Navigare

Căutarea pe saitul

 













Toate ştirile

01.12.2018:  Alegerea care va învinge frica
Petru Bărbieru: «Toți comuniștii din satul Țarigrad sînt gata să se consolideze, să-și unească eforturile și să le explice oamenilor încotro se mișcă țara noastră»

Comunistul Petru Bărbieru este primar în satul Țarigrad din raionul Drochia. El știe foarte bine că nu e nici simplu, nici ușor să fii un conducător bun, îndeosebi acum, cînd satele moldovenești prezintă o priveliște jalnică. Dar cu satul său se mîndrește, afirmă că locuito rii lui sînt oameni rezistenți și că în fiecare din ei n-a încetat să pîlpîie speranța și încrederea într-un viitor mai bun. Datorită acestora s-a și păstrat viața satului.

Cine trăiește bine la sat

— Duminica trecută, lucrătorii din domeniul agriculturii au marcat sărbătoarea lor profesională. Cum a fost în acea zi dispoziția oamenilor din satul Dumneavoastră?

— Pentru săteni, totdeauna e sărbătoare cînd ei reușesc să strîngă o roadă bogată. Dar cu ocazia Zilei lucrătorului în agricultură nu am organizat careva manifestări în cinstea ei, acestea au rămas în trecut. Acum sătenii pur și simplu își amintesc de acele vremuri din trecut, își amintesc despre colhozul lor.

— Aveți în vedere perioada sovietică?

— Nu numai. La noi, lucrarea colectivă a pămîntului a durat pînă în anul 2008. Era, de fapt, același colhoz, doar că se numea altfel — cooperativă agricolă, iar mai tîrziu — SA. Cu ani în urmă, noi creșteam culturi specifice regiunii noastre, inclusiv sfeclă de zahăr și tutun. Aveam o fermă de lapte. Și aveam și fabrica noastră de conserve, care prelucra fructele și legumele crescute tot de noi. Dar la un timp ne-am pomenit cu datorii față de fabrica de zahăr din Cupcini. În sat au venit investitori, care au luat în arendă pămînturi de la țărani, însă țăranii nu lucrează la cotele lor. Actualul arendaș folosește o tehnică modernă, așa că în cîmp lucrează un număr limitat de săteni. Acum nu se cresc culturi care cer să fie lucrate în mod manual.

— Și unde muncesc ceilalți locuitori ai satului?

— Satul nostru este norocos în ceea ce privește amplasarea lui. Chiar alături e Drochia, unde pe vremuri întotdeauna se găseau locuri de muncă. La Drochia funcționa o fabrică de mobilă de importanță unională, un combinat de tutungerie, o fabrică de zahăr, un nod feroviar și multe alte obiecte industriale. Așa că a patra parte din locuitorii Țarigradului lucrau în oraș. Și însăși agricultura, la mijlocul anilor 70, atinsese un înalt nivel de dezvoltare, așa că de lucru era de ajuns și în colhoz. După absolvirea institutului agricol, în anul 1987, am fost numit brigadier al brigăzii de creștere a tutunului și m-am aflat în această funcție timp de 14 ani. După aceea am lucrat în calitate de agronom-șef. Acum oamenii tot încearcă să-și găsească ceva de lucru în oraș, mulți se mulțumesc doar cu lucrări de sezon, iar tineretul pleacă peste hotare. Numărul locuitorilor din Țarigrad e de 4 mii de oameni, dar, în realitate, în sat trăiesc doar vreo 1800 de oameni.

— Tineretul plecat nu are de gînd să se reîntoarcă acasă?

— Îmi vine greu să spun. Dar atîta timp cît ei trimit acasă bani de pe unde lucrează acum, satul supraviețuiește. Sătenii își mențin casele în stare bună, dar case noi de acum nu mai construiește nimeni. Ce-i drept, multe case sînt scoase în vînzare, dar deocamdată nimeni nu se repede să le cumpere.

— În zilele noastre, cine trăiește bine la sat?

— Cei care vin pentru un timp acasă cu banii pe care i-au cîștigat peste hotare. Prețurile în Moldova cresc, iar nivelul salariilor rămîne aproape același. Așa că viața oamenilor care au rămas să trăiască în sat nu e dulce, mai ales în timpul iernii, cînd trebuie să-ți încălzești casa, să plătești mai mult pentru energia electrică, pentru gaze…

Cînd cuvîntul nu diferă de faptă

— Lucrînd în calitate de agronom-șef, Dumneavoastră ați acumulat o bună experiență de conducător…

— Și la această experiență am mai avut de adăugat în perioada dintre anii 2011- 2015, cînd am activat în calitate de vicepreședinte al raionului Drochia, fiind responsabil de sfera educației și a medicinii, dar, paralel cu asta, am rezolvat atunci și multe alte probleme.

— La precedentele alegeri în organele locale ale administrării publice, majoritatea locuitorilor din Țarigrad și-au dat voturile pentru Dumneavoastră. Erați pregătit pentru o asemenea responsabilitate?

— Eram conștient că nu-mi va fi ușor, îmi dădeam bine seama ce mă așteaptă. În perioada cînd activam în cadrul consiliului raional, mă întîlneam deseori cu primarii din raion, de aceea cunoșteam bine problemele cu care mă voi confrunta, fiind ales și eu în această funcție. Cu atît mai mult că întreaga mea viață am trăit în Țarigrad, m-am născut în acest sat, îi cunosc pe toți locuitorii lui și ei de asemenea mă cunosc pe mine. În teritoriul primăriei, în afară de o firmă agrară, e amplasată și o stație a Moldovatransgaz-ului. Datorită agenților economici, anual în bugetul primăriei sînt transferați circa 8 milioane de lei. Nu poți spune cu toată siguranța că asta e mult sau că e puțin. Trebuie să reieși din volumul planificat de lucrări. Dar acești bani ne permit să realizăm în fapt promisiunile electorale. Pînă acum, am reușit să îndeplinim aproape toate punctele din programul meu electoral.

