Navigare

Căutarea pe saitul

 













Toate ştirile

03.03.2019:  Spoiala promisiunilor
Dacă e să crezi manifestului electoral al Partidului Democrat din Moldova, noi demult trăim într-o țară de poveste, în care un țar bun are grijă de poporul său

Uimitor lucru, dar atunci cînd liderul Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc, vorbește despre faptul cît de mult face el pentru Moldova, se găsesc oameni care îl cred sau, cel puțin, se prefac că îl cred. La fel se întîmplă și în cazul promisiunilor electorale, care sînt din cale afară de pompoase și văscuite.

În manifestul său electoral, democrații nu se sfiesc să afirme că ei au scos Republica Moldova dintr-o profundă criză economică și politică, au stabilizat economia și au restabilit creșterea economică prin reconceperea și lansarea unor reforme foarte importante pentru țară. Și mai declară că au stabilizat și au reformat sistemul bancar în conformitate cu standardele internaționale, astfel că astăzi acest sistem este puternic și sigur. Dar, după cum ne amintim, în aprilie trecut, grupul francez de companii Societe Generale a declarat că intenționează să-și vîndă businessul său din Moldova — Mobiasbanca — din motivul că situația în țară este instabilă din punct de vedere politic și regulator. De altfel, ce se întîmplă în mediul bancar oamenii de rînd nu cunosc, dar leuții strînși pentru ultimul drum nu-i păstrează în bănci. Vă atenționăm: îi strîng nu pentru viață, ci pentru ultimul drum…

Nu din modestie

Democrații promit multe de toate cu nemiluita. Promit, de exemplu, în următorii patru ani să majoreze salariul într-o asemenea manieră încît salariul mediu pe economie pe care îl avem acum — 7000 de lei (360 euro) — să atingă nivelul de 12600 lei (650 euro). Sună frumos, dar să luăm în calcul faptul că salariul mediu pe economie nu totdeauna depinde de dărnicia guvernului, el, totuși depinde mai mult de patroni-agenți economici. Pe cînd în sectorul de stat patron este anume statul. Și salariul mediu în acest sector nici pe departe nu e de 7 mii de lei, el e mult mai mic.

Drumuri spre nicăieri

Ideea fix a democraților este proiectul «Drumuri bune pentru Moldova». În manifestul democraților se spune că, în anul 2018, în cadrul acestui program în Moldova au fost asfaltate 1600 kilometri de drumuri în întreaga țară. Dar specialiștii în domeniu ne vor spune că, în cazul respectării tuturor normelor tehnice, un volum atît de grandios de lucrări e posibil să fie realizat în mult mai mult timp. Dar dacă e să așezi asfaltul pe alocuri, pe timp de ploaie, ninsoare și îngheț, în acest caz poți fețui drumurile din toată republica. Și, de fapt, așa și se întîmplă. Acest lucru îl comunică înșiși locuitorii țării.

În luna octombrie a anului trecut, șeful Departamentului infrastructură și transport din cadrul Ministerului Economiei al RM, Radu Rogovei, i-a comunicat corespondentului de la Sputnik că, potrivit planurilor instituției, vor fi reparate circa 1300 kilometri de drum în 1200 de localități din Moldova. Adică, să înțelegem că asta înseamnă un pic mai mult de un kilometru în fiecare localitate? De la casa primarului pînă la primărie? Timp de patru ani, PDM promite să modernizeze 10 mii kilometri de drumuri. Adică, practic, totul, ba chiar și mai mult. Autotraveler. ru/moldova informează că lungimea rețelei de drumuri auto din Moldova alcătuiește 9 352 kilometri. Din aceștia — 8 835 kilometri sînt cu îmbrăcăminte rutieră rigidă. Wikipedia e mai darnică. Ea informează că în anul 1996 lungimea drumurilor auto în Moldova era de 12,3 mii de kilometri, inclusiv cu îmbrăcăminte rutieră rigidă — 10,4 mii kilometri. Deci, putem trage concluzia că, totuși, democrații planifică să acopere întreaga Moldovă cu asfalt, doar că o vor face fără a respecta normele tehnice. Iar drumurile construite fără respectarea normelor tehnice noi știm de acum cît timp sînt bune…

Și cînd anul acesta ei au declarat că lansează programul «Drumuri bine 2», nu mai știi cum să reacționezi la această veste: să te bucuri ori să te întristezi. Pentru construirea dubioasă a acoperișului rutier se cheltuiesc miliarde, iar antreprenorii străini nu poartă răspundere pentru nimic.

