Navigare

Căutarea pe saitul

 













Toate ştirile

24.08.2019:  Memorie expusă în rînduri
Память, облачённая в строки

Memoria soldaților nu aparține niciunui partid, ci aparține istoriei și umanității

Cea mai de preț și adevărată informație despre război vine din amintirile soldaților și ofițerilor, scumpilor noștri veterani. Din păcate, au mai rămas în viață foarte puțini. Și mai puțini sunt cei care au participat la Operațiunea Iași-Chișinău. În schimb, rămîn vii amintirile lor. Sincere, oneste, fără cenzură politică.

Veteranii, care locuiesc în Moldova, au avut multe de înfruntat chiar și pe timp de pace. Neadevărurile despre război au început să apară în anii 90. Însă, lucrurile s-au complicat și mai mult după 2009, atunci cînd guvernarea liberal-democrată a pus la îndoială importanța eroismului lor. Pe de o parte, politicienii au negat importanța Marii Victorii. Pe de altă parte, noile așa numitele partide de stînga au început să joace de-a patriotismul și să folosească încrederea veteranilor. Veteranii, însă, aveau nevoie de un singur lucru – să fie auziți, iar amintirile lor să devină garanția păcii pe planetă.

Însă, memoria soldaților nu aparține niciunui partid, ea aparține istoriei și umanității. Iar în anii de război exista un singur partid – Partidul Comunist. Și atunci totul era clar. Exista Patria, poporul și dușmanul sîngeros în figura fascismului. Erau și eroii, care, mai tîrziu, au relatat tot adevărul despre război. Amintirile veteranilor trebuie să fie incluse în programul școlar de istorie a Moldovei. Mai ales relatările lor despre luptele date pe teritoriul țării noastre și Operațiunea Iași-Chișinău – parte remarcabilă a Marii Victorii.

O pagină deosebită din istorie

Vladimir Buhenco – fost colonel, cercetaș, dublu cavaler al Ordinului Gloriei – a reușit să transmită peste ani adevărul istoric, nepătat de istoricii contemporani. Da, uneori, acest adevăr este amar. Este foarte amar din cauza deceselor, suferințelor și vieților schilodite. El este martorul ocular al acelor zile și misiunea lui este de a spune adevărul. El nu-și afișează meritele, ci, pur și simplu, are o atitudine foarte grijulie față de acele evenimente, față de camarazii săi care nu au ajuns să trăiască Victoria, față de milioanele de oameni care au fost victime ale fascismului.

Imitarea participării

Încă pînă la Operațiunea Iași-Chișinău, pe teritoriul Moldovei s-au dat lupte sîngeroase. Podul de la Șerpeni este o pagină deosebită în istoria de război a lui Vladimir Buhenco.

Память, облачённая в строки

”Acest pod era foarte important”, își amintește Vladimir Buhenco. ”În timpul pregătirilor pentru Operațiunea Iași-Chișinău, se planifica că înaintarea va începe anume de pe Podul de la Șerpeni. Și nemții considerau că atacul va începe anume de la Șerpeni. Comandamentul nostru a făcut tot posibilul ca în perioada pregătirii Operațiunii Iași-Chișinău, nemții să considere anume așa. Serile, spre pod veneau trupe din sud, iar noaptea se retrăgeau înapoi. În păduri se aprindeau ruguri pentru a imita bucătării de campanie. Uneori să emiteau semnale radiofonice. Se apropiau eșaloane cu arme din lemn. Adică, se crea impresia concentrării de trupe și nemții au crezut acest lucru. De aceea, nemții au concentrat principalele forțe și detașamentele de susținere anume pe această direcție. Pe Podul de la Șerpeni s-au dus lupte foarte grele. El a fost cucerit de trupele 2 și 3 ale Fronturilor Ucrainene. Nemijlocit prin Șerpeni treceau liniile de delimitare între aceste fronturi. Partea de nord a podului a fost cucerită de Frontul II Ucrainean, iar partea de sud – de corpusul 68 al armatei 57 al celui de-al III-lea Front Ucrainean. După mărime, podul pe Nistru – al doilea după cel de la Chițcani, lățimea lui pe front este de pînă la 12 km cu înaintare de 6-8 km. Aici puteau fi dislocate suficiente trupe pentru atac. În legătură cu acest fapt, comandamentul german a decis să lichideze acest pod cu orice preț”.

