Navigare

Căutarea pe saitul

 













Toate ştirile

04.11.2018:  Revoluția maghiară din 1918 — lecții de istorie
O pagină tragică și elocventă a mișcării revoluționare comuniste mondiale

Pe tot continentul european, sfîrșitul Primului Război Mondial a trecut sub semnul prăbușirii monarhiilor și destrămării formațiunilor imperiale continentale. Vechea ordine era schimbată prin revoluție. Mase imense de oameni au început să acționeze. Soldații și ofițerii de ieri ai războiului mondial s-au inclus activ în procesele, care pot fi caracterizate pe scurt drept o luptă de clasă ireconciliabilă..

Anume așa s-a desfășurat procesul revoluționar pe teritoriul fostului Imperiu Austro-Ungar. Creată cu sabia și dictatura dinastiei Habsburgilor, imperiul central-european s-a destrămat într-o clipită. Pe ruinele Imperiului Austro-Ungar s-au format: Austria, Cehoslovacia și Ungaria. Evenimentele ungare s-au derulat atît de rapid și tumultos încît au provocat reacții nu doar în interiorul țării, dar și în alte capitale europene de frunte.

Auto-conștientizarea națională a poporului ungar a scos, în toamna anului 2018, pe străzile din Budapesta mase revoluționare imense, muncitori și țărani. Acest lucru a fost un imbold pentru crearea, la 24 octombrie 2018, a Parlamentului național ungar, în care rolul principal îl aveau grupările politice burgheze și naționaliste.
Paralel, era în plină desfășurare procesul de consolidare a forțelor de stînga, care, în figura Partidului Comunist al Ungariei și Partidului Social Democrat au creat Partidul Socialist unic al țării. La etapa inițială, această asociere a comuniștilor și social-democraților moderați a oferit posibilitatea de a lua sub control consiliul deputaților soldaților și a muncitorilor din Budapesta, care, printr-o decizie fermă, au desființat Adunarea Națională și au proclamat Republica Socialistă Ungară. Acest fapt a fost precedat de o colaborare activă a bolșevicilor ruși și comuniștilor ungari.

În toamna anului 1918, în toiul formării naționale a Ungariei, pe fundalul încheierii Primului Război Mondial și împărțirii proprietăților pierzanților Germaniei și Austro-Ungarei, liderul comuniștilor maghiari Bela Kun a fost la Moscova, unde a desfășurat un șir de întrevederi cu reprezentanții conducerii Rusiei Sovietice, inclusiv, cu Președintele Sovietului Comisarilor Poporului, Lenin. Conducătorul Republicii Sovietice Ruse a examinat atent planurile reorganizării revoluționare a Ungariei. El l-a avertizat pe Bela Kun că într-o țară unde numărul muncitorilor industriali nu depășește 500 de mii de oameni, riscul consolidării forțelor antisocialiste de factură burgheză și naționalistă este foarte mare. Ceea ce, de altfel, s-a și produs în scurt timp și a servit, de rînd cu intervenția trupelor României regale, motivul eșuării revoluției socialiste în Ungaria.

* * *

În decembrie 1918, Guvernul Rusiei Sovietice nu dispunea de resurse materiale și militare pentru a oferi ajutor direct revoluționarilor unguri. Cu toate acestea, la Budapesta au fost trimiși reprezentanți ai partidului bolșevicilor, iar mai tîrziu, a fost stabilită chiar și o cursă aeriană între Rusia Sovietică și Republica Sovietică Ungară. Apariția pe harta Europei a unui nou stat socialist a trezit reacția dură din partea țărilor Antanta. Anticomuniștii din Franța și Marea Britanie au recurs la șantaj internațional și, făcînd uz de contactele lor în fostul partid social-democrat al Ungariei, au început să implementeze politica de scindare în rîndul revoluționarilor ungari.

La sfîrșitul lui decembrie, Antanta a stabilit așa numita «linie de demarcare», în locurile luptelor de altă dată și care, de facto, a lipsit Ungaria de un șir de teritorii, inclusiv, Transilvania. În același timp, după anexarea Basarabiei și instigată de Paris, România început activ politica acaparării armate a teritoriilor vecine. Trupele Republicii Ungaria au intrat în conflict cu detașamentele române pe toată linia de demarcare. În scurt timp, confruntările au degenerat într-o adevărată bătălie. Prin intermedierea diplomaților francezi, care au sosit de urgență la Budapesta, s-a reușit încheierea păcii. Trupele ungare s-au retras pe pozițiile inițiale, România, de asemenea, s-a obligat să-și retragă detașamentele, însă, acest lucru nu s-a întîmplat.

