocul în care se află grădinița de copii, am instalat în interiorul lui încălzire cu aburi. Printre altele, grădinița noastră nu s-a închis nici măcar pentru o zi.

— Gazificarea gimnaziului de la Elizavetovca a fost făcută în anii cînd la guvernarea țării se afla PCRM și în întreaga țară era realizat programul național de gazificare…

— Desigur, și atunci toate problemele puteau fi soluționate mult mai simplu. Datorită programului pe care l-ați pomenit, a fost dat și startul gazificării întregului nostru sat. Și satul, inclusiv grădinița de copii, au fost cuplate în întregime la conducta de gaze de acum în anul 2012.

— Din spusele Dumneavoastră am înțeles că gimnaziul din Elizavetovca a fost închis. Cînd s-a întîmplat asta?

— În anul 2016. Pe atunci el avea doar 46 de elevi. Acum la noi nu există nici gimnaziu, nici școală primară. Doar grădiniță. Elevii sînt transportați la lecții o parte la 5 kilometri depărtare, în satul Moșana, iar altă parte — la Dondușeni, la depărtarea de 15 kilometri. Ar fi fost rațional ca în sat să fi fost lăsată să activeze cel puțin școala primară, ca cei mai mici dintre elevi să învețe aproape de casele lor. Dimineața, autobuzele pleacă la ora 7.45. În timpul iernii, elevii claselor primare, vrei-nu vrei, sînt nevoiți să se trezească dis-de-dimineață, cînd încă nici nu se luminează de ziuă, ceea ce chiar nici pentru cei maturi nu este un lucru ușor. În situația dată, primăria are grijă ca, cel puțin, drumurile pe care circulă autobuzele școlare să fie totdeauna curățite.

Satele mici sînt mai vulnerabile

— Ce sat mai face parte din comuna Dumneavoastră?

— Un sat mic cu numele Boroseni. Acum, acolo trăiesc vreo 90 de oameni, aproape toți sînt pensionari, pe cînd în anii sovietici el avea mai mult de 400 de locuitori. Altfel spus, populația lui s-a micșorat de cinci ori. Iar satele mici sînt vulnerabile. Nici despre Elizavetovca nu se poate spune că-i un sat mare, totuși, în teritoriul lui locuiesc circa 650 de oameni.

— Și cum supraviețuiesc locuitorii unui sat mic? Ei au, cel puțin, un magazin?

— Noi am soluționat demult această problemă. Am deschis acolo un magazin chiar în primele luni după ce am devenit primar. Am ales pentru el un local în fosta grădiniță de copii, am făcut reparațiile necesare și ne-am înțeles cu lucrătorii din domeniul cooperației să deservească acest punct comercial. Oamenii în etate nu pot să meargă după pîine și alte mărfuri de primă necesitate tocmai la Elizavetovca. Pentru asta ar trebui să facă pe jos cîțiva kilometri prin cîmp. Să întreții un magazin într-un sat cu 90 de locuitori este, desigur, un lucru dezavantajos, dar noi ne străduim ca el, totuși, să funcționeze.

— Probabil, vînzătorul de acolo primește un salariu mizerabil…

— Da, vînzătoarea are un salariu foarte mic. Dar salarii mici au și alți bugetari. De exemplu, bucătarul și dădaca de la grădiniția de copii primesc lunar cîte 1100 lei. Și nu poți să zici că lucrul lor este ușor. Dar oamenii muncesc și în asemenea condiții, ca să poată cîștiga cel puțin cîte ceva pentru familiile lor.

— Unde mai lucrează locuitorii din sat?

— În temei, la muncile de sezon în livezi. Lucrează două-trei luni, cîștigă un salariu bunicel, iar după aceea trăiesc cum pot cu banii cîștigați în acest mod.

