Navigare

Căutarea pe saitul

 













Toate ştirile

07.10.2018:  În epoca iluziilor și realității revoluționare...
Cu ocazia împlinirii a 190 de ani de la nașterea lui Lev Tolstoi

Spre deosebire de alți scriitori și poeți ruși cunoscuți și chiar renumiți, Lev Tolstoi a trăit o viață lungă. Geniul literaturii ruse și mondiale s-a născut pe 9 septembrie 1828, în timpurile în care țarul Nicolai I suprima crunt manifestațiile decabriștilor, cufunda țara în procuratoria circularelor, instrucțiunilor, bătăii la stroi și conservării totale a orîndurii moșierime-iobăgie.

Toate erau determinate și stabilite pînă în cele mai mici detalii: cine face parte din rîndul consilierilor, cine merge în rîndul soldaților în Caucaz...

* * *
Lev Tolstoi a intrat în viața matură și marea literatură în anii 50 ai secolului XIX, atunci cînd politica lui Nicolai I a suferit eșec total, înfrîngerea în războiul din Crimeea, tulburările politicii interne, revoltele țăranilor și soldaților.

Tînărul ofițer, care a intrat în război, mai degrabă, din întîmplare decît din convingeri, Tolstoi s-a pomeni în măcelul războiului, chiar în epicentru, în Sevastopolul asediat, în cel mai periculos sector — batalionul 4.

Pînă atunci a trăit o viață în distracții — originar dintr-o familie din cele mai înalte cercuri aristocratice ale Imperiului Rus. Familia lui Tolstoi avea relații de prietenie cu familiile Volkonski, Trubețkoi, Gorceakov — spuma aristocrației, cele mai înalte grade și poziții, cariere și saloane ale capilor stilului și stărilor de spirit din Petersburg.

Mai tîrziu, cunoașterea profundă a moravurilor și modului de viață a acestui cerc elitar al societății, l-a ajutat pe Tolstoi la crearea capodoperelor literare de epocă «Război și pace» și «Anna Karenina». Dar, despre asta mai tîrziu.

Iar în noiembrie 1854, tînărul ofițer în artilerie Tolstoi își exprimă primele impresii de la prima luptă, aproape că mondială, în care se presimt deja tragediile exorbitante ale războaielor mondiale ale secolului XX, sub forma schițelor publicistice, cu denumirea «Povestiri din Sevastopol». De rînd cu prima experiență literară — publicația din 1852 în revista «Contemporanul» a fragmentului trilogiei «Copilărie» — relatările miliare ale lui Tolstoi din orașul-port Sevastopol, asediat de armatele Coaliției Europene (Marea Britanie, Franța, Sardinia, Turcia), au produs o adevărată senzație în rîndurile cititorilor.

Războiul nu a fost prezentat ca lovituri cu săgeți pe hărțile șefilor de ștaburi, ci în toată realitatea lui înfiorătoare — moarte, rănire, suferință și distrugeri. Însuși Tolstoi, așa cum s-a indicat în ordinul Sfînta Ana, cu care a fost decorat, «în timpul bombardamentului a manifestat spirit calm și calculat».

Este clar că a fost un ofițer bun și putea deveni un conducător militar perfect. Însă, Lev Tolstoi era o persoană contradictorie pînă la extrem, pînă la gradul de auto-negare, atunci cînd principiul crește în excentricitate sau capriciu. De asta, probabil, la calmul său și capacitatea de a da ordine clare în minute de mare pericol, Tolstoi, din perspectiva controverselor interioare, a luat poziția de auto-negare a artei militare în sine.

Totodată, cît de paradoxal nu ar suna, pînă la sfîrșitul vieții sale, el a rămas fidel adevărului vieții. Iar adevărul vieții în Sevastopolul anului 1854, asediat și distrus de focurile de artilerie, consta în faptul că orașul nu era apărat de «generalii de paradă a țarului Nicolai», ci de marinari și soldați simpli — păturile de jos, care nu se dădeau în meditații despre patriotism, ci se opuneau dîrz asediului, se aruncau în contraatacuri sîngeroase, smerit și cu o răbdare țărănească acceptau rănile, schilodirile și chiar moartea. Tolstoi nu s-a făcut militar, însă, respectul pentru munca și eroismul soldaților l-a exprimat ca nimeni altul în contextul literaturi mondiale. Eroismul soldatului de rînd și ipocrizia autorităților, războiul ca un fel de nebunie și distrugere a cuiburilor umane — toate acestea au fost întruchipate, mai tîrziu, în renumitul roman de epocă «Război și pace».