Disputele și intrigile în Guvernul Ungariei Sovietice nu conteneau. Atunci însă cînd muncitorii din Slovacia au ieșit într-un front comun împotriva guvernului naționalist de compromis, în ajutor le-a sărit Armata Roșie a Ungariei și a fost proclamată Republica Socialistă Slovacă. Însă, contrarevoluția europeană nu putea să accepte crearea unei federații socialiste chiar în centrul continentului. După un șir de intervenții militare, despre care vom relata mai jos, în iunie 1919, prim-ministrul Franței, George Clemenceau, a expediat o notă Guvernului sovietic al Ungariei, prin care se cerea încetarea imediată a ofensivei armatei ungare pe toate direcțiile. Cea de-a doua notă a lui Clemenceau conținea cerințe ultimative de a opri ofensiva și a retrage detașamentele Armatei Roșii ungare după «linia de demarcare», propusă de Antanta și, potrivit căreia, trupele române, la fel, se vor retrage după linia de demarcare.

Notele anticomunistului Clemenceau au acutizat tensiunea luptei în interiorul partidului de la conducerea Republicii Sovietice Ungare. Socialiștii de dreapta au pledat pentru acceptarea imediată a ultimatumului și au supus această decizie votului. Trupele ungare au fost oprite, iar acest lucru a fost începutul eșecului revoluției. În semn de protest împotriva acestei decizii, unul dintre comandanții Armatei Roșii ungare, o personalitate cu rezistență bolșevică — Aurel Stromfeld, a demisionat, fapt care, de asemenea, a influențat extrem de negativ asupra nivelului de adoptare a deciziilor de natură militară. Însă, decizia colectivă și secretă a reprezentanților Antanta consta în oprirea spiritului revoluționar al Armatei Roșii ungare, a slăbi la maxim unitatea coaliției de la guvernare a comuniștilor și social-democraților și prin seria de lovituri militare pe diverse direcții de a distruge forțele armate ale Ungariei și a acapara Budapesta. Din Transilvania trebuia să înceapă ofensiva armata română, din Slovenia — corpusul expediționar francez, de pe direcția nord — trupele Cehoslovaciei. Guvernul ungar nu avea forțe să se opună acestei contrarevoluții armate masive. Nu exista nici unitate în interiorul guvernului.

* * *

Inițial, în iarna anului 1919, Armata Roșie ungară număra doar 168 de batalioane de infanterie (componență incompletă) și 84 de baterii de artilerie. De asemenea, de partea Ungariei revoluționare luptau batalioanele și companiile internaționaliștilor din Rusia sovietică. Deja după mobilizarea muncitorilor și reprezentanților conștienți ai țărănimii sărăcite, armata Ungariei revoluționare număra circa 100–120 de mii de soldați. Cu toate acestea, revoluționarii ungari așa și nu au reușit (spre deosebire de bolșevicii ruși) să creeze forțe armate consolidate, disciplinate și profesionist orientate. Au avut loc și trădări directe, și scurgeri de informații despre operațiunile planificate, nemijlocit, din partea funcționarilor superiori din numărul foștilor ofițeri ai armatei imperiale.

Tensiunea confruntărilor era din ce în ce mai mare. Pe principala direcție în Budapesta a Armatei Roșii ungare a opus rezistență o grupare a trupelor României regale sub comandamentul ulteriorului general fascist și dictator — Ion Antonescu. Gruparea, care, inițial, număra 60 de mii de baionete și 300 de unități de artilerie, creștea constant din contul transferului diviziilor (din Basarabia anexată deja la acel moment). Acestea au fost detașate pe trei direcții. Prima linie a 16-a divizie la nord și a 18-a divizie la sud. Pe a treia linie au fost detașate subdiviziuni mult mai puternice — a doua divizie la nord, concentrată în jurul Niredhaz și prima divizie la sud, în Bichișciaba. A treia linie includea în sine cele mai puternice detașamente române, care trebuiau să fie folosite în calitate de rezerve (1-a și a 6-a divizie de infanterie, 1-a și a 2-a divizie cavalerească, de asemenea, unele subdiviziuni auxiliare).

Potrivit planurilor coordonate de Antanta, pe 16 aprilie 1919, armata României a trecut la ofensivă în Transilvania. Prin lupte, românii au ajuns pînă la rîul Tisa. Pe 27 aprilie, armata cehă a început ofensiva. La sfîrșitul lunii aprilie, detașamentele române și cehe s-au unit în Regiunea Transcarpatia. În mai, ofensiva contrarevoluționarilor a fost oprită, iar Armata Roșie din Ungaria a trecut în contraofensivă la nord («expediția nordică»). Către 11 iunie, trupele Armatei Roșii ungare au devastat trupele cehe și au ajuns la Carpați, scontînd că ulterior, vor ieși la contact cu reprezentanții Armatei Roșii a Rusiei Sovietice. Această turnură a situației nicidecum nu mulțumea Parisul și Bucureștiul.

* * *

Așa cum s-a mai spus, pe 13 iunie, Antanta a emis o notă pentru Ungaria: să retragă trupele după linia de demarcare, în caz contrar, trupele Antanta vor invada Ungaria.

