Navigare

Căutarea pe saitul

 













Toate ştirile

23.10.2019:  Presa: Dodon a mers cu toată familia în Japonia. Bilete de 20.000 euro



Igor Dodon ar fi plecat în Japonia, la ceremonia de încoronare a Maiestății Sale Imperiale, Naruhito al Japoniei, însoțit de 10 persoane, inclusiv de fratele său și soția acestuia, scrie Ziarul Național.

Solicitată de către Deschide.md, purtătoarea de cuvânt a Președinției, Carmena Sterpu, a spus că instituția prezidențială a suportat parțial cheltuielile de deplasare în Japonia doar pentru 4 persoane, inclusiv consilierul de politică externă, șeful protocol și serviciul de presă, transmite Știri.md.

„O parte de cheltuieli au fost acoperite de partea niponă”, ne-a spus Carmena Sterpu.

Potrivit ZN, Igor Dodon nu s-a limitat să-și ia doar soția, așa cum prevede protocolul, dar a plecat în Japonia cu întreaga familie - au mers copiii șefului statului, fratele președintelui și soția acestuia, consilierul său pentru Politică Externă, „un bodyguard care îi este rudă”, un consilier pentru protocol și fotocorespondentul instituției.

„Tot desantul de turiști plecați în Japonia pe banii contribuabililor este format din 11 persoane”, precizează sursa.

Sursa citată adaugă faptul că doar pentru biletele de avion cheltuielile constituie circa 20 de mii de euro: „De asemenea, la cheltuieli se mai pune cazarea pentru cei care-l însoțesc pe Dodon”.

„Nu este pentru prima dată când Igor Dodon își ia familia într-o vizită oficială. La începutul anului 2017, Guvernul a renunțat la procedura privind publicarea numelor membrilor delegației care-l însoțesc pe șeful statului. Astfel, au fost secretizate cheltuielile voiajelor lui Dodon”, notează Omega.


Sursă: stiri.md
0 
| încă
înapoi »
News Time Romania - Stiri Romania