Navigare

Căutarea pe saitul

 













Toate ştirile

04.04.2019:  Mahmud, dă-i foc!
Serviciul de informații și securitate a anunțat că pe întreg teritoriul Moldovei a fost declarat codul albastru de pericol terorist. Nu, nu e așa cum credeți — că pe străzile Chișinăului au apărut teroriști din comunitatea gheilor, care în mod conștient se autocondamnă la moarte în scopul de a săvîrși un atac terorist. Pur și simplu, nivelurile pericolului terorist sînt divizate după culori, iar albastrul e cel mai scăzut din toate.

Cetățenii sînt îndemnați să fie vigilenți și să atragă atenția la exteriorul și comportamentul oamenilor care le par suspecți. O altă avertizare se referă la mașinile părăsite, cele fără numere de înregistrare, cu portbagajele supraîncărcate, care timp îndelungat stau parcate în curțile blocurilor locative sau în apropierea locurilor unde se adună mase de oameni.

Despre motivele din care a decis brusc «să albăstrească» țara, SIS-ul n-a găsit de cuviință să ne spună ceva. Și noi, fără a ne pune pe gînduri, ne-am zis că, dacă au introdus acest cod albastru, înseamnă că așa și trebuie să fie.

Posibil, totul a pornit de la cei doi tipi mărginiți care s-au luat la bătaie într-o cafenea din capitală, acest subiect fiind difuzat de întreaga mass-media și de rețelele sociale. Deci, să luăm aminte: de la o palmă se poate ajunge la un cod de culoare albastră, iar dacă se ajunge la pumni, în acest caz codul va fi de culoare galbenă.

Dar, în general, în ceea ce privește terorismul, la noi e o stare de moleșeală. N-avem despre ce vorbi. Ei, cineva aproape zilnic amenința să arunce în aer cazinoul «Europa», dar nu a făcut-o, altcineva a tras într-un troleibuz din armă traumatică — iată și tot terorismul. Parcă nici nu te apucă frica.

Pe de altă parte, cu nivelul nostru de trai, nici n-avem nevoie de careva teroriști. De ce? Văzînd sărăcia noastră, ne jelesc, probabil, pînă și șahizii. La noi, toți teroriștii stau în fotolii cu funcții de conducere și anume ei terorizează țara. Ei sînt suspecți, dar este inutil să-i declari la SIS, așa cum ne îndeamnă acest departament să procedăm.

Prezintă interes și altceva: în comunicatul său, SIS-ul spune că va direcționa eforturile sale spre minimizarea și suprimarea activității acelor persoane care provoacă apariția și răspîndirea ideologiilor cu caracter terorist și extremist.

În statul nostru capturat, această declarație a SIS-ului poate însemna doar un singur lucru: că toate protestele împotriva PDM și a liderilor lui vor fi calificate drept act terorist. A le potrivi pe acestea astfel ca să nimerească în respectiva categorie nu e greu deloc, e chiar un fleac.

Eugeniu Marian


comunist.md
0 
| încă
înapoi »
News Time Romania - Stiri Romania