Navigare

Căutarea pe saitul

 













Toate ştirile

27.08.2019:  Vladimir Voronin spune lucrurilor pe nume: Cât de independentă este astăzi Moldova
Vladimir Voronin

Fostul președinte al Republici Moldova spune cât de independentă este Moldova la cea de-a 28 aniversare.

La 28 de ani de la proclamarea Independenței, Republica Moldova nu este pe deplin independentă, așa cum s-a dorit în 1991.

Declarația aparține fostului președinte al Republicii Moldova Vladimir Voronin și a fost făcută în cadrul emisiunii „Atitudini” de la Radio Sputnik Moldova. Potrivit lui Voronin, un stat este pe deplin independent doar atunci când își poate îndeplini angajamentele față de cetățeni.

„Da, astăzi suntem o țară independentă și suverană, doar că spun asta cu anumite rezerve, fiindcă o țară este cu adevărat independentă doar atunci când este independentă și din punct de vedere economic și social, nu doar politic – că are Drapel, că are Imn, președinte și Parlament”, spune Vladimir Voronin.

Potrivit lui Voronin, atât timp cât cea mai mare parte a locuitorilor Republicii Moldova supraviețuiește datorită banilor primiți din afara țării, iar statul nu face față cerințelor fără împrumuturile oferite de partenerii externi, nu putem vorbi de o independență deplină.

„O țară nu poate să fie declarată independentă în sensul adevărat al acestei noțiuni, dacă cetățenii ei nu sunt independenți. Ce fel de independență are cetățeanul care primește 800 de lei pensie? Ce fel de independență poate avea un student dacă el nu are garantat un loc de muncă? Ce fel de independență poate avea un medic, dacă el nu are un salariu decent pentru a-și întreține familia”, conchide Vladimir Voronin.

Astăzi se împlinesc 27 de ani de când Republica Sovietică Socialistă Moldovenească şi-a declarat independenţa faţă de URSS şi a devenit Republica Moldova. În acea zi, 278 de deputaţi au semnat memorabilul document, declarația de independență, iar sute de mii de cetăţeni au salutat, în Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău, acest eveniment istoric.


Autor: Silvia Zavadovschi
sputnik.md
0 
| încă
înapoi »
News Time Romania - Stiri Romania