Navigare

Căutarea pe saitul

 













Toate ştirile

23.03.2019:  ACUM sau PAScuDA?
Frămîntările începute în interiorul blocului ACUM amenință cu distrugerea acestuia

Deputatul Igor Munteanu a declarat, în eterul unui post privat de televiziune, că partidul PAS a Maiei Sandu și partidul Platforma Politică DA a lui Andrei Năstase vor crea două fracțiuni separate în Parlament. Iar impostorii politici care s-au alăturat blocului, dar nu fac parte din partide — de factura lui Oazu Nantoi sau însuși Munteanu «vor decide individual din ce fracțiune vor face parte, ghidîndu-se de planurile, prioritățile și preferințele ideologice».

De aici reiese că deputații ACUM apartinici ar putea decide să se alăture și fracțiunii PDM. Ghidîndu-se de motivele sus menționate, printre care, nu știu de ce nu se menționează și beneficiul material.

Despre scindarea blocului în două fracțiuni a vorbit și vicepreședintele Partidului «Acțiune și Solidaritate», Mihai Popșoi. Este adevărat, s-a spus că chiar și în acest caz, aceste partide vor acționa în Parlament într-un front comun. Așa că, în locul blocului unic ACUM va acționa brigada PAScuDA. În schimb, încă un deputat ACUM — Octavian Țîcu — afirmă contrariul. Chipurile, ACUM reprezintă un brand politic, iar alegătorii își doresc consolidarea acestuia. Și chiar va înainta o candidatură comună la funcția de spicher al Parlamentului. Cu alte cuvinte — vechea poveste despre alianțele «din beton armat».

La drept vorbind, divorțul politic dintre Maia Sandu și Andrei Năstase nu este o surpriză. Or, chiar în acordul de constituire al blocului se indică că acesta va înceta să mai existe chiar în a treia zi după recunoașterea rezultatelor alegerilor. Adică, pe 12 martie, blocul a murit. Însă, Maia Sandu și Andrei Năstase tac, deocamdată, despre soarta ulterioară a tandemului. Nu au timp, se gătesc să meargă la Bruxelles. Cu un grup de tovarăși. Acolo, se va desfășura summit-ul anual al Partidului Popular European. În cadrul acestui summit, liderii ACUM intenționează să prezinte un raport detaliat despre «gravele încălcări, falsificările în masă și tot așa». Adică, de facto, ei vor ruga europenii să nu recunoască alegere și, corespunzător, să nu reia finanțarea Republicii Moldova.

…Atunci cînd motanul nu are ce face, se știe despre manipulările pe care le întreprinde. Deputații fără treabă ai blocului ACUM au alte distracții. Sergiu Litvinenco, spre exemplu, a publicat, pe pagina sa de Facebook, planul de amplasare a aleșilor locali în sala de ședințe a Parlamentului. Și a început să se revolte: de ce aceștia stau acolo, dar nu acolo. Cum se spune, cu ce nu s-ar calma copilul, numai să stea liniștit.


COMUNIST.MD
0 
| încă
înapoi »
News Time Romania - Stiri Romania