Navigare

Căutarea pe saitul

 













Toate ştirile

19.11.2018:  Conform propriului cod al onoarei
Larisa Gurghiș: «Comunist adevărat poate deveni doar un om adevărat — activ, cu o poziție civică clar conturată, care nu e lipsit de optimism și de încredere în viitor»

Comunista Larisa Gurghiș timp de 37 de ani lucrează în calitate de învățător la clasele primare în unicul liceu rus din raionul Strășeni, care poartă numele lui Nicolai Nekrasov. Această nobilă profesie a lăsat o amprentă pozitivă asupra caracterului ei. Ea este foarte exigentă față de sine și față de tot ceea ce face. Ea este un om care simte profund lumea din jurul său și e plină de dragoste și compasiune față de toți oamenii. Dorința ei de a fi necesară, de a face viața mai bună este sinceră și imensă. Ea este adevărată, iar asemenea oameni sînt prețuiți în orice vremuri.

Viață plină de evenimente

— Dumneavoastră v-ați format ca personalitate în timpul sovietic. Despre ce vă amintiți deosebit de des din ceea ce ați trăit în acea perioadă?

— Eu m-am născut în satul Vladimirovca din raionul Slobozia, dar am crescut în satul Bozieni din raionul Cotovschi, acum Hîncești. Iar după absolvirea școlii pedagogice am venit la Strășeni, fiind repartizată aici la lucru. La Bozieni era școală moldo-rusă. În sat locuiau băștinași moldoveni și oameni veniți de prin alte părți să locuiască aici și aceștia erau vorbitori de limbă rusă. Mi-a rămas în memorie prietenia dintre copiii localnicilor și ai celor veniți, printre care și eu. Acea prietenie era un sentiment firesc și acum conștientizez tot mai mult și mai mult cît de importantă era această prietenie în viața noastră. În general, viața în acele timpuri era interesantă, plină de diferite evenimente.

— Cine v-a influențat la alegerea profesiei?

— Director al școlii în care am învățat era un om și un pedagog minunat — Maria Ivanovna Diordiașenco. Era profesoară de limbă și literatură moldovenească. În timpul războiului, această extraordinară femeie a fost luată prizonieră de către fasciști. Deși funcția ei în școală nu era deloc ușoară, nu am văzut-o și nu am auzit-o niciodată să vorbească cu cineva cu voce ridicată. Se știe că fiecare adolescent caută pentru sine un ideal. Pentru mine, ideal a fost anume această învățătoare. Vroiam să seamăn cu ea. În școala unde am învățat activa un minunat colectiv de pedagogi din oameni puternici, interesați cu adevărat de ceea ce făceau, oameni care iubeau copiii și profesia lor.

— Probabil, în anii tinereții Dumneavoastră multe fete, ba chiar și băieți doreau să devină pedagogi?

— Da, așa este. În acei ani, această profesie era considerată prestigioasă. Alegerea mea a fost conștientă. Eram o fire calmă, organizată și mama vroia să mă fac contabil. Eu n-o contraziceam, dar, cînd am absolvit școala de șapte ani, i-am declarat că vreau să devin pedagog. Și fratele meu tot pedagog a devenit. În anii cînd viața pedagogilor a devenit deosebit de grea, el a plecat în Rusia împreună cu familia sa.

Copiii seamănă cu timpul lor

— Dumneavoastră aveți o bogată experiență de muncă legată de copii. Copiii de astăzi sînt altfel decît cei de pînă acum?

— Noi într-o oarecare măsură sîntem conservatori, eu, mă am în vedere pe mine. Ne-am obișnuit cu acei copii care stăteau cuminți în bănci cu ochii ațintiți spre învățător. Iar însuși învățătorul era pentru ei și rege, și Dumnezeu. Copii de astăzi sînt altfel, deoarece și viața este altfel. Ei nu pot fi la fel ca cei de ieri. Ei se schimbă rapid, se dezvoltă, iar eu mă străduiesc să mă țin de ei, învăț multe de la ei. Încerc să pătrund în diversitatea lumii lor, mă familiarizez cu calculatorul, studiez curentele din muzica modernă. Dar și copiii de astăzi posedă asemenea trăsături ca sinceritatea, bunătatea, deși uneori, dacă nu au o educație corectă, sînt violenți. Cum sînt ei depinde și de părinți, și de pedagogi.

