Navigare

Căutarea pe saitul

 













Toate ştirile

15.12.2018:  Monopoliștii IT
În spatele unor dubioase afaceri de dimensiuni statale, întotdeauna se întrezăresc umbrele democraților

Fiind aplicate în mod corect, tehnologiile ne pot ușura considerabil viața. Dar asta numai în cazul în care aplicarea acestor tehnologii se face în mod rațional și planificat. În caz contrar, sistemul funcționării lor se poate deregla, așa cum se întîmplă acum în instituțiile medicale de stat. De fapt, în Moldova, în spatele acestor procese se pot ascunde mari crime.

Sarcină electronică

De acum timp de cîțiva ani, Ministerul Sănătății încearcă să introducă în policlinici și spitale sistemul electronic de evidență a fișelor medicale ale pacienților. Nimeni nu pune la îndoială faptul că asta e comod. Dar pentru ca aceste tehnologii informaționale să înceapă a deservi instituțiile medicale, era necesar ca mai întîi să fie creată o bază tehnică și pregătit un personal pentru deservirea lor.

Dar medicilor le-a fost dat un ordin și ei au început să-l execute. Care și cum poate. Iar a folosi calculatorul după toate regulile nu pricep nici pe departe toți medicii. Cel mai greu le-a fost, probabil, medicilor de familie, ei fiind nevoiți mai întîi să descrie pe hîrtie starea bolnavului, iar după aceea să bage această informație în calculator. Anume «să bage», deoarece toate programele permanent se dereglau, pe neașteptate dispărea internetul, iar periodic însuși calculatorul «se oprea pe loc». Lucruri din care se poate trage concluzia că, probabil, la achiziționarea tehnicii electronice, pur și simplu s-a făcut economie. Ca rezultat, au avut de suferit medicii, dar și pacienții, pentru examinarea cărora medicilor nu le mai ajungea timp.

Tehnologiile informaționale împotriva omului

În anul 2017, în 15 din cele mai mari spitale din Moldova a început să fie aplicat Sistemul Informațional Automatizat al Asistenței Medicale Spitalicești (SIA AMS). Respectivul program a fost comandat de Ministerul Sănătății și finanțat din mijloacele bugetului de stat. El a avut menirea să înlesnească munca medicilor și să facă activitatea instituțiilor medicale mai eficientă și mai transparentă. Programul permite ca în regim non-stop să fie urmărită disponibilitatea la moment de medicamente și utilaj medical. Programe analogice folosesc și farmaciile din rețea. Pe lîngă asta, cu ajutorul acestui program se face înregistrarea bolnavilor, în el se păstrează foaia de observație de spital etc.

Elaborarea și întreținerea noului soft (asigurarea programului) au costat statul suma de 83,9 milioane de lei. Programul a fost elaborat de o companie offshore din Cipru, care în mod regulat cîștigă tenderele la achiziționări de stat. Și toate ar fi cum ar fi, dacă respectivele tehnologii informaționale s-ar îndreptăți pe sine, altfel spus, dacă de bună seamă ar sluji în modul cuvenit interesele omului.

Conform informației prezentate de NewsMaker, din cauza unor dereglări periodice ale programului, în unele spitale pacienții nu pot nimeri la medic, și asta deoarece nu pot fi înregistrați. Fișele medicale electronice nu sînt accesibile etc. Iar încotro sînt direcționate fluxurile financiare pe care trebuie să le urmărească programul, știe doar cel care a elaborat programul dat.

Ministerul Sănătății afirmă că nimeni nu s-a plîns de faptul că programul nu ar funcționa în mod normal. Și nici nu se vor plînge. Pentru că, dacă ar face acest lucru, ar însemna ca și cum i-ar declara ministerului că și de data asta a dat-o în bară. Și cine ar vrea să-și strice relațiile cu șefii săi sus-puși?

Colegii noștri au clarificat că ultima dereglare în sistemul informațional SIA AMS a avut loc în dimineața lui 5 decembrie: la Institutul de Neurologie și Neurochirurgie programul n-a funcționat timp de cîteva ore. Și tot timpul acesta pacienții veniți la Chișinău din diferite raioane ale republicii au așteptat răbdător ca tehnica inteligentă să înceapă a funcționa din nou.

Șefii respectivei instituții medicale afirmă că nu este vorba despre programul ca atare, că problema constă în defecțiunile tehnice din însăși clinică: tehnica spitalicească nu rezistă la întreruperile de curent electric și, periodic, aici ard cablurile electrice. Pentru Moldova, nu e ceva nou. Mai întîi cumpărăm calculatorul, după aceea mult timp căutăm un electrician care să instaleze priza potrivită pentru el și să-l conecteze la cablul cuvenit.

Mai deschis și-a exprimat opinia sa referitor la funcționarea programului șeful secției de tehnologii informaționale și comunicații a Institutului Mamei și Copilului, care a confirmat faptul că dereglări globale în sistem au avut loc de acum de două ori. Dar neglobale — de cîte ori oare?

