Navigare

Căutarea pe saitul

 













Toate ştirile

30.12.2019:  Sondaj: Două treimi dintre cetățenii R. Moldova cred că procurorii și judecătorii NU sunt independenți



Printre organele de forță din Republica Moldova, cetățenii au cea mai mare încredere în Poliția de Frontieră – peste 50%, aceasta fiind urmată de Inspectoratul General de Poliție – circa 45%, Inspectoratul Național de Patrulare – 40% și Procuratură – circa 35%.

Potrivit datelor „Barometrului Opiniei Publice”, ediția decembrie 2019, cea mai mare neîncredere cetățenii o au față de angajații Inspectoratului Național Patrulare – peste 60%.

Respondenții consideră că justiția tratează în mod egal cetățenii indiferent de gen - 48% și de vârstă - 50%. Totuși, mai mulți respondenți consideră că justiția face discriminare, în special în baza funcției ocupate și a nivelului economic. De asemenea, prevalează discriminarea față de opinia politică și originea etnică față de tratarea în mod egal.
Nivelul de încredere în justiție în cazul în care respondentul sau cineva din rude ar ajunge în judecată e mai degrabă unul scăzut în privința adoptării unei decizii corecte. Astfel, 59,2% din respondenți nu sunt siguri că decizia ar fi una corectă și doar 25,6% au un anumit grad de siguranță că decizia va fi corectă.

Referitor la independența reprezentanților unor instituții din domeniul justiției, majoritatea respondenților consideră că ei mai degrabă nu sunt independenți. Avocații par ceva mai independenți - peste 30% din respondenți îi consideră, mai degrabă, independenți. La polul opus, polițiștii, procurorii și judecătorii sunt percepuți ca fiind cei mai puțin independenți de circa 65-70% din respondenți.
În opinia cetățenilor, autoritățile R. Moldova abuzează de autoritatea pe care o dețin prin intermediul agențiilor de aplicare a legii pentru a suprima opoziția. Doar 5,8% consideră că acest fenomen nu există, 16,1% n-au putut răspunde la întrebare, iar 21,4% sunt de părere că suprimarea opoziției este o practică permanentă, iar 56,7% observă că aceasta se întâmplă cu o anumită regularitate.

Sondajul, realizat de compania „IData” la comanda Institutului Politici Publice în perioada 7 - 23 decembrie, a avut un eșantion de 1 187 de persoane și o marjă de eroare de plus-minus 3%.


Sursă: www.ziarulnational.md
0 
| încă
înapoi »
News Time Romania - Stiri Romania