”Gărzii a opta a armatei noastre i s-a ordonat să substituie trupele gărzii armate a 5-a a armatei și corpusul 67 a armatei 57, care pînă la acel moment, acaparase podul”, își deapănă amintirile Vladimir Fiodorovici. ”Am venit din sudul Moldovei la Șerpeni. Probabil trebuie de menționat că acest traseu cu lungimea de 120 – 130 de km a fost parcurs doar pe timp de noapte. Îmi aduc aminte că ploua, era lapoviță, iar noaptea era și ger. Vîntul puternic te dobora din picioare. Era sfîrșit de aprilie început de mai. Este suficient de spus că doar în acest detașament am pierdut 6 oameni din cauza frigului. Mergeam noaptea, anunțam pauze, soldații se opreau să se odihnească, cineva ațipea. Cu toții eram uzi, frigul te străpungea la oase. Noaptea pe întuneric, pauze de 10-15 minute, unii adormeau și nu se mai trezeau. Atunci cînd am ajuns la Podul de la Șerpeni, am constatat că există o singură traversare iar noi trebuia să trecem acolo, iar pe cei de acolo să-i trecem pe malul din est. Era complicat să facem acest lucru la o singură traversare”.

Substituire armată sîngeroasă

Vladimir Fiodorovici își aduce aminte că substituirea armatelor a început la 7 mai. Dar ce presupune acest lucru ? Noii veniți trebuiau să transporte toată tehnica, să se așeze în tranșee și să instaleze armamentul. De asemenea, nu existau cîmpuri minate și nici bariere inginerești. În noaptea de 10 mai, trupele germane au organizat un contraatac, care a luat prin surprindere armata Ciuikov, care nu reușise să se instaleze pe deplin. La acel moment, se reușise substituirea gărzii armate a cincea al celui de-al II-lea Front Ucrainean, iar un pic mai la sud, în regiunea Speia, substituirea corpusului 68 nu a reușit. Este clar că trupele noastre nu erau pregătite să riposteze atacului inamicului. Nemții, însă, au lansat în acest atac 3 diviziuni de tancuri și 4 de infanterie, practic toate forțele pe care le aveau pe partea de sud a frontului. Deoarece trupele sovietice nu erau pregătite pentru această operațiune, au suferit pierderi foarte mari. Fraza ”pierderi mari”, care se potrivește mai mult pentru enciclopedii, de multe ori se amintește și de către veteranii de război, care, cu anii, au învățat să-și ascundă emoțiile, deși lacrimile le joacă în ochi. În realitate, soldații de pe front urmărea moartea camarazilor, tovarășilor, prietenilor. Nu era timp pentru jelirea trupurilor lor fără de viață. Moartea participa nemijlocit la fiecare zi din viața lor, veteranii se obișnuise cu ea și nici măcar nu se mai temeau de ea, pentru că nu aveau cînd să se gîndească la asta. Deși, în realitate, nimeni nu vroia să moară …

Nemții au lansa toată aviația, au trecut tancurile cu infanteria. În timpul luptelor, nu era loc pe pod unde să nu fi căzut o bombă sau să nu fi zburat un glonț. Au rezistat doar soldații care s-au născut foarte norocoși. De aceea, a fost necesară retragerea, cu lupte, cu pierderi… Însă nu am cedat podul.

Numărarea generalilor captivați

Luptele erau sîngeroase și pentru că pe pod s-au întîlnit doi dușmani de moarte. Garda a 8-a armată, care anterior, se numea a 62-a și apăra Stalingradul. Atunci, a 6-a armată germană a fost încercuită și nimicită. După Stalingrad, nemții au creat o altă armată a 6-a, care aera considerată armata răzbunătorilor. Aceasta, în mod special, era constituită din rude și prieteni ale nemților uciși sub Stalingrad. Și, iată, la Șerpeni, cînd cele două armate s-au întîlnit din nou, nemții au avut șansa să se răzbune. Anume din acest considerent, luptele au fost foarte crîncene. Scopul lor primordial a fost acapararea podului și înmulțită la dorința de nimicire a vechiului inamic. Atunci, ei nu au putut să arunce cea de-a 8-a armată a noastră în Volga, iar acum decideau să ne înece în Nistru.

Însă, planul fasciștilor a eșuat. Apărătorii podului au primit ordinul că nu au loc peste Nistru, adică, trebuiau să reziste pînă la capăt. Ostașii, avînd experiența luptelor de lîngă Stalingrad, au apărat podul cu prețul a o mulțime de vieți. Iar cea de-a 6-a armată germană a fost nimicită pentru a doua oară. Pînă și numărul generalilor luați ostatici practic coincidea. La Stalingrad am luat ostatici 24 de generali nemți, iar aici – 25.

