Navigare

Căutarea pe saitul

 













Toate ştirile

07.06.2019:  Președinte de nimic, economist corigent
Igor Dodon l-a întîmpinat festiv pe oaspetele din Moscova, domnul Dmitri Kozak

Nu vom vorbi despre cum se acordează afirmațiile lui Igor Dodon despre faptul că agenda vizitei nu include chestiuni referitoare la situația postelectorală în Republica Moldova cu declarațiile oaspetelui despre necesitatea alegerilor parlamentare anticipate și doar în baza sistemului electoral proporțional. La urma urmei, aceasta este doar o opinie.

Vom vorbi despre relatările victorioase ale lui I. Dodon despre relațiile comerciale cu Federația Rusă. «Napoleonul» nostru moldovenesc a raportat despre creșterea schimbului comercial cu Rusia. Oaspetele parcă a tăcut, fiind de acord cu aceste succese. Ura! Se creează impresia că analiza și cunoștințele lui Igor Dodon depind foarte mult de postul pe care-l ocupă și promisiunile făcute. De parcă el nu știe că statistica comerțului extern cu Federația Rusă — la noi, dar și în Rusia — operează cu cifre diferite. Noi calculăm fără Transnistria, iar în Rusia — ambele maluri ale Nistrului se consideră moldovenești. Poate că din această cauză oaspetele nostru a exprimat «tăcere aprobatoare» cu partea gazdă.

Ne vom referi la cifrele statisticii oficiale moldovenești.

Exportul în Federația Rusă (pe ani mii de dolari SUA):

2008 — 313691;
2016 — 233177;
2018 — 218622.

Unde a văzut Igor Dodon creștere a exportului?

În ceea ce privește importul din Federația Rusă, situația este un pic alta.

2008 — 535201;
2016 — 666137;
2018 — 720835.

Cu anii, acoperirea importului de export s-a redus și a constituit:

2008 — 58 %;
2016 — 35 %;
2018 — 30 %.

În 2018, comparativ cu 2008, pierderile la export au constituit 95 milioane de dolari SUA și au crescut, comparativ cu 2016 — anul începerii «președinției « lui Dodon, cu 15 milioane de dolari SUA.

Schimbul de mărfuri, într-adevăr, este în creștere. Acest lucru nu poate să nu-l bucure pe D. Kozak, care răspunde în fața președintelui V. Putin pentru dezvoltarea relațiilor comercial-economice cu Moldova. Acest indice crește din contul importului din Federația Rusă.

Cu asta se și mîndrește Igor Dodon. Îi stă bine oare «președintelui» țării să manifeste mîndrie pentru asemenea rezultate? Una din două variante: fie că Igor Dodon nu pricepe nimic, fie că el trădează interesele țării. Și nu este greu să ne dăm seama pentru ce.

Reglementarea problemelor ce țin de structura schimbului comercial reprezintă chestiuni de lucru de rutină în relațiile interstatale. Avînd în vedere interesele bilaterale, acestea nu sînt cu caracter de confruntare. Dar, închizînd ochii la probleme și, cu atît mai mult, prezentarea problemelor drept realizări este minciună și trădare a intereselor țării.

Rușine, Igor Nicolaevici! Așa cum ați ocupat fotoliul prezidențial în mod neconstituțional, tot așa executați și funcțiile.


DEPARTAMENTUL ANALITIC AL CC PCRM
0 
| încă
înapoi »
News Time Romania - Stiri Romania