— Și ce puncte a conținut acest program electoral?

— Am adus la stare funcțională stadionul local, am instalat în jurul lui un gard și am instalat un sistem de stropire a teritoriului. Apoi am reparat clădirea administrativă a primăriei, care pînă la asta se ruina văzînd cu ochii. Anul acesta am scos la capăt ultimele lucrări. Acum primăria e situată la etajul doi al acestei clădiri, iar la primul etaj se află centrul medicilor de familie și oficiul poștal.

În afară de asta, am restaurat memorialul Gloriei Militare, construit în anul 1975, care a eternizat memoria consătenilor noștri căzuți pe cîmpurile de luptă ale Marelui Război pentru Apărarea Patriei. După sfîrșitul războiului, acasă nu s-au mai întors aproape 200 de țarigrădeni. Mai înainte, în structura memorialului era încadrat și un monument: un ostaș cu un copil în brațe. Însăși sculptura era executată din metale prețioase. Zic «mai înainte», pentru că vreo cinci ani în urmă niște vandali l-au tăiat în bucăți cu ferestrăul și l-au dus la firmele care procură metal uzat. E clar lucru că cineva a organizat în mod intenționat acest vandalism, locuitorilor satului nu li s-ar fi ridicat mîna să facă așa ceva. Asemenea acte de vandalism au fost săvîrșite și în alte cîteva sate. Cu ajutorul organizației obștești «Vece» («Вече»), noi am reușim să restaurăm memorialul, însă în locul acelui ostaș cu un copil în brațe acum se înalță un obelisc cu înălțimea de cinci metri, iar alături sînt așezate lespezi de granit cu numele consătenilor căzuți în lupte incrustate pe ele. De asemenea, am reparat casa-muzeu a lui Boris Glavan, care s-a născut în satul nostru.

— Tineretul din satul Dumneavoastră are cu cine se mîndri și de la cine lua exemplu. Cred că fiecare elev a pășit pragul muzeului lui Boris Glavan…

— Desigur, și ei toți cunosc ce faptă eroică au săvîrșit membrii organizației «Garda tînără». Asta e foarte important, îndeosebi în situația cînd tematica patriotică lipsește din actualul program școlar. În anii 70, în sat a fost înălțat un monument de granit al lui Boris Glavan, pe acesta nimeni nu-l va putea tăia cu ferestrăul, și în zilele de sărbătoare copiii merg și depun flori la picioarele lui. Anul acesta, în ziua de 9 mai, elevii au trecut încolonați de la monumentul lui Boris Glavan pînă la Memorial. A fost un gest care i-a mișcat pe săteni. Pe lîngă asta, vreau să spun că în sat mai este în viață doar un veteran al Marelui Război pentru Apărarea Patriei, care la anul viitor, pe 22 aprilie, va împlini 100 de ani. El e lucid pînă la această vîrstă înaintată, așa că, atunci cînd am organizat lucrările de restaurare a memorialului, ne-a oferit consultații în multe privințe. În general dumnealui poate povesti multe din anii de război.

Sub lozincile comunismului

— În timpul nostru, nu în fiecare sat se restaurează Memorialul Gloriei Militare…

— Din cei 13 consilieri ai consiliului sătesc, șase sînt membri ai PCRM. Iar cînd am făcut această propunere, au susținut-o și consilieri din alte fracțiuni. În general, cînd ne-am început activitatea comună în cadrul primăriei, eu m-am adresat lor, spunîndu-le că, odată ce am fost aleși de oameni, trebuie să lucrăm pentru binele lor. De aceea divergențe între noi apar foarte rar. Doar sîntem băștinași și ne doare inima pentru starea de lucruri din satul natal.

— Dar cînd a început viața de partid a primarului-comunist?

— Eu am devenit comunist în anul 1989, mai exista PCUS, pe care ulterior l-au distrus cu participarea nemijlocită a lui Gorbaciov. Și cînd a apărut PCRM, imediat m-am încadrat în rîndurile lui. Nu se putea să nu fac acest lucru. Am fost educat într-o familie de la sat, tatăl meu a fost mecanizator, iar mama — o simplă colhoznică. Am fost martor cum colhozul nostru prindea la puteri, cum se construia țara. Și toate aceste transformări benefice s-au făcut sub lozinci comuniste. Partidul Comunist a fost, este și va fi cel mai de nădejde și cel mai integru partid.

— Ați început de acum să vă pregătiți pentru alegeri?

— Cît privește alegerile, aș vrea să menționez că numărarea voturilor date de alegătorii din satul nostru va avea loc nu la Drochia, ci la Rîșcani. Divizarea localităților pe circumscripții a fost făcută într-un mod cam straniu. Dar toți comuniștii din satul Țarigrad sînt gata să se consolideze, să-și unească eforturile și să le explice pe înțeles oamenilor încotro, de fapt, se mișcă țara noastră. Ne vom apăra pozițiile noastre, vom intra în curtea fiecărei case, vom discuta cu fiecare om. Acum oamenii se tem de toate — se tem să nu-și piardă locul de lucru, se tem de ceea ce-i așteaptă în viitor, se tem să-și spună opinia în mod deschis. De aceea eu cred că ei își vor spune cuvîntul lor la alegeri. Ei vor face acest pas corect, deoarece nu mai vor să trăiască în frică.

Natalia Ustiugova

comunist.md
0 
| încă
înapoi »