— La o vîrstă atît de fragedă, de unde apare cruzimea în firea lor?

— Din jocurile de la calculator, din filmele în care oamenii sînt omorîți fără milă. În care viața nu are nici un preț. În vremurile dinainte noi citeam opere literare care îi făceau pe copii să plîngă, ei trăiau sincer situațiile pe care le trăiau eroii din acele cărți, îi compătimeau, se bucurau pentru ei. Copiii de astăzi nu mai plîng în asemenea cazuri. Inima unora dintre dînșii parcă ar fi îmbrăcată în platoșă. Iar eu, cînd la lecții citim cu copiii texte care-ți trezesc lacrimi, nu mă sfiesc să plîng în fața lor. Sper să conștientizeze că omul trebuie să retrăiască împreună cu cineva un sentiment sau altul.

— Posibil, copiii pur și simplu sînt lipsiți de atenție din partea părinților. În clasa Dumneavoastră sînt copii ai căror părinți lucrează peste hotare?

— Din cei care au venit anul acesta în clasa întîi, doar patru sînt din familii incomplete, dar cît privește cei din clasa a patra de anul trecut, aproape jumătate erau lăsați în grija bunicilor și chiar a unor oameni străini. Și dacă un asemenea copil se confruntă cu o problemă, nu are cui se adresa să-l ajute. Educația părintească este importantă pentru copil. Dar asemenea copii sînt receptivi la bunătate, ei se lipesc de învățătorul care le-o înlocuiește pe mama sau pe tata. Aceasta se manifestă mai ales în clasele primare. Noi le legăm șireturile la încălțăminte, le ștergem nasul care le curge…

— După anul 2009, cînd la conducerea statului a venit guvernarea liberal-democrată, în Moldova au început să fie închise instituțiile școlare specializate pentru copiii cu capacități limitate. Acești copii au început să fie repartizați în școli obișnuite, chipurile, pentru socializarea lor și adaptarea mai rapidă în societate. Dar mulți pedagogi consideră că asta nu a fost o decizie corectă…

— Dacă ar fi fost vorba doar despre copii cu deficiențe fizice în dezvoltarea lor, aș fi sută la sută de acord cu socializarea lor. Eu am lucrat cu o asemenea fetiță la domiciliu, dar părinții o aduceau și la școală. Ea se bucura foarte mult că i s-a oferit posibilitatea să comunice cu copiii. Dar atunci cînd într-o clasă obișnuită nimerește un copil cu devieri psihice, cu necesități și cerințe deosebite pentru educația sa, la care pot face față și pe care le pot satisface doar pedagogi cu studii medicale, factorul socializare nu funcționează. Așa că o consider o abordare incorectă. Nici în Europa nu se procedează în acest mod.

— Altfel spus, am putea trage concluzia că statul pur și simplu face economii pe seama unor asemenea copii…

— În aceste cazuri, are de suferit și însuși procesul de instruire, deci, au de suferit copiii obișnuiți. Pedagogul permanent trebuie să se afle alături de copilul cu necesități speciale, nu are alături pe nimeni ce l-ar putea ajuta și, clar lucru, situația fiind asta, el nu reușește să acorde clasei atenția cuvenită.

A lupta pentru drepturile tale

— Cu regret, trebuie să constatăm că, an de an, profesia de pedagog devine tot mai puțin prestigioasă…

— Eu chiar aș spune că, astăzi, pedagogul se află pe poziție de servitoare și dădacă. Mulți părinți așa și ne declară: noi v-am dat copiii la școală, educați-i! Unii copii uneori pur și simplu nu doresc să-l asculte pe învățător. Asta în clasele primare, dar ce să mai vorbim despre elevii din clasele superioare?! Așa este, autoritatea pedagogului de bună seamă a scăzut în mod simțitor.

— Prin ce explicați respectiva situație? Prin faptul că pedagogii au salarii mici?