Pe fundalul ultimelor evenimente, programul «Apă bună pentru Moldova» arată cam stupid — presupunem că o rețea de alimentare cu apă a întregii republici veți reuși să construiți, domnilor, dar de unde veți lua apa? Doar Nistrul l-ați dat străinilor!

Chiar nici pentru propria înmormîntare

Pensionarilor li se promite o viață demnă de om. Acest cîntec PDM a început să-l fredoneze din momentul ieșirii sale pe arena puterii. Ca rezultat, i-a uluit pe toți cu reforma sistemului de pensionare, cu majorarea censului de pensionare și a vechimii de muncă. Iar indexarea pensiilor au făcut-o doar cu 6 și ceva la sută. De aceea, atunci cînd democrații promit că în fiecare an vor majora toate pensiile, cum au făcut și pînă acum, ești gata să le spui că mai bine nu trebuie să facă acest lucru. Indiscutabil, pensiile trebuie majorate și indexate, însă așa cum o făceau pe timpul guvernării lor comuniștii — cu 15-20 la sută. Uneori chiar și de două ori pe an.

Pe parcursul cîtorva ani, oamenii, le avem în vedere pe femei, vîrsta de pensionare a cărora a fost majorată pînă la 63 de ani, vor ieși la pensie în grupuri mici. În majoritatea lor, ele ajung pînă la această vîrstă. Dar numărul noilor pensionari e tot mai mic și mai mic, iar cei vechi mor chiar și înainte de vreme. Situația fiind asta, suma alocată de buget pentru pensii e un pic mai mare. Și anume din acești bani democrații le-au dat niște pomeni pensionarilor în ajun de an nou. Și nici nu la toți, ci doar celor care au un venit de pînă la două mii de lei și care, o știm cu toții, din acest «venit» nu pot economisi ceva chiar nici pentru propria lor înmormîntare.

Dar din care rezerve financiare promit democrații să majoreze pensiile în viitor? Doar pentru asta este necesar ca, minimum, să fie ridicat nivelul dezvoltării economiei și lichidată corupția în structurile puterii. Însă despre ultimul lucru ei nu suflă nici un cuvînt, și clar lucru de ce n-o fac — e complicat ca tu să lupți împotriva ta…

Pentru corupție să răspundă judecătorii

Totuși, în manifestul electoral al democraților se vorbește și despre corupție, însă ei o atribuie, în cea mai mare măsură, sistemului justițiar. Nu am vrea să-i învinuim pe slujitorii zeiței Temis de lăcomie și vanitate, dar în această castă, cîndva nobilă, de bună seamă au reușit să se strecoare și indivizi necinstiți. Și anume aceștia trebuie să răspundă pentru corupție.

Democrații afirmă că au perfecționat legislația cu privire la integritatea persoanelor care ocupă funcții de stat, precum și Codul penal la partea care ține de responsabilitatea pentru escrocherie în administrarea fondurilor publice și externe, inclusiv cu Biroul European pentru combaterea escrocheriei. Deci, trebuie să credem că l-au îmbunătățit. Dar în avantajul lor. Pentru că, dacă, cel puțin, s-ar face, să zicem, un audit al construcției de drumuri, ar putea fi găsite multe milioane de lei care au dispărut nu se știe în buzunarele cui…

* * *
Alegerile au rămas în urmă, PDM e din nou la putere, și altfel nici nu poate fi. Acum, respectivul fapt este greu să fie contestat. S-a întîmplat că, avînd și rezultate mai proaste, ei au reușit, totuși, să sclipuiască majoritatea parlamentară. Rămîne să așteptăm căderea manei din cer în buzunarele și pe mesele poporului Moldovei. Iar alegătorilor, pentru orice eventualitate, nu le-ar strica să adune gunoaiele electorale, ca după aceea în fiecare an să recitească promisiunile binefăcătorilor săi și să tragă concluzii. Ce-i drept, ele vor fi întîrziate…


Ana Vetrova


comunist.md
0 
| încă
înapoi »