* * *
Renunțînd la activitatea militară și primind, în urma partajări averii, în proprietate moșia Iasnaia Poliana, plin de forțe și speranțe, Lev Tolstoi s-a cufundat într-un șir de proiecte și experimente pentru reorganizarea existenței țărănimii. În 1854, el, aflîndu-se pe lunetele celui de-al 4-lea bastion la Sevastopol, nici nu-i trecea prin cap că doar peste 7 ani, în 1861, iobăgia în Rusia va fi anulată. Ceea pe ce se ținea puterea aristocrației s-a prăbușit în neant. Asta a aruncat în aer societatea rusă. Capitalismul cu nuanță rusă a izbucnit prădător și rapid, exploatînd fără milă foștii iobagi, care tindeau spre centrele industriale la fabrici și uzine pentru că nu mai aveau pămînt și nici ce mînca.

Tolstoi vedea și înțelegea progresul. Progresul sub forma căilor ferate, țevilor de fabrică, comunicațiilor telegrafice și «lămpile lui Edison» era absolut clar pentru Tolstoi. Pentru el era clar că aceste lucruri nu pot fi evitate, că Rusia nu are unde fugi de necesitatea schimbărilor individuale. Însă, el nu iubea aceste schimbări, iar spiritul profitului capitalist îl detesta ferm.

După ce a fost în Europa, Tolstoi a pus cruce pe ceea ce a văzut. Lui nu i-a plăcut Berlinul, Parisul și nici Londra. El a revenit la Iasnaia Poliana cu un plan clar de a demonstra Rusiei și lumii cum trebuie să trăiască oamenii în bunătate și înțelegere, fără acapararea avară a capitalismului, ci prin educație și armonizare a vieții țărănimii, atingerea unui ideal comun a părții patriarhale în orînduirea vieții țărănimi.

În ceea ce privește aspectul educațional al proiectelor sale, Tolstoi putea să fie mulțumit de rezultat. Copiii țăranilor mergeau șa școala fondată de el, au absolvit-o au devenit oameni cu carte și, la necesitate, puteau chiar să explice, de ce Pămîntul se învîrte în jurul Soarelui. Dar nu mai mult de atît...

Toate întreprinderile economice ale idealistului Tolstoi au suferit eșec. Datorii, datorii și încă o dată datorii. Capitalismul nu tolerează idealismul! S-ar părea că un om cu așa minte și spirit de observație ar putea fi capturat de marxism, dar... Lev Tolstoi a studiat teoria «manifestului Comunist», însă, din perspectiva logicii sale contradictorii, a respins știința marxistă calificînd-o drept contradictorie spiritului țărănimii ruse. Totodată, el nu credea în autoconștiința proletariatului pentru că era convins că autoconștiința se poate produce doar în cadrul credințelor religioase tradiționale: creștinism, islam, budism.

* * *
În 1862, după ani de datorii și experimente aproape eșuate, Lev Tolstoi se căsătorește cu Sofia Berg — mezina unei familii înstărite. Pe de o parte — pragmatism, pe de altă parte — simpatia sinceră pentru tînăra domnișoară cu carte. Căsătorie fericită? Din perspectiva influenței asupra activității creative a lui Tolstoi — da. Dacă e să revenim la relațiile de familie între Tolstoi și Sofa, care i-a născut 13 (!) copii (5 dintre care au murit bebeluși), evident, din partea Sofiei a fost un act de eroism. Din păcate, Lev Tolstoi nu a apreciat acest eroism în ciuda înțelepciunii și profunzimii sale.

Nu putem spune că Lev Tolstoi nu și-a iubit soția. Însă, în diferiți ani de viață, atitudinea lui față de soție se manifesta diferit. Fiind o soție înțeleaptă și practică, Sofia Andreevna a pus la locul lor și treburile moșiei și cariera literară a lui Tolstoi. Ea a colectat din manuscrisele împrăștiate un volum imens de materiale, care au fost incluse în romanul «Război și pace».

Soția sa, Sofia, purta negocieri cu editurile și a obținut ca Lev Tolstoi să devină un om destul de înstărit. Cu toate acestea, soțul ei continua să caute «rădăcina copacului Adevărului», să pună la îndoială, să cadă în depresie, să o acuze de avarie încercînd să renunțe la onorarii «în favoarea umanității».

