Navigare

Căutarea pe saitul

 













Toate ştirile

05.10.2018:  Ce e mai important — pe fundalul hoților și trădătorilor
Echipa candidaților la funcția de deputat din partea PCRM în cadrul viitoarelor alegeri, va fi formată după principiul cumsecădeniei și onestității. Aceste calități sînt pe primul loc.

Despre aceasta a comunicat telespectatorilor Președintele Partidului Comuniștilor din Republica Moldova, Vladimir Voronin, în cadrul emisiunii «Important», de la TVC 21.

Tradițional, Vladimir Voronin a expus opinia sa și poziția PCRM pe marginea celor mai actuale subiecte, care focusează o mai mare atenție a societății asupra lor.

Despre Parlamentul care pleacă

În ciuda faptului că Parlamentul a tăiat frunze la cîini aproape trei luni, conducerea Legislativului nu a putut să pregătească o agendă normală, care să reflecte adevărata stare de lucruri în țară. Niște mărunțișuri, niște decizii absolut neimportante în a doua lectură... Cu asta a început ultima sesiune a Parlamentului de actuala legislatură.

Și a început, din nou, cu minciună, cu escrocherie. Atunci cînd s-a votat pentru includerea pe ordinea de zi a raportului conducătorilor serviciilor care au contribuit la extrădarea, iar în esență — au alungat din țară cetățeni de naționalitate turcă, angajați în calitate de profesori ai rețelei de licee «Orizont», rezultatele votului au fost falsificate, s-a falsificat numărul deputaților prezenți în sala de ședințe. […]

Însă, chestiunea pe marginea raportului «Kroll» a fost inclusă pe ordinea de zi. Și nu pentru că au conștientizat faptul că miliardul, într-adevăr, a fost furat și este necesar de a întreprinde măsuri. Timp de patru ani de zile se putea de luat măsuri! Acum, însă, foarte multe lucruri se vor face pentru spectacol. De ce? Pentru că sînt alegeri. Și toți vor să fie «apărători ai intereselor poporului», toți vor să pară frumoși.
Cu atît mai mult că mulți din componența actualei majorități parlamentare vor merge pe circumscripții uninominale. În curînd vor apărea genți cu produse la sate — vor fi duse alegătorilor acasă, vor apărea bani, o mulțime de proiecte. Vom auzi, acum, tot ce vrei. Însă, nimic din toate acestea nu se va realiza ulterior.

Despre adevărul miliardului furat

Nimeni nu crede că va fi prezentată vreodată informația veridică cu privire la furtul miliardului. Actuala guvernare — și președintele, și Guvernul, și majoritatea parlamentară — în afară de neprofesionalism, în afara incapacităților personale, mai are un neajuns despre care oamenii trebuie să știe. Acesta constă în faptul că reprezentanții actualei guvernări mint cu nerușinare despre orice. Să ne amintim. Filip a ieșit odată de la ședința Guvernului, iar jurnaliștii l-au întrebat: ce se aude cu miliardul, cînd, ce, la urma urmei, puteți să ne spuneți cine a furat miliardul? Dar el răspunde că în listă se regăsesc persoane demne, oneste și cumsecade. Un alt moment. Recent, Candu a fost în America […] unde a declarat că noi, chipurile, știm în proporție de 90 la sută unde sînt acești bani.

Dar vreau să-i întreb: voi, cei de la guvernare, dacă aveți majoritatea, vi se supun toate organele puterii — cei în epoleți și fără epoleți, păi de ce nu restituiți acești bani? Unul știe unde sînt banii; altul spune că în lista celor care se fac vinovați se regăsesc persoane oneste și cumsecade — păi adunați aceste «persoane oneste și cumsecade», dați-le un termen de gîndire și asigurați restituirea banilor! Acest lucru, însă, nu se întîmplă.

De aceea și spun că ei mint. Și vor prosti poporul pe toată durata campaniei electorale. Adevărul este că nimeni nu mai crede nimic. Pentru că, acum un an, ei au adoptat legea în conformitate cu care toți cetățenii Moldovei vor întoarce, pe parcursul a 20 de ani, acest miliard. Din veniturile lor mizere, din salariile lor de nimic.

Despre suspendarea lui Dodon, care s-a transformat în tradiție

Chiar dacă noi vedem în aceste suspendări pe 5 minute un anumit joc între democrați și socialiști (primii parcă i-ar oferi posibilitatea lui Dodon să-și demonstreze caracterul), oricum, cel care este ales sau desemnat (nici măcar nu știu ce formulă să aplic pentru Dodon, pentru că și Constituția a fost adaptată special pentru el și alegerile au fost organizate pentru el, pentru a-i asigura victorie), acest om, indiferent cine ar fi, ocupînd asemenea funcție trebuie să pătrundă, să conștientizeze importanța ei. Toate aceste suspendări — cum nu s-ar bucura Candu sau oricare altul pentru executarea atribuțiilor prezidențiale pentru 5 minute — aceasta este o umilință a Constituției, o umilință a țării. […]

Acest lucru se întîmplă, deja, a patra oară. Deja după prima dată, orice persoană cu demnitate personală, cu respect pentru stat, pentru Constituție, ar fi găsit forțe și voință, caracter, i-ar fi trimis cît mai departe și ar fi demisionat...