— Nu numai prin asta. A fost o perioadă cînd notele și diplomele puteau fi cumpărate, deoarece cunoștințele nu erau necesare peste tot. De aceea copilul nici nu tindea să acumuleze cunoștințe. El știa că mama și tata cîștigă bani și îi vor rezolva toate problemele. Acum, atitudinea față de cunoștințe s-a schimbat, în orice caz, cea a elevilor din liceele ruse. Ca să-și croiască un viitor bun în Moldova, e nevoie să ai cunoștințe — ei au perceput asta.

— Acum pedagogii încearcă să lupte pentru drepturile lor, pentru drepturile tinerilor pedagogi și ale cadrelor nedidactice. Acum doi ani, primăvara, în capitala țării a avut loc o serie de greve…

— Am participat și noi la ele. Eu sînt președinte al organizației sindicale din liceul nostru. Și am organizat plecarea pedagogilor noștri la acele proteste pașnice, ne-am alăturat la revendicarea de a ne fi majorate salariile, de a li se oferi sprijin tinerilor pedagogi etc. La noi, personalul tehnic primește un salariu de 1200 lei, ceea ce e mai puțin decît minimumul de existență. Dar mie-mi pare că guvernul se folosește de faptul că pedagogii, în majoritatea lor, sînt oameni inteligenți, răbdători, liniștiți. Ei nu se comportă în mod agresiv. Totuși, la noi, la felul nostru de a ne comporta, se uită și copiii, și părinții. Dar pentru drepturile tale trebuie să lupți totdeauna, prin diferite metode. Trebuie neapărat să mai spun că, în timpul desfășurării acelor greve, procesul educațional n-a avut de suferit.

— De ce au nevoie pedagogii, pentru ca să se simtă protejați?

— Noi de acum ne-am obișnuit întrucîtva cu faptul că în ultimii ani statul nu ne protejează. Sindicatul mai încearcă cumva s-o facă, însă cu puțin succes. Guvernul din cînd în cînd ne aruncă niște mici pomeni, și cu atîta rămînem. Noi am lucrat ca pedagogi și în anii sovietici, așa că avem cu ce compara. Pe atunci, cabinetele erau înzestrate cu tot necesarul, iar acum materialele didactice le cumpărăm noi înșine.

— Dar premierul moldovean a declarat că, pentru achiziționarea materialelor didactice și pentru ridicarea nivelului profesional, pedagogilor li se alocă anual cîte 2 mii de lei.

— A declarat, dar cine știe cînd va fi o realitate și dacă în general va fi așa. Acești bani au promis să ni-i ofere în luna ianuarie, pe cînd noi trebuie să lucrăm astăzi. Și, în general, se prea poate că această indemnizație va fi unică, ne va fi oferită o singură dată, pînă la alegeri, iar după aceea vor uita s-o facă. Și două mii de lei nici pe departe nu e suma care să fie suficientă pentru a achiziționa materialele didactice necesare și pentru a-ți ridica nivelul profesional. Periodic, noi mergem la cursuri de perfecţionare a nivelului profesional, dar le plătim din buzunarul nostru — cîte 100 de lei pe zi. Doar o singură dată s-a întîmplat că nu ni s-a cerut să achităm această plată. Noi cu forțele proprii imprimăm și laminăm materialele didactice, eu mi-am procurat calculator pe banii mei, tot pe banii mei am cumpărat televizor și multe alte lucruri pentru clasă. Doar amenajarea colțișorului cu materiale didactice intuitive m-a costat 500 de lei. Așa că ne-am obișnuit să contăm doar pe noi înșine.

— Totuși, ați activat și într-o perioadă favorabilă — cea a guvernării PCRM…

— Noi ne amintim cu recunoștință de acele timpuri. Atunci, salariul pedagogilor a fost majorat de 8 ori. Majorare considerabilă. Au fost înzestrate cu tot necesarul laboratoarele și clasele, în școli au apărut calculatoare și internet. Pînă în 2001, ne-a fost foarte greu. Nu ni se plătea salariul cîte 3-4 luni la rînd, iar eu aveam de crescut și educat doi copii. În timpul lecțiilor, fără să vreau mă cicălea gîndul cu ce am să-i hrănesc astăzi. Odată cu venirea comuniștilor la conducerea țării, lucrurile au început să se schimbe spre bine, fiicele erau mărișoare. Acum am patru nepoți și-mi place foarte mult să mă ocup de ei. Îi învăț să fie buni, îi deprind să fie responsabili pentru cuvintele pe care le spun. Familia este foarte importantă pentru fiecare om. Familia este sursa de la care te poți alimenta mereu

Spiritul partinic de unitate

— De cît timp vă aflați în rîndurile partidului?