În anii 70, este publicat romanul «Anna Karenina». Societatea rusă este șocată. Istoria, care s-ar părea fi, a unui adulter. Însă, amploarea reflectării conflictului datoriei, dragostei și ne trebuinței... Spuma societății, funcționarul de stat Karenin, care nu s-a făcut general (reamintim că însuși Tolstoi putea să facă o carieră strălucitoare în domeniul militar), Vronski, experimentatorul Levin, aristocratul sec Stiva Oblonsky, femeia cu carte dar lipsită de orice context cu sens al vieții — Anna...

A fost un scandal în sensul bun al acestui cuvînt. Tolstoi a etalat toată latura lumii și goliciunea vieții societății de elită a Imperiului Rus. Evident, a apărut întrebarea: domnilor, ce va fi mai departe cu toți acești Vronski, Oblonski și Karenin? Răspunsul putea fi următorul: în continuare — la revoluție, la prăbușire totală, la distrugerea absolută a stării neviabile a aristocrației din imperiu. Tolstoi nu a mers atît de departe, deși a fost perceput drept un fel de putere individuală, de opoziție a unității intelectuale.

El reacționa la toate evenimentele vieții politice și sociale a țării, oriunde nu s-ar fi produs. Autoritatea lui, în calitate de scriitor și publicist, era neobișnuit de mare. Respectiv, el — unul dintre puținii literați ruși ai timpurilor sale, alături de Gorki și Korolenko, au reacționat furios la pogromul din Chișinău din 1903.

Pamfletul său este orientat împotriva puterii monarhice, care, în opinia lui Tolstoi, a și provocat acest pogrom și a încurajat pogromiștii. Clar lucru, puterea a văzut în Tolstoi un tulburător periculos și activ al liniștii. Totodată, puterea se liniștea cu faptul că Tolstoi nu chema Rusia «să pună mîna pe topor», așa cum făcea Belinski. Dimpotrivă, cercetătorul și utopistul Tolstoi a proclamat idealul salvării în a renunța la orice tip de violență în răspuns la acțiunile de aceeași natură a puterii.

Așa cum scria Vladimir Ilici Lenin în lucrarea «Lev Tolstoi — oglinda revoluției ruse», «Tolstoi a reflectat ura acumulată, tendința maturizată spre bine, dorința de debarasare de trecut — și imaturitatea reveriei, lipsa educației politice, lipsa caracterului revoluționar. Condițiile istorice și economice explică și necesitatea apariției luptei revoluționare a maselor și nepregătirea lor pentru luptă, nerezistența lui Tolstoi față de rău, cel mai serios motiv al înfrîngerii primei campanii revoluționare».

* * *
Cu toate acestea, presiunea în societate era în creștere. Începutul secolului XX pentru Imperiul Rus s-a exprimat prin provocări pe care nu le-a putut percepe și opri. Înfrîngerea în războiul ruso-turc și criza politică internă, Duminica Însîngerată din 9 ianuarie la Petersburg și baricadele din Moscova...

Revoluția din 1905 a lovit în monarhie, a zdruncinat-o, dar nu a distrus-o. Tolstoi trăia foarte intens toate aceste evenimente. El nu a putut trece peste idealism și căutarea divinității pentru a înțelege esența practicii revoluționare politice drept unică cale în vederea depășirii contradicțiilor acumulate în societate.

Căutarea divinității lui Tolstoi a fost motivul conflictului cu Biserica Ortodoxă Rusă. Interpretarea sa a creștinismului nu a putut să fie acceptată de tradiția ortodoxă, deși, chiar dacă era interesantă, dar pur laică — ideea autorului despre calea și fapta Mîntuitorului. Conflictul a dus la excomunicarea lui Tolstoi din biserică.

Evident, această situație a șocat soția și membrii familiei lui Tolstoi, care nu se vedeau în afara ortodoxiei. Conflictul spiritual a început să degenereze în conflict familial. Totodată, în jurul scriitorului în etate au început să se învîrte adevărați escroci și manipulatori, care jucau pe contradicții și-l îndepărtau de familie.

