Navigare

Căutarea pe saitul

 













Toate ştirile

08.12.2018:  De ce nu trebuie să votăm pentru Sandu
Trebuie să fii un sinucigaș politic total neadecvat ca să-ți pui singur ștreangul în gît și să votezi pentru Sandu.

În pauzele dintre discuțiile noastre (blogul autorului — nota «C») despre moravurile generale ale politicii moldovenești a apărut un exemplu concret, care ilustrează elocvent aceste moravuri, în special, incapacitatea politicienilor să-și depășească gîndirea totalitară și sectantă, incapacitatea să meargă la dialog cu oponenții, să încerce să aibă încredere în oameni și să ajungă la un consens cu cei cu care nu sînt de acord.

Mulți, printre care și eu, au vizionat cu mirare înregistrările video și au citit textul discursului fostului reprezentant permanent al Moldovei pe lîngă Consiliul Europei și ONU, Alexei Tulbure, prin care îndeamnă electoratul condiționat de «stînga» să voteze, în cadrul viitoarelor alegeri parlamentare, pentru partidele de opoziție condiționat de «dreapta» din cauza faptului că eșichierul de stînga este monopolizat de Partidul Socialiștilor care colaborează cu regimul lui Plahotniuc, iar «stînga» cu viziuni anti-oligarhice nu are altă soluție decît să-i susțină pe cei de «dreapta». Poate că Alexei Tulbure nu s-a exprimat reușit, dar toți au înțeles esența discursului său anume așa.

Iată ce a spus el:

«O mare parte a electoratului de «dreapta» se află într-o situație incomparabil mai bună decît oamenii care votează pentru «stînga» moldovenească. Electoratul de dreapta are partide pentru care poate vota cu îndrăzneală — este vorba despre PAS și Platforma DA. Aceste partide, chiar dacă față de ele și liderii lor, ȘI ACEST LUCRU ESTE NORMAL, sînt întrebări, pe parcursul unei perioade îndelungate de timp, au demonstrat că nu vor merge la niciun fel de înțelegeri cu regimul lui Plahotniuc.

Ce se întîmplă cu cealaltă parte a electoratului — mult mai numeroasă, care, tradițional, votează pentru partidele de «stînga»? Aici, în opinia mea, situația este dramatică. Pentru că acest eșichier al spectrului politic este monopolizat de Partidul Socialiștilor, care, de facto, nu este unul de opoziție. Colaborarea cu Plahotniuc și PDM a transformat acest partid într-o componentă a regimului...

Dacă ne dorim schimbări, dacă nu mai putem trăi așa cum am trăit pînă acum, dacă vrem să scăpăm de actualul regim barbar, noi — indiferent dacă sîntem de dreapta sau de stînga — nu avem de ales decît să votăm pentru forțele anti-oligarhice, cu adevărat de opoziție, chiar dacă din punct de vedere doctrinal, estetic — dacă vreți — nu ne sînt apropiate».

Cu atît mai mult că divizarea forțelor politice în Moldova în cele de «dreapta» și de «stînga» este foarte condiționată — ar fi mai corect de spus partide sistemice și nesistemice — mulţi continuă să folosească această clasificare de dreapta-stînga în sensul că ar exista, chipurile, partide proeuropene («de dreapta») și pro-ruse («de stînga»).

Nu știu cum voi, dar eu am înțeles adresarea lui Alexei Tulbure în felul următor: există partide de opoziție de dreapta, care luptă împotriva regimului Plahotniuc; există Partidul Socialiștilor care a monopolizat eșichierul de stînga și colaborează cu acest regim; partidele de stînga, care luptă totuși împotriva regimului Plahotniuc, sau nu sînt, sau acestea nicidecum nu pot influența rezultatul alegerilor, în orice caz, Alexei Tulbure nu numește «Partidul Nostru» și Partidul Comuniștilor în calitate de jucători reali în cadrul alegerilor; de aici și concluzia — cei de «stînga» trebuie să voteze pentru forțele anti-oligarhice, în opinia autorului — PAS și DA — chiar dacă acestea nu sînt pe placul cuiva.
Avînd în vedere că în acest tandem — PAS și DA — rolul de lider revine Maiei Sandu, iar politicienii din Platforma DA au fost transferați demult deja în subordinea ei, îndemnul adresat celor de «stînga» de a vota pentru «dreapta» înseamnă, într-un final, de a o susține anume pe Maia Sandu. Acest lucru, însă, este imposibil din mai multe cauze.