— În PCRM am intrat în anul 2010. Atunci comuniștii de acum nu erau la conducerea țării, așa că nu pot fi bănuită de careva interese egoiste. Pur și simplu eram recunoscătoare acestui partid pentru tot binele pe care l-a făcut el pentru oameni. Asta m-a îndemnat să devin o parte a lui. M-am gîndit că PCRM are nevoie de oameni ce împărtășesc idealurile lui, confirmîndu-și convingerile lor prin fapte concrete. Peste un an și jumătate am devenit secretar al organizației de partid de sector din liceul «Ion Vatamanu» și mă aflu în fruntea ei pînă acum.

Dar ceea ce m-a impresionat în mod deosebit cînd am început să frecventez adunările de partid încă înainte de a deveni membru al PCRM a fost spiritul de unire, relațiile pline de bunătate — ca în familie — pe care le-am întîlnit printre comuniști. Din 2010, oamenii trăiesc ca niște individualiști. Serviciul — casa, și nimic altceva. Dacă se întîmplă ceva cu tine, rămîi singur în fața problemelor tale. În afară de familie, nu te va ajuta nimeni.

Nimeni nu are nevoie de tine. Iar aflîndu-mă printre comuniști, eu am simțit importanța mea, importanța personalității mele. M-am simțit om la care cineva se gîndește, pentru care cineva își face griji și care la nevoie este ajutat. Doar uneori e suficient să ți se spună un cuvînt plin de bunătate, de încurajare. Asta de asemenea înseamnă foarte mult în viață.

— Cine sînt ei — comuniștii pe care-i aveți în organizația Dumneavoastră?

— Sînt 13 oameni, cea mai mare parte dintre ei fiind pedagogi, patru chiar din liceul nostru. Toți bine instruiți, inteligenți. Relațiile dintre membrii organizației sînt ca într-o bună familie și noi le prețuim foarte mult. Totodată, fiecare dintre noi are în cadrul organizației obligațiile sale, pe care le îndeplinește cît se poate de conștiincios.

— Spuneți că cea mai mare parte a organizației o constituie pedagogii. Dar ce atitudine are conducerea instituției față de apartenența Dumneavoastră de partid?

— Directorul nostru e dintre simpatizanții PCRM. Dacă nu ar fi în postură de conducător, cred că ar intra și ea în rîndurile partidului. Directorul de studii de asemenea nu e străin de ideile noastre. Așa că eu nu trebuie să ascund faptul că sînt comunist și că fac parte din numărul oamenilor ce cred în idealurile comuniste. Oricît ar părea de straniu, în tinerețe, idealul meu de personalitate istorică a fost Vladimir Ilici Lenin. Fetele din cameră atîrnau pe pereți fotografii de artiști, iar eu am atîrnat portretul lui Lenin. Îmi plăcea să privesc în ochii lui plin de înțelepciune, vroiam să fiu la fel de cinstită și cu dreptate în toate.

— În organizația Dumneavoastră primară aveți și tineret?

— Vîrsta medie a comuniștilor este de 55 de ani, cel mai tînăr are 30 de ani și e învățător de istorie. El a intrat în rîndurile partidului cu trei ani în urmă, în mod conștient. Fiind un bun specialist în istorie, a avut față de această decizie o atitudine foarte serioasă și echilibrată. Dar, în linii mari, trebuie să spun că tineretul de astăzi nu simte necesitate de a fi parte a unui întreg. Lui îi este suficient pur și simplu să fie alături.