Despre dereglări în program au relatat și colaboratorii Institutului de Oncologie, care de acum s-au obișnuit cu ele. În acest context, vrem să spunem că o asemenea dereglare a avut loc aici, ca și în Institutul de Neurologie și Neurochirurg ie, pe 5 decembrie, ceea ce, parțial, infirmă versiunea cu privire la problemele interne ale instituțiilor medicale. Adică, probleme interne există, desigur, însă nu numai ele cauzează dereglările globale în respectivul program.

Afaceri mutual avantajoase

Ministerul Sănătății, firește, nu știe ce se întîmplă în instituțiile medicale subordonate lui. La întrebările jurnaliștilor, serviciul de presă al departamentului a răspuns că SIA AMS a început să fie aplicat nu demult și e normal că utilajul se află în perioada probei de funcționare, deci, e normal și faptul că uneori apar unele probleme tehnice. În acest context, concretizăm: «nu demult» înseamnă mai mult de un an.

Ministerul Sănătății este convins că pentru buna funcționare a sistemului trebuie să poarte răspundere compania antreprenoare, adică cea care a elaborat respectivul soft. Dar pentru ce i-au fost plătiți banii acesteia? După cum a clarificat NewsMaker, de elaborarea sistemului informațional SIA AMS pentru spitale s-a ocupat compania moldovenească BASS Systems SRL. Fondatorii ei sînt Onisim Popesco și compania offshore din Cipru Assentis Holdings Limited. Conform informației oferite de Rise Moldova, reprezentantul acestei companii cipriote în Moldova este Sergiu Talpă.

Ministerul Sănătății a încheiat cu BASS Systems SRL 16 contracte pentru suma totală de 83,9 milioane de lei (4,3 milioane de euro). Toate sînt semnate pe 6 decembrie, 2016. Respectiva companie și-a asumat obligația să elaboreze, să implementeze și să asigure funcționalitatea softului pentru spitale. În toate cele 16 cazuri, BASS Systems SRL a fost unica participantă la dubiosul tender. Dubios, deoarece, prin definiție, la tender nu poate participa doar un singur pretendent.

Printre altele fie spus, BASS Systems SRL de acum demult prestează servicii de asigurare cu programe a structurilor de stat din Moldova. Jurnaliștii au mai aflat că, în anul 2015, Întreprinderea de Stat «Căile Ferate ale Moldovei» a încheiat cu aceasta un contract pentru suma de $1,6 mln. Prin acest contract, respectiva companie s-a obligat să asigure respectiva întreprindere cu un program informațional unic pentru dirijarea tuturor proceselor interne de la «Căile Ferate ale Moldovei». Contractul a fost semnat de fostul șef al întreprinderii, Vladimir Cebotari, actualul vicepreședinte al Partidului Democrat. Cel care a venit în locul dumnealui, Iurie Topală, n-a reușit să rezilieze acest neavantajos contract încheiat de predecesorul său. Ca rezultat, Întreprinderea de Stat «Căile Ferate ale Moldovei» a fost nevoită să achite respectivei firme circa 15 milioane de lei.

Acum, lucrurile devin clare. E clar de ce BASS Systems SRL prestează servicii multor structuri și departamente de stat, încheind cu ele contracte neavantajoase pentru stat. Concluzia care vine de la sine e că democrații care au capturat puterea în țară și furnizorii de tehnologii IT au încheiat între ei un contract mutual pentru o durată lungă de timp.

Rețineți: în toate afacerile dubioase de dimensiune statală întotdeauna se întrezăresc umbrele democraților. Și mai rețineți: toate aceste afaceri sînt foarte impunătoare. Pe 13 noiembrie, 2018, compania sus-pomenită a încheiat un contract pentru suma de 13 milioane de lei cu Compania Națională de Asigurări în Medicină — ca și în toate cazurile, pentru elaborarea unui soft. Cu puțin înainte de asta, în luna octombrie, compania a obținut un contract pentru 1,5 milioane de lei cu Compania Națională de Asigurări Sociale, apoi încă unul, (2,8 milioane de lei) cu Administrația de Stat a Drumurilor, și încă unul (12,5 milioane de lei) — cu Centrul Național pentru Radiofrecvență (care e subordonat Ministerului de Tehnologii Informaționale și Comunicații).

La toate aceste tendere, BASS Systems SRL a fost singurul participant. Ceea ce face să nu ne mirăm nici de faptul că anume ea a încheiat contracte pentru elaborarea și deservirea unui soft cu secretariatul Parlamentului, cu Serviciul Vamal și cu alte departamente de stat.

Astfel, cu sprijinul democraților, BASS Systems SRL a devenit monopolist pe piața tehnologiilor IT, ea asigurîmd asistență tehnică informațională instituțiilor noastre de stat. Cum credeți, cine va controla această piață, iar odată cu asta, și toate fluxurile financiare care curg din bugetul de stat spre zonele offshore?

Ana Vatrova

comunist.md
0 
| încă
înapoi »
News Time Romania - Stiri Romania