Navigare

Căutarea pe saitul

 













Toate ştirile

12.01.2019:  TOTALURILE 2018: Nesfînta treime
Partidul Democrat, la fel ca și dragonul din poveste, are trei capete

Primul — Vladimir Plahotniuc

De îndată ce s-a făcut simțită campania electorală, liderul Partidului Democrat pregătea o surpriză. El a declarat că în perioada de independență, în Moldova au existat trei direcții pe care politicienii au încercat să ducă populația țării — UE, Uniunea Eurasiatică și unirea cu România. El, însă, Plahotniuc, nu este de acord cu acest lucru. De aceea — noi vom merge pe o cu totul altă cale.

«Noi avem dreptul la o soartă liberă, pe care o vom construi la propria dorință», a spus el. Și a continuat explicațiile: «Asta înseamnă că satele moldovenești vor lucra cu o infrastructură bună, cu drumuri asfaltate și sistem de alimentare cu apă, sate cu copii pentru care vor fi renovate grădinițele și vor fi redeschise școlile, pentru care vor exista medici de familie în fiecare localitate, sate cu locuri de muncă pentru ca oamenii să nu mai plece după cîștiguri peste hotare».

Fiți de acord, noua doctrină a «căii a patra» nu strălucește prin noutate. Și dacă propriile idei lipsesc, involuntar, te vezi nevoit să le împrumuți din altă parte. Eforturile «pro-moldovenești» ale lui Plahotniuc arată absurd și jalnic, în schimb, sînt absolut conforme cu recomandările clasicului: «Niciodată nu trebuie să spui cuvinte adevărate, acestea întotdeauna pot fi eronate. Ia niște cuvinte goale și începe a jongla cu ele...».

Al doilea — Andrian Candu

Un om mic în funcție — este o problemă. Încă Saltîkov-Șcedrin a remarcat. Unde mai pui că necorespunderea vădită a nivelului individului, ca figură puțin intelectuală, cu cerințele înalte ale funcției ocupate, generează, de regulă, unele încercări de a compensa complexul inferiorității, care iese la iveală. Încercările devin neîndemînatice și ridicole.

Andrian Candu, care a ajuns din întîmplare în fotoliul de spicher al Parlamentului, s-a îngrijit de introducerea propriului stindard. Așa chiar nu se poate! Ce fel de «stindardfuhrer» Candu?

Dar simptomele clinice sînt și mai profunde! Deputații transfugi trădători Sîrbu, Vremea și Zagorodnîi au decis să se închine profund în fața spicherului și au manifestat prostia (lor personală și a lui) în toată splendoarea sa. Și iată proiect de lege — «Stindardul președintelui Parlamentului Candu».

Atrageți atenția: nu așa cum ar fi, ci proiect de lege nominal, stindard cusut cu fir de aur. Cu păstrarea acestuia și după demisia lui Candu. Dacă aceasta nu-i schizofrenie atunci ce-i? Ce au acești oameni în cap? Nimic în afară de fanfaronadă, escrocherie și cumetrism provincial.

Domnilor, da nu vă este oare locul la balamuc, lîngă Napoleon... Parcă văd: dimineața: Costiujeni, blocul pentru cei ce suferă de grandomanie. Și peste ei flutură... da, anume el — stindardul lui Andrian Candu.

Al treilea — Pavel Filip

Prim-vicepreședintele PDM, tot el șeful Cabinetului de miniștri care a declarat cu obrăznicie și aroganță că el nu este loial Moldovei și că în caz de ceva va vinde și va transmite țara cu mare ușurință. A uitat cu desăvîrșire Pavel Petrovici că, actualmente, vectorul Partidului Democrat este «pro-moldovenesc»...

«Eu niciodată nu am ascuns faptul că gîndesc românește și că în mine, ca și în părinții mei, curge sînge de român. […] Eu sînt originar dintr-o familie care a fost despărțită de sîrma ghimpată. Unii dintre frații tatălui meu au rămas la București, tata a rămas la Chișinău. Eu am trăit această tragedie pentru că am fost martorul suferințelor lor», a declarat patetic «premierul nocturn» în emisia unui post privat de televiziune.

Dle premier, puteți fi măcar și papuaș și să gîndiți corespunzător. Dar explicați clar moldovenilor: oare cum un om cu asemenea viziuni (și pașaport românesc în buzunar) poate conduce Guvernul unui stat suveran, care pînă și astăzi ține minte perioada celor 22 de ani de ocupație română. Ține minte ocupația și nu prin cele mai cenzurate expresii.

Cît ține de «gîndesc românește». Românii oare nu gîndesc cu materia cenușie la fel ca și restul umanității? Nu, cît ține de premierul nostru, apar involuntar alte emisfere decît cele cerebrale.


comunist.md
0 
| încă
înapoi »
News Time Romania - Stiri Romania