Acum cîțiva ani, eu probabil am fost primul care am observat că diferențele între Sandu și Candu sînt și mai puține decît în scrierea numelor lor de familie. Lupta între ei este lupta în interiorul unui singur soi politic. Ambii sînt rusofobi patentați. Ambii pledează pentru integrarea euroatlantică, ceea ce presupune renunțarea la neutralitatea și aderarea la NATO.

Niciunul dintre ei nu-și ascunde viziunile unioniste. Deocamdată, din perspectiva circumstanțelor istorice și conjuncturii regionale, ei sînt nevoiți să facă politică în cadrul Republicii Moldova, pe care ei o consideră drept «al doilea stat românesc», dacă însă circumstanțele vor fi altele, cu prima ocazie, ambii și împreună vor vota pentru «unire» pe care o apropie cum pot prin eforturi comune.

Ambii confesează liberalismul sălbatic în economie și darwinism social în asemenea sfere ca educația, sănătatea, asigurarea cu pensii. Ambii sînt gata să ofere străinilor pînă și ultimele resurse care au mai rămas Moldovei — pămînt, bănci, întreprinderi. Toată diferența dintre ei constă în faptul că acest Candu are un nănaș pe nume Plahotniuc, despre care se spune că a acaparat toate instituțiile statului din Moldova, iar Sandu promite să elibereze aceste instituții și să le facă funcționale.

Unul parcă ar fi implicat în procesul de capturare a statului, iar cealaltă parcă ar fi curățică și luptă împotriva acestei capturi. Însă, scopul și cursul lor, oricum, este comun, poate doar sursele se pot diferenția.

Dacă actualul regim fură statul capturat în interesele sale mafiote, Sandu va transmite acest privilegiu conducătorilor din afară. Ea va continua să ucidă Moldova consecvent și eficient, poate că va face acest lucru nu într-un mod atît de direct și vulgar, nu în stil gangster asemenea guvernanților de astăzi, dar în spatele vorbelor frumoase despre «principii și valori», ideologic și sistematic, așa cum a fost învățată în cadrul organizațiilor financiare internaționale. Dar esența unui asemenea curs — la cimitirul istoriei — nu se va schimba. Ai convinge pe cei de «stînga» să voteze pentru asemenea «schimbări» — este o absurditate totală.

La ora actuală, aproape jumătate dintre alegătorii Moldovei nu știu pentru cine vor vota în cadrul următoarelor alegeri. Este vorba despre electoratul protestatar care înțelege, dacă nu cu mintea, la nivel intuitiv, că atît PDM cît și PSRM — sînt partide de sistem pentru care nu se poate vota. Cel puțin jumătate din acest electorat protestatar sînt gata să susțină partidele de «stînga» nesistemice. Există sute de mii de alegători care nu vor vota nici pentru democrați, nici pentru socialiști și niciodată — pentru Sandu. Să te prefaci că asemenea cetățeni și asemenea partide nu există este dezonorant.

În legătură cu faptul că Alexei Tulbure este preocupat activ de subiectul Holocaustului, ar fi interesant să auzim cum califică declarațiile Maiei Sandu despre faptul că «Antonescu este o personalitate istorică despre care se pot spune și bune și rele».

După această logică, despre Hitler, de asemenea, se pot spune multe lucruri bune. El a construit mii de kilometri de magistrale auto pe care nemții circulă și astăzi. Atunci cînd a venit la guvernare, șomajul în Germania atingea rata de 40 la sută și doar în șase ani, el a redus șomajul la zero. Economia țării se dezvolta în ritm nebun. Da, Germania se pregătea de război, se poate spune că acest lucru este rău, dar, pe de altă parte, întreprinderile lucrau, oamenii aveau posturi de muncă, știința germană era pe primul loc în lume — iar acest lucru este, deja, de bine. Hitler, însă, nu a rămas în istorie grație ritmului de creștere a PIB. El a rămas în istorie în calitate de criminal de război, nazist, rasist, inițiatorul creării lagărelor de concentrare în care au fost exterminați milioane de oameni. Antonescu, de asemenea, a fost recunoscut drept criminal de război și executat.