Într-un final, certîndu-se definitiv cu soția și membrii familiei, noaptea pe ascuns, Tolstoi a părăsit Iasnaia Poliana, s-a îmbolnăvit și a murit la gară, într-o odaie din apartamentul șefului căii ferate locale. Ce a fost asta? O încercare de a exprima un fel de protest, un moft al bătrînului scriitor, care a renunțat la Premiul Nobel și, în același timp, era mîndru pentru faptul că a fost nominalizat? Contradicții și paradoxuri — toată esența lui Tolstoi.

* * *
Lev Tolstoi nu s-a făcut militar pentru că violența era contradictorie naturii sale. În același timp, din el ar fi crescut un conducător militar perfect — curajos, cu sînge rece și un om care ține la viața soldaților săi.

Realismul în creație și utopia în viața practică — așa este el, rătăcitorul incomprehensibilul și măreț spiritual — Lev Tolstoi!

Publicat, deja, după moartea scriitorului, romanul realist extraordinar «Hagi Murad» — este despre același lucru. Despre noblețe și răutate, despre eroism și fidelitate datoriei. Impresionează realismul figurilor romanului. Iar scenele de bătălie confirmă, încă o dată, că Lev Tolstoi cunoștea cauza militară mai bine ca oricine din contemporanii săi. Cine știe ce ar fi cîștigat sau ce ar fi pierdut umanitatea dacă Tolstoi și-ar fi continuat cariera de ofițer rus...

Sentimentalism și idealism în contextul fonului foarte clar al evenimentelor — acesta este ultimul roman mare de Tolstoi — «Învierea». Încercarea de a arăta societății exemplul renunțării dezinteresate la poziția aristocrată în societate cu scopul de a ispăși păcatul trecutului și a urma victima seducției la munci silnice în Siberia în epoca șocurilor prerevoluționare, nu a avut succes. Tolstoi nu a fost acceptat nici de revoluționari și nici de aristocrați. Romanul a rămas un monument literar, un exemplu al istoriei inventate cu final fericit.

Aici se potrivește încă un citat din articolul sus menționat a lui Lenin: «Pe de o parte — un protest remarcabil de puternic, nemijlocit și sincer față de minciuna socială și falsului, — pe de altă parte — un epuizat și isteric, numit inteligent rus, care se bate, public, cu pumnul în piept și spune: Eu sînt crunt, sînt rău, dar mă preocup de autoperfecționarea morală; eu nu mai mănînc carne și consum, acum, pîrjoale din orez.

Pe de o parte, critica nemiloasă a exploatării capitaliste, dezvăluirea violențelor guvernamentale, comedia justiției și administrației publice, deconspirarea în profunzime a tuturor contradicțiilor între creșterea bogăției și cuceririlor civilizației și acutizarea sărăciei, sălbăticia și chinul maselor muncitoare; pe de ală parte — predicarea «non rezistenței răului» prin violență».

Da, Vladimir Ilici Lenin a scris aspru despre Tolstoi, în stilul său publicistic fără compromis. Dar, să ne amintim că și Lev Tolstoi a fost omul contradicțiilor și fără compromisuri. Cu puțin timp înainte de moarte, el a scris țarului o scrisoare, prin care-l avertiza pe monarh despre faptul că în cazul lipsei reformelor de sus, societatea — adusă la limita răutății și lipsei de drepturi, în masele imense ale poporului va exploda energia urii și rezistenței. Țarul nu i-a răspuns scriitorului. În 1917 s-a întîmplat ceea despre ce-l avertiza Tolstoi pe monarh. Puterea care nu citește răvașele conducătorilor gîndurilor sociale este sortită pieirii.

Grandoarea și contradicția figurilor lui Tolstoi, patosul umanist și universal al creației sale, pînă și astăzi, face din el unul dintre cei mai ecranizați scriitori ai umanității. Sînt nenumărate versiunile cinematografice ale romanelor «Război și pace» și «Anna Karenina». Tolstoi a rămas un scriitor viu și actual al secolului XXI.

Oare nu pentru că încercînd a răspunde la cele mai acute întrebări abordate de Tolstoi — despre esența vieții, armonia orîndurii umane, misterul morții și patosul eroismului soldățesc neobservabil, despre dragoste și ură, secolul XX nu a făcut decît să acutizeze interpretarea acestor probleme, lăsîndu-i secolului XXI posibilitatea de a oferi un răspuns.

Deocamdată, nu se prea reușește. De aceea, Tolstoi este viu, actual, controversat și... nobil. Fără nicio îndoială, este scriitorul nostru.


Mihail Lupașco

comunist.md
0 
| încă
înapoi »