— Salarii medii anuale mici, vechime de muncă insuficientă… De aceea oamenii au și pensii mici…

— Pensiile locuitorilor de la sate întotdeauna au fost mici. Vecinul meu tractorist, care întreaga sa viață a lucrat în cîmp, are o pensie de doar 490 de lei. Posibil, în fondul social ajungeau sume departe de cele reale. Dar și funcționarii de stat care făceau în mod corect defalcările necesare primesc o pensie de doar 600-700 de lei.

Candidatul este responsabil pentru partid

— Dumneavoastră ați candidat la funcția de primar ca reprezentant al PCRM. Personalitatea unui conducător este foarte importantă. Sînt importante calitățile lui de om și de gospodar. Totodată, acordîndu-vă atenție Dumneavoastră, locuitorii acordă încredere și PCRM. Și invers…

— Oamenii din Elizavetovca au încredere în comuniști. Și pentru tot ceea ce a făcut PCRM în anii guvernării sale, și pentru onestitatea pe care Partidul Comuniștilor o manifestă pînă astăzi față de alegători. Comuniștii niciodată nu promit ceva imposibil de realizat. Nu-i cumpără pe alegători, nu le propun bani sau produse alimentare pentru voturile lor. Noi am avut un candidat la funcția de primar din partea Partidului Democrat, care a împărțit la oameni pachete cu produse alimentare. Noi le-am zis oamenilor să le ia. Pentru că democrații le-au cumpărat nu pe banii lor, ci pe banii noștri, ai poporului. Dar după asta, cînd vor merge la alegeri, să chibzuiască bine pentru cine să-și dea voturile.

— De unde află oamenii despre situația curentă din țară — din realitatea înconjurătoare?

— Posturile de televiziune ale lui Plahotniuc și Dodon ne povestesc despre o viață tare frumoasă și despre niște planuri grandioase. Dar mai mult de 20 de săteni de-ai noștri sînt abonați la ziarul «Comunistul», așa că ei citesc altă sursă de informații, discută între dînșii materialele pe care le citesc, fac schimb de opinii. Noi am împărțit la oamenii noștri și broșurile editate cu prilejul diferitelor date. Pe de altă parte, și socialiștii împart gratuit fiecare număr nou al ziarului partidului lor, în care încearcă să defăimeze în fel și chip și Partidul Comuniștilor, și pe liderul nostru. Dar puțini oameni înghit nada aruncată de dînșii. Noi lucrăm permanent în mijlocul populației, iar în munca de agitație din perioada campaniilor electorale discutăm cu sătenii, cum se spune, față în față, cu fiecare om în parte. Avem mulți activiști buni, cu experiență în acest gen de activitate.

— Organizația primară de partid din Elizavetovca e mare?

— Are 20 de membri, iar acum sînt pregătiți să intre în rîndurile partidului încă doi tineri candidați: unul de 19 ani, iar celălalt — de 20. Toți comuniștii de la noi sînt oameni activi, cu o viziune ideologică trainică. Dar, cu regret, unii dintre tovarășii noștri pleacă din viață. Acesta e motivul din care, din 2007 pînă acum, organizația ni s-a micșorat cu 12 oameni. În schimb, avem în sat și o organizație comsomolistă, pe care o considerăm o rezervă de nădejde a partidului.

Un sat cu oameni deschiși

— Elizavetovca este un sat ucrainean, cînd a apărut el?

— La 25 august curent, Elizavetovca va marca 120 de ani de la fondarea sa. Satul se deosebește de altele prin faptul că în el trăiesc oameni foarte prietenoși, deschiși și muncitori. În satul nostru au crescut foarte mulți președinți de colhozuri. Primul colhoz din Moldova, — se numea «9 ianuarie», — a fost creat în anul 1940 anume în satul nostru. După ce au fost izgoniți fasciștii, colhozul a început să se numească «Bolșevic». În anul 1971, în locul lui a fost creat sovhozul-fabrică «Octombrie». În raionul nostru, cel de la Elizavetovca era pe atunci unicul colhoz milionar. La noi întotdeauna a funcționat sistemul colectiv de echipă. Oamenii lucrau împreună, aveau încredere unii în alții. Și salariile lor erau pe atunci bune. În anii 80, cînd eu lucram în calitate de brigadier, salariul mediu al colhoznicilor era de 320 de ruble. Pe cînd directorul sovhozului primea lunar doar 260 de ruble. La fermele de lapte și carne lucrătorii cîștigau lunar cîte 500-600 de ruble. De la o vacă furajată, la noi în sat se mulgeau cîte 5 mii litri de lapte pe an, iar în satele vecine — doar cîte 3,2 mii litri. Aceste rezultate bune se obțineau datorită atitudinii responsabile față de obligațiile lor din partea tuturor lucrătorilor.