Comuniștii timpului nostru

— De regulă, cuvîntul spus de un pedagog este ascultat, ceea ce este un lucru deosebit de prețios în perioada campaniilor electorale. Din alt punct de vedere, pedagogii ca și cum ar trebui să se țină la o parte de politică. Dar cum poate fi îmbinată agitația electorală cu profesia de pedagog? Deși pedagogii care au scos copiii în piață în ziua de 7 aprilie, 2009 nu se gîndeau la asta…

— În școală eu sînt învățătorul care-i învață carte pe copii. În afara școlii eu sînt cetățean și acest cetățean are poziția sa civică. Eu merg prin sector nu ca un pedagog de liceu, ci ca un comunist. Eu nu amestec una cu alta aceste două noțiuni. Activitatea mea din școală are unele scopuri, iar cea din societate — alte scopuri. Deși, trebuie s-o spun și pe asta, eu le povestesc copiilor despre Lenin și despre ce fel de om a fost. Iar ce atitudine să aibă ei față de istorie, asta de acum e o chestie personală. Eu nu văd nici o problemă în faptul că comunic cu oamenii din sectorul meu. Doar nu fac nici un rău, nici un lucru murdar, nu mă comport în mod nedemn, așa încît să aibă de suferit imaginea mea de pedagog. În opinia mea, dacă pedagogul luptă pentru ca oamenilor să le fie bine și copiii lor să aibă un viitor demn de om, asta e doar în favoarea statutului său profesional.

— Cum vă întîmpină oamenii atunci cînd veniți la ei în perioada agitației electorale?

— În mod diferit. Mulți ascultă cu atenție ceea ce le spun, îmi pun întrebări. Dar sînt și oameni care în general nu vor să comunice cu nimeni, și asta pentru că viața de astăzi e grea și ei s-au săturat de toți și de toate. Totul depinde de caracterul, impulsivitatea și intelectul omului. Uneori rămîn cu impresia că oamenii sînt zombați, că au obosit și au pierdut orice interes pentru viață. Cu asemenea oameni nu ai despre ce vorbi.

— Dar dacă la asemenea oameni vei veni cu produse alimentare și cu bani, ei vor dori să stea de vorbă cu Dumneavoastră?

— Posibil, ar dori, însă noi nu umblăm pe la oameni cu produse alimentare, noi le ducem cuvîntul, ideile și ziare. Totuși, am observat că mulți dintre cei porniți împotriva Partidului Comuniștilor recunosc faptul că PCRM și Vladimir Voronin ca lider al acestuia niciodată n-au încălcat legea. Numărul oamenilor de la noi care îi susțin pe comuniști nu este mic. Toți își doresc o viață mai bună, o asistență medicală normală, studii calitative pentru copiii lor și stabilitate în toate. Oamenii nu au suficientă informație despre comuniști, despre activitatea și planurile lor. Postul de televiziune NIT a fost închis, iar ziarul «Comunistul» nu-l pot abona toți. Oamenii sînt nevoiți să economisească banii. Copiii vin uneori la școală fără caiete, fără pixuri. În capitală asemenea lucruri nu se prea simt. Iar în centrele raionale și în sate pedagogii deseori le cumpără chiar ei copiilor caiete și pixuri.

— Deci, fraza pe care deseori o auzim că părinților nu le ajung bani chiar nici pentru a cumpăra copiilor caiete este una din realitățile noastre…

— Da, este una din realitățile noastre. Noi ne străduim să ajutăm aceste familii. Chiar și înșiși copiii deseori se ajută unii pe alții, făcînd schimb de lucruri.

— A fi comunist în opoziție nu e deloc simplu. Ce calități trebuie să posede comunistul zilelor noastre?

— În primul rînd, comunistul trebuie să fie principial în tot ceea ce se referă la convingerile sale. Trebuie să fie om cumsecade, întotdeauna și în toate să procedeze în mod onest, conform propriului cod al onoarei. Adevărat comunist poate fi doar un om adevărat. Bineînțeles, el trebuie să fie activ, să aibă o poziție civică bine conturată, să nu fie lipsit de optimism și de încredere în viitor. La noi sînt mulți oameni de acest fel și eu mă mîndresc de faptul că mă aflu împreună cu ei în spațiul acelorași idei. Noi credem în valoarea lucrurilor pe care le facem.


NATALIA USTIUGOVA

comunist.md
0 
| încă
înapoi »
News Time Romania - Stiri Romania