Navigare

Căutarea pe saitul

 













Toate ştirile

06.11.2018:  (doc) Ambasadorul RM în Germania, Oleg Serebrian, prins cu minciuna. Noi detalii în cazul protestului de la Berlin privind expulzarea celor șapte cetățeni turci
Apar noi detalii în cazul protestului de la Berlin, privind expulzarea celor șapte cetățeni turci. Potrivit unei interpelări a deputatei PCRM Ina Șupac, ambasadorul Republicii Moldova în Germania, Oleg Serebrian, unilateral a luat decizia de a sista temporar, pe durata manifestațiilor, activitatea misiunii dimplomatice, lucru pe care în acel moment a ținut să-l dezmintă.

„Iată răspunsul ministrului Tudor Ulianovschi. Niciunul dintre personalul misiunii noastre diplomatice și copiii lor din Berlin NU primeau amenințări personale. Acum aștept răspunsul Consiliului Coordonator al Audiovizualului. Vor fi pedepsiți cei de la PublikaTV și proprietarul său, Vlad Plahotniuc, pentru răspândirea știrilor false?”, scrie Ina Șupac.

UNIMEDIA amintește că la data de 7 septembrie, la Berlin a avut loc un protest, unde s-au adunat mai mulți cetățeni turci în fața misiunii diplomatice. Motivul, potrivit lor, este expulzarea celor șase cetățeni turci de pe teritoriul Republicii Moldova.

Totodată, potrivit unor surse media de la Chișinău, cică ”angajații Ambasadei din Berlin și Consulatului țării noastre au primit amenințări cu moartea din partea reprezentanților unei grupări islamiste, din care ar face parte și cei șapte cetățeni turci expulzați ieri de la din Moldova”.

Sursă: unimedia.info
0 
| încă
înapoi »