După această logică, se poate spune că și Plahotniuc face lucruri bune. El, la fel, construiește drumuri, oferă tinerilor credite pentru prima lor casă, le oferă nou născuților scutece, organizează concerte cu participarea interpreților populari și multe alte lucruri utile. S-ar părea că nu sînt motive de atac împotriva acestui om? Dar nici Plahotniuc nu va intra în istorie ca mecenat, ci într-o cu totul altă calitate — liderul regimului criminal al numelui său.

Noi ținem minte foarte bine, cum anume Sandu a deturnat protestul comun al opoziției, în cadrul căruia șase partide de stînga și de dreapta pledau împotriva «sistemului mixt» Plahotniuc-Dodon. Anume ea a determinat Platforma DA să renunțe la protestele comune cu «stînga». Iar pe 20 noiembrie 2017, aceeași Sandu l-a obligat pe Andrei Năstase să includă în protocolul de colaborare PAS și DA punctul 6, care stabilește că cele două formațiuni își asumă obligațiunea «de a nu colabora (formal sau neformal, prin înțelegeri publice sau secrete), nici pînă la alegeri, nici după cu partidele oligarhice și/sau antieuropene (PDM, PSRM, PPEM, «Partidul Nostru» ș.a.m.d.)». […]

Și dacă Sandu s-a apucat de politică, ea trebuie să fie pregătită pentru orice critică. Nu vreau să fiu acuzat de sexism — genul, sau cum spun ei — genderul nu are nimic cu asta, dar sînt impus să remarc și altă caracteristică a acestui politician. După mentalitatea sa, ea este un politician foarte rigid, neflexibil — care nu doar că nu este pe măsură să consolideze societatea moldovenească scindată, ci, dimpotrivă, lucrează intens pentru a aprofunda și mai mult această scindare. Altfel ea nu poate.

Ea are o gîndire totalitară și conștiință sectantă: doar secta noastră politică are dreptate, cei care vor să aibă de a face cu noi trebuie să adere la secta noastră, iar noi vom analiza — îi primim sau nu, iar cu cei care nu sînt de acord nu intenționăm să avem nimic în comun.

Ea nu are încredere nici măcar în aliații săi, trece potențialii candidați la parlamentare printr-un filtru umilitor în interiorul partidului. Ei numesc acest lucru «meritocrație» (în traducere din greacă — «puterea celor demni» și tot ei determină cine sînt demni și cine nu) — și, probabil, nu conștientizează că acesta este un principiu de guvernare absolut nedemocratic și elitist.

O asemenea abordare egoistă și izolantă transformă partidul Maiei Sandu într-o forță politică marginală. Ea însăși s-a gonit în acest ghetou politic îngust din care nu mai vrea, deja, sau nu poate dialoga cu toată societatea.

Îndemnul lui Alexei Tulbure pentru cei de «stînga» să voteze, chiar dacă nu prea vor, pentru «dreapta», este rupt în totalitate de realitate.
Da, noi cu toții avem un dușman comun — regimul lui Plahotniuc. Dar dacă e să ne imaginăm că acest regim este demontat, personal pentru mine este absolut evident răspunsul la întrebarea — pe cine va alege Sandu ca aliat în continuare — «stînga» sau figuri asemenea lui Candu.
Bineînțeles — Candu. Ei se deosebesc ca formă, esența, însă, este aceeași. Ce vor face exact — nu există nicio îndoială. Împreună vor curăța eșichierul politic de stînga pentru decenii înainte.

Trebuie să fii un sinucigaș politic total neadecvat ca să-ți pui singur ștreangul în gît și să votezi pentru Sandu.

Ceea ce propune Maia Sandu am văzut, deja, în repetate rînduri și nimic bun nu a ieșit din asta. Nu are sens să călcăm, din nou, pe aceleași greble. Politica moldovenească are nevoie de alte abordări.

(28 noiembrie 2018)


DMITRI CIUBAȘENCO, ciubasenco.md
0 
| încă
înapoi »
News Time Romania - Stiri Romania