Compromisarii din cadrul coaliției partidelor de la guvernare au luat decizia de a retrage trupele. Însă, așa cum s-a întîmplat nu doar o singură dată în istorie, partea contrarevoluției nici nu avea de gînd să urmeze acestor acorduri. Luptele din Transilvania au fost reluate. În toiul luptelor așa numita divizie Secuiască, în rezultatul trădării comandamentului, s-a predat trupelor românești. Frontul s-a pustiit, iar diviziile române au început să înainteze spre Budapesta. În același guvern revoluționar domnea, conform expresiei exacte a lui Lenin, «tulburări și zdruncinări». În timp ce revoluționarii succesori în frunte cu Bela Kun, Mate Zalka și alți comandanți curajoși încercau să oprească înaintarea trupelor române, la Budapesta se desfășura o discuție interminabilă despre «salvarea cauzei revoluției». În consecință, situația de criză și restrîngerea bazei sociale a puterii sovietice au determinat un șir de conducători ai Republicii Sovietice Ungare să-și dea demisia. Guvernul sovietic al Ungariei și-a încetat practic existența. Pe 4 august 1919, trupele românești au intrat în Budapesta. Iar pe 7 august al aceluiași an, Antanta a recunoscut guvernul social-democrat «sindical» al Ungariei.

* * *

Invadarea trupelor contrarevoluționare în Budapesta a fost însoțită de arestări, execuții și rechiziții. S-a instalat, de facto, regimul ocupației armatei românești pe teritoriul Ungariei. Dar acest lucru nu a intrat în planurile conducătorilor Antantei. Ei pregătiseră deja pentru a aduce la guvernare în Ungaria pe dictatorul anticomunist — fostul amiral Horthy. Respectiv, guvernului României i s-a arătat «unde-i este locul» și în schimbul recunoașterii tacite a anexării Basarabiei au determinat-o să-și retragă trupele. Atunci, însă, cînd, la începutul anului 1920, trupele românești au părăsit, în sfîrșit, Ungaria au cărat cu greu «trofeele militare», inclusiv, tone de produse alimentare, minereuri, unități de transport și utilaj industrial. Sub dictatura trupelor de ocupație, ungurii au transmis armatei române toate depozitele și materialele, cu excepţia a armamentului necesar trupelor lui Horthy. În afară de aceasta, ei au fost obligați să transmită românilor toată industria militară, 50 % al unităților mobile a Căilor ferate ungare (800 de km și 1900 de automobile), 30 % din numărul capetelor de animale mari cornute, 30 % din toate utilajele agricole și 3500 de vagoane cu cereale și furaje. De asemenea, Ungaria se obliga să plătească și cheltuielile pentru desfășurarea trupelor de ocupație. Lăcomia evidentă a trupelor de ocupație a fost calificată chiar și de presa ţărilor Antanta drept jefuire curată. Spre exemplu, publicațiile franceze din acea perioadă au menționat caracterul neselectiv al rechiziției române, spre exemplu, confiscarea telefoanelor și mașinilor de scris din clădirea guvernamentală din Budapesta și confiscarea automobilelor personale.

* * *

Practica rechizițiilor frenetice și obraznice a înrăutățit grav opinia publică despre forțele românești de ocupație în capitalele Antanta și a contribuit la stabilirea unor relații tensionate de ani de zile între România și Ungaria. Eșuarea revoluției în Ungaria a fost o lecție serioasă pentru Guvernul Sovietic. Practica anticomunistă a conducătorilor Antanta a demonstrat clar că discuția cu ei este posibilă doar de pe poziții de forță. Lecție a servit și înfrîngerea guvernului Ungariei sovietice cufundate în clarificări interminabile a gradului de competențe și practicii sociale eșuate de oscilare de la liberalism pînă la «teroarea roșie».

Revoluționarii de frunte de factură bolșevică s-au văzut nevoiți să părăsească Ungaria. Unii dintre ei, spre exemplu, același lider al comuniștilor ungari — Bela Kun, au participat la Războiul Civil de pe teritoriul Rusiei, au slujit în organele puterii sovietice. Bela Kun, în urma denunțărilor, a fost supus represaliilor și executat prin împușcare în 1938. În 1956 — a fost reabilitat. Alți revoluționari, așa ca scriitorul Mate Zalka, au participat la mișcarea comunistă conspirativă în țările Europei și și-au dat viața în timpul războiului civil din Spania.

Teoreticianul marxist proeminent, comisar al poporului pentru educație în Republica Socialistă Ungară, György Lukács a fost martorul și a participat la cele mai dramatice evenimente ale secolului XX și, pe bună dreptate, este considerat fondatorul noului curent politic — neomarxism.

* * *

Revoluția socialistă ungară este o pagină tragică și proeminentă a mișcării revoluționare comuniste mondiale — un exemplu de eroism, o lecție a trădării, o justificare istorică a necesității de unitate a partidului în vremuri critice.


MIHAIL LUPAȘCO


comunist.md
0 
| încă
înapoi »