Podul era deseori bombardat. El era restabilit de fiecare dată, soldații se aflau în apă rece ca gheața, aproape că țineau pe umeri acest pod. Atacul nemților a continuat din 10 mai pînă pe 23 mai. În timpul acestor două săptămîni am pierdut peste 10 mii de oameni!

De aceea, atunci cînd s-a încheiat războiul și am revenit în Moldova, am jurat să înveșnicesc memoria camarazilor mei, care și-au dat viața pentru eliberarea Moldovei.

Vladimir Buhenco a decis în felul său să înveșnicească memoria evenimentelor acelor zile. El a scris o carte. Această muncă a martorului ocular nu va putea fi contestată de nici un istoric de factură nouă. Pe 22 august 2004, atunci cnd la guvernare se afla Partidul Comuniștilor, a fost inaugurat Complexul Memorial ”Podul de la Șerpeni”. Vladimir Fiodorovici a curat acest obiect legendar pînă la plecarea sa în Rusia. El a decis să-și petreacă ultimii ani din viață alături de copii. După plecare nu se mai știe nimic despre soarta lui.

Gloanțele nu măsoară metri



Maria Vasilievna Corotinscaia a trecut prin toți anii de război. În 1944, atunci cînd a fost întrebată unde vrea să slujească în continuare, ea a răspuns că vrea să ajungă pe frontul care va elibera Moldova. În acest fel a ajuns în cadrul celui de-al II-lea Front Ucrainean.

Anul 1941 … Tînăra Maria Corotinscaia a absolvit școala tehnică de medicină din Odessa. Pe atunci avea doar 17 ani. Frumoasă, plină de energie și speranțe, fata visa la un viitor luminos. Dar a început războiul. De pe băncile școlii s-a pomenit pe calea nemiloasă a războiului …

Maria a crescut pe malul Nistrului, în satul Cuzmin, raionul Camenca. Familia în care a venit pe lume a fost una numeroasă – 10 copii. Fratele mai mare a murit în timpul războiului Ruso-Finlandez. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, au murit încă doi frați. Unul a decedat pe fronturile marelui Război pentru Apărarea patriei, al doilea – în Japonia. Mama cu cei mai mici copii a rămas de una singură acasă. Atunci cînd au năvălit românii, familia a fost alungată din casă. Tot războiul au trăit dintr-o casă în alta, au trecut peste febra tifoidă și abia de au mai rămas în viață.

Inițial, Maria Corotinscaia a nimerit pe Frontul Stepă. Mai tîrziu, toți specialiștii în medicină au fost transferați pe frontul Leningrad. Detașamentul lor militar era amplasat la 13 km de dislocarea fasciștilor. Însă pe front, în condiții de bombardamente permanente, kilometrii sunt condiționați. Gloanțele nu calculează metri. În 1944, atunci cînd a fost întrebată unde vrea să slujească mai departe, ea a spus că vrea să ajungă pe frontul care va elibera Moldova. Veterana își amintește cum a eliberat inițial partea stîngă a Nistrului, apoi, de la Rîbnița au trecut la Rezina și așteptau suport. Atunci, nu exista un pod sigur peste Nistru, era unul vai de capul lui. Apa Nistrului era însîngerată. Răniții care nu puteau fi salvați se cufundau la fundul rîului. În acest fel, apa Nistrului s-a amestecat cu sîngele mai multor popoare.

Maria Vasilevna își mai amintește un caz despre care nu poate să vorbească fără lacrimi și durere. În momentul în care Rîbnița nu era încă cucerită, cercetașii au raportat că fasciștii au închis în școala locală 200 de oameni – comsomoliști, comuniști și evrei. Nu s-a mai reuși eliberarea lor. Neoamenii în uniformă fascistă i-au ars de vii. Iar în satul de baștină a Mariei Vasilevna, românii se răfuiau altfel cu familiile de evrei. I înecau în copci, iar oamenii se cufundau sub gheața Nistrului … Cînd era cucerit Chișinăul, fasciștii luptau cu o cruzime deosebită, era clar că după eliberarea capitalei Moldovei va urma România, iar acolo se afla combustibilul strategic pentru tehnică. Ea-și amintește și de momentul în care în capitala Moldovei a fost arborat Drapelul Victoriei.

Veteranul comunist, Maria Corotinscaia nu se mai regăsește în lista participanților la Operațiunea Iași-Chișinău rămași în viață. Amintirile ai au devenit postmortem.