— Dumneavoastră sînteți de baștină din Elizavetovca?

— Da, eu m-am născut în acest frumos sat. La timpul cuvenit, am absolvit tehnicumul agricol, unde am obținut specialitatea de agronom. După aceea mi-am satisfăcut serviciul militar. Timp de un an am lucrat la fabrica de zahăr de la Cupcini, apoi, în 1978, am revenit în sat și am început să lucrez ca brigadier. Foarte degrabă, am fost făcut responsabil de activitatea a doi brigadieri — unul de la Elizavetovca și unul de la Boroseni.

— În ce mod a reacționat satul la implementarea programului «Pămînt»?

— Oamenii noștri s-au împotrivit, exprimîndu-și dorința să continue lucrarea în colectiv a pămîntului, să nu-l împartă în cote. Dar au apărut doi lideri și sovhozul s-a împărțit în două. Lichidarea sovhozului a fost foarte dureroasă pentru oameni. Din viața lor pleca ceva important, ceva care se făcea așa cum trebuie, gospodărește. S-a împrăștiat patrimoniul sovhozului, tehnica. Salariile au început să se micșoreze, locurile de lucru s-au redus. Sovhozul nostru asigura cu fructe uscate fabrica «Bucuria», așa că aveam în sat o secție mare de uscare a fructelor, aveam și o secție de alcoolizare a fructelor uscate. Și toate acestea au dispărut.

Însemnat cu roșu

— La care etapă a vieții ați intrat în rîndurile PCUS și de ce ați făcut-o?

— Cînd am intrat în PCUS, în 1981, aveam 25 de ani. Pe atunci lucram agronom în domeniul culturii tutunului. Dorința mea de a intra în rîndurile partidului a fost pentru mine firească. Am discutat cu secretarul de partid, am scris cerere, iar tovarășii au considerat că sînt demn de a fi membru al PCUS. Eu nu mi-am depus carnetul de partid chiar nici în anii cînd partidul a fost interzis. Și nimeni din comuniștii noștri n-a făcut acest lucru. În general, satul nostru nu prea era atacat cu fel de fel de propuneri, deși s-au făcut încercări de a-i ademeni pe activiștii noștri, propunîndu-le în schimbul trădării diferite bunuri materiale, chiar și mașini noi. Dar nu s-a reușit. Deci, se știa că noi nu agreăm alte partide. În general, oamenii din satul nostru față de comuniști întotdeauna au manifestat o atitudine plină de respect. Și la noi întotdeauna au fost mulți comuniști, bolșevici. La începutul războiului, fasciștii i-au împușcat pe o bună parte din locuitorii satului. În memoria acestui tragic eveniment, în sat a fost înălțat un Memorial al memoriei. Oamenii mai bătrîni povestesc că, pe hărțile militare ale fasciștilor, satul nostru era însemnat cu roșu, ca unul deosebit de periculos pentru ocupanți. În anii ocupației, la noi a activat o organizație ilegală, din care a făcut parte și tatăl meu.

Cînd a fost readus la viață PCRM, cea mai mare parte a comuniștilor, fără a sta pe gînduri, imediat și-au restabilit calitatea de membru al acestui partid. Îmi amintesc cum la o manifestație desfășurată în Palatul «Octombrie» în anul 1997, delegația noastră s-a fotografiat împreună cu Vladimir Voronin. Noi atunci am spus că acesta este viitorul președinte al țării noastre. Și aceste cuvinte s-au dovedit a fi profetice.