Cuiva, însă, îi place să fie călărit, să se lingușească de dragul funcției. Cinci minute de rușine, după care urci în avion și pleci la Moscova după aceste umilințe. Un om normal ar fi trebuit să plece.

Eu nu am nimerit în asemenea situații și nici nu puteam ajunge. Reamintesc. În 2009, după lovitura de stat, care s-a produs pe 7 aprilie, cînd nu s-a reușit alegerea președintelui în conformitate absolută cu Constituția, la expirarea a două luni de zile, am emis un decret cu privire la anunțarea alegerilor parlamentare anticipate. Din moment ce nici după a doua încercare nu a fost ales președintele, pe 11 septembrie 2009, cînd am intrat dimineața la prima oră în biroul prezidențial, am luat o foaie de hîrtie, am scris cu mîna că, începînd cu ziua de astăzi, demisionez din funcția de președinte. Am semnat, mi-am luat portofoliu și am ieșit din biroul prezidențial. Gata. Poftim, lucrați mai departe.

Despre întrebări și cei cu răspunsul

Jurnaliștii sînt oameni foarte stranii. Cei din actuala putere fac toate aceste lucruri — ei la ora 6 dimineața l-au ales pe Timofti președinte, ei noaptea au acceptat jurămîntul lui Filip în calitate de prim-ministru, ei au furat miliardul, ei fac debandadă în Parlament... Iar la întrebările jurnaliștilor trebuie să răspund eu?
Știți cine trebuie să răspundă? Măria sa alegătorul. De ce au ales această șaică, de ce le-au încredințat puterea? De ce-i cred naiv? De cîte ori mai putem să ne mințim? Alegătorul este prostit la toate colțurile, în cadrul tuturor alegerilor, li se spun povești, iar jurnaliștii mă întrebă pe mine de ce. Întrebați-i pe ei — pe alegători și actuala guvernare.

Despre sondaje

În anul 1998, am fost întîlnit lîngă Parlament de un doctor în sociologe — nu vreau să spun nimic rău despre el, el nu mai este în viață. Îmi spune: domnule Voronin, în rezultatul ultimului sondaj de opinie, partidul dumneavoastră iese pe primul loc, zilele acestea trebuie să facem publice rezultatele și dacă-mi dați 500 de dolari, vă indicăm pe primul loc, dacă nu — pe primul loc va fi un alt partid. Așa a fost prima mea confruntare cu sociologii.

Acum iată, o sarcină de la mine pentru voi, jurnaliștii: luați alegerile de acum 4,8, 12 ani, toate alegerile parlamentare ordinare, fără a le lua în calcul pe cele anticipate. Și analizați ce preziceau sociologii și cu ce s-au încheiat alegerile în realitate. Analizați procentul exactității, or, mai exact — procentul «ghicirii» rezultatului alegerilor de către sociologi. […]

Eu vorbesc cu ironie despre sociologi nu pentru că noi nu ne regăsim, astăzi, în rîndul învingătorilor în sondajele lor. Este chiar bine că nu ne regăsim — lasă cei care figurează în ele să se mănînce reciproc. Iar noi știm ce avem de făcut. Noi avem mai multă experiență și practică în ceea ce privește desfășurarea campaniilor electorale. Noi vom proceda demn. Noi avem oameni onești și cumsecade.

Despre jubileul de 25 de ani ai PCRM

Pentru mine, 25 de ani, da, este un termen mare. Dar pentru partid, nu. Chestia constă în faptul că noi sîntem urmașii, în plan ideologic, a moștenirii pe care a acumulat-o omenirea în secolele XIX și XX, iar mulți savanți și mai devreme...

Pentru că toată viața oamenii cred și luptă pentru adevăr, pentru echitate socială, pentru bine. Ideea comunistă conține anume aceste principii fundamentale. Și noi, PCRM, nu am inventat nimic pe plan științific. Noi ne ghidăm de acele învățături marxist-leniniste, elaborări teoretice și practice care au fost decise pînă la revoluția din 1917 și, de asemenea, pe parcursul a aproape 75 de ani ai puterii sovietice. Toate acestea stau la baza scopurilor noastre de program, a Statutului și activității noastre practice. De aceea, nu trebuie să vorbim despre termen, trebuie să vorbim despre ce a făcut partidul în toți acești ani și ce a realizat.

Noi vom desfășura Plenara festivă oficială a Comitetului Central, la care va participa cel puțin 1000 de persoane — cei care, în toți acești ani, au fost în partid, cei care au contribuit la activitățile formațiunii, obținerii rezultatelor bune în alegeri, cei care au fost alături de noi la conducerea țării. Iată în cadrul acestei plenare vom face totalurile celor 25 de ani.

Acum, voi spune doar că penru oamenii noștri, luminița din capătul tunelului a fost aprinsă de noi, comuniștii. Și atunci cînd am renăscut partidul, și atunci cînd am învins în alegeri, și atunci cînd am condus țara. Și acum, noi spunem adevărul și doar adevărul. Noi luptăm pentru acest adevăr.


comunist.md
0 
| încă
înapoi »