Apele învolburate ale mult pătimitului Nistru

Încă din fragedă copilărie, Vsevolod Ivanovici Dubrov visa să devină pilot și, neapărat, avea să devină dacă nu era război. Vsevolod nu avea nici 15 ani atunci cînd a venit vestea atacului Germaniei fasciste asupra Uniunii Sovietice.

Память, облачённая в строки


Familia a trăit ocupația în satul Crasnaia Gorca, amplasat pe malul stîng al rîului Nistru. Atunci cînd în primăvara anului 1944 Armata Roșie a eliberat teritoriul din partea stîngă a Nistrului, tînărul Dubrov a decis de îndată că, neapărat, se va face pilot și va nimici fasciștii din aer. Însă tînărul voluntar nu a mai avut timp de studii, se preconiza un atac serios, iar băiatul a fost înrolat în divizia din componența celui de-al III-lea Front Ucrainean. El a învățat să tragă la Palatul Pionerilor din Tiraspol.

N foarte scurt timp, tînărul, care nu avea nici 18 ani, a trebuit să ajungă pe prima linie în luptele sîngeroase din timpul traversării Nistrului în regiunea satului Speia. Mulți soldați au pierit atunci în apele mult pătimitului Nistru. Părea că timpul s-a oprit în loc și doar focurile de armă necontenite confirmau monstruoasa realitate. Primăvara anului 1944 a fost una friguroasă. În luna aprilie, pe apele Nistrului mai pluteau bucăți de gheață. Apa, însă, părea că fierbe. Pe platoul pe care traversa Seva Dubrov se aflau două mitraliere și circa 15 soldați. Pe partea dreaptă au ajuns mai puțin de jumătate. Pentru acest episod militar, Vsevolod Ivanovici a primit Ordinul Războiul pentru Apărarea Patriei de gradul I. pe malul drept s-a reușit cucerirea unui teritoriu destul de mic, însă această bucată de pămînt eliberată a fost foarte importantă. Apoi s-a stabilit o trecere de ponton, trupele au fost întărite, iar capul de pod a fost extins. Aici, în condiții de lupte continui, trupele sovietice au ținut piept pînă în zilele de 20 august. Ulterior, a început legendara Operațiune Iași-Chișinău. În timpul înaintării spre Chișinău, nu departe de satul Băcioi, Vsevolod Ivanovici a fost rănit serios la picior. El a întîmpinat eliberarea Moldovei într-un spital din Odessa.

Amintirile sus expuse sunt din anul 2015. Peste un timp de la întîlnirea lui cu corespondentul Ziarului ”Comunistul”, Vsevolod Ivanovici Dubrov, veteranul care se număra printre cei mai tineri, a plecat din viață.

Morțile augustului fierbinte

În luptele pentru eliberarea Moldovei au participat mii de soldați. Mulți au rămas să zacă pe cîmpurile de luptă. Detașamentele de cercetași pînă și astăzi găsesc rămășițele pămîntești ale eliberatorilor, mulți dintre care nu au nici măcar nume. Ei nu au mai reușit să povestească nimic. Nu vor mai povesti nimic nici cei care au plecat din viață de bătrînețe, dar au reușit să depene amintiri pe parcursul vieții. Printre eliberatorii Moldovei a fost și actorul rus și sovietic, artistul poporului al Rusiei, Pavel Borisovici Vinnik. El a plecat din viață în iunie 2011. Amintirile lui, însă, au fost păstrate.

Память, облачённая в строки


Armata a nimerit în componența celui de-al III-lea Front Ucrainean care era comandat de Tolbuhin. Am memorat aceste lupte pentru toată viața. Cel mai strașnic lucru este atunci cînd îți pierzi tovarășii. Pe căldură mergeam spre Chișinău, fasciștii au fugit … Aceasta a fost renumita Operațiune Iași-Chișinău. A fost drumul tiraspolean. Erau foarte multe cadavre ! În mare parte – ai trădătorilor noștri, care se retrăgeau cu nemții. Mulți considerau că bolșevicii nu vor mai reveni niciodată … Mulți trădători fugeau din Odessa, care cu ce – trăsuri, cai. Tancurile nemțești mergeau pe acest drum și nemții treceau peste ei. șacalilor – moarte de șacal !