— De cît timp sînteți secretar pentru ideologie?

— De trei ani. Ne străduim să lucrăm cît mai eficient. Comitetul nostru raional are un colectiv foarte bun și prietenos, toate problemele încercăm să le soluționăm în comun, ne ajutăm unii pe alții. La fel ca multe altele, și comitetul nostru raional a trecut încercarea prin trădare, am avut în rîndurile noastre cîțiva oameni care s-au vîndut. Cînd ne întîlnim în stradă, ei ne ocolesc. Sper că le este rușine pentru fapta lor. Avem și primari corupți, care s-au vîndut democraților.

— În calitatea Dumneavoastră de primar, cu ce probleme vă confruntați la ziua de astăzi?

— Cu multe, dar consiliul raional nu ne alocă finanțe pentru soluționarea lor. În general nu acordă nici o atenție satului nostru. Principala problemă dintre toate cîte le avem este cea a construirii unui apeduct.

Chibzuim cum și cu ce s-o începem.

— Nu e simplu în timpul nostru să fii primar din partea opoziției…

— Chiar e complicat cu adevărat. Cel mai complicat este faptul că oamenii o duc greu și nu prea poți să-i ajuți. La fel ca toate primăriile, am avut și noi un fond social, așa că îi puteam ajuta cel puțin pe oamenii care o duceau greu de tot. În anii guvernării PCRM, acest fond era destul de mare, apoi a început să fie redus, iar guvernarea democraților în general l-a lichidat. Așa că astăzi cea mai importantă problemă a oamenilor este pur și simplu să supraviețuiască, să-și poată crește copiii.

Unde ești, strada rîsetelor de copii?

— Povestiți-ne despre familia Dumneavoastră.

— Familia mea mă sprijină în toate. Fiica lucrează contabil la Dondușeni. Fiul cu familia trăiesc la Sankt-Petersburg. Am o soție minunată. În familia noastră, există o tradiție: în fiecare duminică, la ora două ziua, ne adunăm la o masă de familie. Cele două ore pe care le petrecem împreună, întreaga familie, sînt pentru noi sfinte.

— Cu ce vă place să vă ocupați în timpul liber?

— Noi avem gospodărie, avem o grădină, și ele ne cer să le îngrijim. Cu asta-mi place să mă ocup în timpul liber. În sat altfel nu poți trăi. Dar și soția lucrează mult în gospodăria noastră. În fiecare dimineață, la ora 7.45, eu de acum mă aflu la serviciu. Un primar trebuie să fie totdeauna accesibil pentru oameni.

— În opinia Dumneavoastră, ce trebuie să se facă pentru a readuce la viață satul?

— Nu am să vă dau un răspuns nou la această întrebare. Se știe foarte bine ce trebuie să se facă: să fie create locuri de muncă. Am să vă aduc un exemplu simplu: în anul 1978, cînd am devenit brigadier, la noi erau doar patru perechi familiale mai tinere de 30 de ani. Iar după ce în 1980 a fost creat sovhozul și a început construcția secției de uscare a fructelor, din orașe au început să se întoarcă acasă tinerii noștri. Pentru familiile nou-întemeiate, timp de un an am construit 24 de case. În sat aveam o stradă în care permanent răsunau rîsete de copii. Acum oamenii pleacă și nu se mai întorc. Ei pleacă nu atît în orașele noastre, cît în țări străine. Pentru a renaște Moldova, este foarte important ca la alegeri să învingă judecata sănătoasă, bunul simț și înțelepciunea. Este necesar să se împrăștie ceața din ochii poporului Moldovei și oamenii să poată vedea mai bine și aprecia în mod corect ceea ce se întîmplă în țara lor. Dacă la guvernare vor veni forțe sănătoase, am în vedere PCRM, Moldova se va renaște, cum a mai fost de acum o dată în istoria patriei noastre.


NATALIA USTIUIGOVA


comunist.md
0 
| încă
înapoi »