Noi mergeam din partea Basarabiei, din Odessa. August 1944 – o căldură insuportabilă. Pierdeam mai mulți oameni din cauza malariei decît din cauza rănilor. Erau foarte mulți struguri, în general, era mult de mîncare. Mi aduc aminte de trecerea peste Bug – un rîu renumit. În timpul atacului era deja clar că nemții vor da bir cu fugiții. Ei însă aveau o armă oribilă - aruncător de flăcări. Am avut u prieten, din Siberia, un băiat minunat, mi-a ajutat atît de mult ! .. Eu băiat de oraș, pentru mine parcurgerea a 30 de km pe jos era strașnic. Eram în cizme și înfășurătoare, atunci cnd am parcurs primii 30 de km și a fost anunțată pauză de masă, am înțeles că nu mai pot merge nicăieri. Picioarele-mi erau umflate și roșii. Doi băieți au alergat după ajutor medical, sanitarul mi-a spălat picioarele mi-a spart bășicile cu lama și le-a uns cu soluție. Și iată acest băiat din Siberia se uită la mine: ”Nu de asta iești așa de trist. Vrei să trăiești ? Îți dau un sfat: acum ți-i bine ?” – ”Da ” – ”Trăiește clipa. Nu te gîndi la ce va fi mai departe – vei trăi mai mult. Iar dacă te vei gîndi, va dispăarea atenția și poți nimeri sub gloanțe”. Și iată că ajungeam în Chișinău, de pe lateral un aruncător de flăcări… Prietenul meu a nimerit sub ținta lui. Nici astăzi nu pot uita strigătele muribundului. Am început să-l acoperim cu pămînt dar degeaba… Să pierzi un prieten și încă în așa fel …

Înaintarea în timpul Operațiunii Iași-Chișinău a fost foarte grea – toate luptele au fost grele. Iar înainte de aceste atacuri au fost cele din partea nemților. Nemții aveau foarte multe tancuri, îmi aduc aminte cu distrugeau tranșeele într-o luptă foarte și foarte grea. În rezultat, la sfîrșitul operațiunii, din detașamentul nostru mai rămăsese vreo 40 de oameni, poate chiar mai puțini. Am început să fim desființați, a venit comandantul batalionului și cei care erau mai în vîrstă au fost trimiși la plutonul de gospodărie, iar noi mai tineri – am completat divizia trăgașilor mitralieri. Iată așa am primit, pentru prima dată, mitralieră în loc de pușcă. Poate că asta m-a și păzit în război.

La realizarea articolului au fost utilizate materiale de arhivă din Ziarul ”Comunistul”, ”Moldova Suverană”, litres.ru.

Relicve vii

Comentariu exclusiv

Președintele Consiliului Municipal al Organizației Veteranilor din Republica Moldova, Iuri Eriomin:

”Trecerea la cele veșnice a fiecărui veteran este o pierdere incontestabilă pentru toată țara. Relativ încă nu foarte demult, în lista participanților vii a Operațiunii Iași-Chișinău, eliberatorilor nemijlociți ai Moldovei, se numărau 24 de oameni, acum mau sînt doar 20. Și doar cîțiva dintre ei sînt capabili să participe la manifestațiile în masă dedicate Zilei Victoriei. Evident, ei nu mai pot ca odinioară să contribuie la educația patriotică a tineretului. Dar ei continuă să vină la liceele care fac parte din mișcarea obștească ”Moștenitorii Victoriei” și relatează istorii de război. Copiii îi înconjoară, iar cei mai mici îi ating ca pe niște relicve vii. Pentru că așa și sînt. ”

Eliberatorii Moldovei care locuiesc în Chișinău:

Beliscaia Lidia Alexeevna,
Ermolina Pelagheia Ivanovna,
Golovei Alexandra Ivanovna,
Scoric Vladimir Ivanovici,
Șitov Alexandr Timofeevici,
Voițehovici Vladimir Victorovici,
Stoianov Leonid Demiianovici,
Gandaleva Prascovia Borisovna,
Gavriș Grigori Vasilievici,
Iuzovceac Boris Petrovici,
Levin Alexandr Dmitrievici,
Paruli Gheorghi Panteleevici,
Rvaciov Vasili Mihailovici,
Calaciova Ana Pavlovna,
Corotici Galina Martînovna,
Repida Lucheria Estafievna,
Tretiacov Victor Ivanovici,
Iancova Galina Mihailovna,
Peremitin Veaceslav Gheorghievici,
Slesarenco Nina Danilovna.

Rămîneți cît mai mult timp alături, mult stimații noștri eliberatori!


Galina Prosolova
comunist.md
0 
| încă
înapoi »
News Time Romania - Stiri Romania