Navigare

Căutarea pe saitul

 













Toate ştirile

09.03.2009:  Maia Radilov: Cetăţenii vor vota pentru continuarea reformelor
— Doamnă Radilov, activaţi în calitate de vicedirector al Agenţiei teritoriale Chişinău a Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină, sînteţi primul-secretar al CR Ialoveni al PCRM. Toate acestea le-aţi îmbinat într-o simbioză de invidiat. Cum aţi reuşit ca în sfera partinică raională să atrageţi mai mulţi medici?

— De fapt, nu există nimic mai valoros decît viaţa umană, decît sănătatea omului, celelalte lucruri sînt secundare. Noi, medicii, în mod deosebit, nu putem rămîne indiferenţi faţă de problemele oamenilor, de aceea ne-am şi unit cu acelaşi scop. Am fost susţinuţi de colegi, de pacienţii noştri, de intelectualii din raion, care, sîntem convinşi, că vor fi alături de noi la alegerile parlamentare care urmează.

Din 2001 pînă în 2004 am deţinut funcţia de medic-şef al spitalului raional. Niciodată nu voi uita perioada din 2002 şi situaţia din sistemul de ocrotire a sănătăţii, cînd, pe motivul lipsei finanţării, se închideau instituţiile medicale. Din cauza datoriilor mari, se deconecta energia electrică. Şi acest lucru se putea întîmpla fără nici o avertizare, în timpul operaţiilor chirurgicale, în timpul naşterilor. În centrele raionale ale republicii a fost paralizat sistemul de încălzire. Policlinicile şi spitalele nu erau încălzite. Din cauza lipsei de bani, oamenii nu se adresau după ajutor medical, coridoarele instituţiilor medicale arau aproape pustii.
Odată cu venirea Partidului Comuniştilor la putere, situaţia a început a se îmbunătăţi treptat. În noiembrie 2001 (am reţinut foarte bine această dată), lucrătorii medicali ai raionului nostru au primit salariile pentru precedentele 6 luni. Iar în 2003, datorită politicii promovate de partid, orientată spre renaşterea medicinii, noi am cîştigat proiectul “Termoenergetic”-2 (finanţat prin intermediul Ministerului Energeticii), datorită căruia am reuşit să reanimăm sistemul de încălzire al policlinicii. În 2003 a fost efectuată reparaţia capitală a secţiei maternităţii şi restabilită asigurarea respectivei cu apă fierbinte. În acelaşi an, pentru populaţia noastră, au fost procurate 2 aparate medicale: USG şi un fibrogastroscop. Secţia raională a urgenţei a primit 3 maşini specializate.

Datorită implementării în 2004 a sistemului medicinii asigurate, a apărut noi posibilităţi. Orice s-ar spune, totuşi, s-a ameliorat radical situaţia în sistemul nostru de ocrotire a sănătăţii. Primul indice, în acest sens, sînt coridoarele policlinicii pline cu bătrîni şi bătrînele. Celor mai vulnerabile pături ale populaţiei li s-a oferit acces la un şir de servicii medicale gratuite, pentru care cîndva trebuia să achite sume mari... Persoana cu poliţă de asigurare are dreptul să beneficieze de ajutor medical calitativ, accesibil. Ajutorul medical de urgenţă a început a fi acordat tuturor cetăţenilor Moldovei, inclusiv celor fără de asigurare medicală. Medicina le permite persoanelor asigurate să primească tratamente gratuite nu numai în staţionar, dar şi în condiţii de ambulator, şi în cele de acasă.

A fost determinată lista medicamentelor, compensate totalmente pentru copiii pînă la 5 ani şi lista celor compensate parţial pentru unele boli cronice. Avînd în vedere preţurile înalte pentru medicamente, cred că politică aplicată în sistemul de ocrotire a sănătăţii este corectă. Treptat, numărul serviciilor medicale incluse în pachetul de asigurare începe să crească. În scopul unei diagnosticări timpurii şi a profilaxiei îmbolnăvirilor, compania de asigurări acum achită investigaţii costisitoare, precum şi proiecte pe termen lung de reabilitate a unor grupuri de bolnavi.


— Dnă Radilov, vă implicaţi vădit în redresarea situaţiei din sfera medicinii cunoscînd toate dificultăţile existente şi căutînd soluţiile optime. Proveniţi dintr-o familie de medici?

— Părinţii mei nu au avut nimic comun cu medicina. Mama este fost lucrător al comerţului, acum e pensionată, tata e agronom. Mă mîndresc foarte mult cu tatăl meu: în raionul Drochia în 8 ani a adus pînă la nivelul unei gospodării milionare un colhoz codaş, iar în funcţia de şef al secţiei de agricultură a comitetului executiv raional — toată ramura din raion. Apropo, împreună cu soţul ( el este chirurg), ne străduim să le cultivăm cele mai bune calităţi copiilor noştri, care au absolvit cu brio instituţiile superioare de învăţămînt şi îşi văd viitorul aici, în Moldova, alături de noi.

— Sînteţi candidat la funcţia de deputat din partea PCRM în viitorul legislativ. Se ştie că aţi candidat şi la funcţia de primar al oraşului Ialoveni, în prezent sînteţi şi consilier raional. Cu ce realizări vă puteţi caracteriza activitatea la moment?

— De la bun început, aş vrea să subliniez că deşi nu am devenit primar, nu au fost stopate toate activităţile direcţionate întru ameliorarea vieţii cetăţenilor din Ialoveni. Desigur, că am reuşit să obţinem principalul: producerea unei schimbări în plan ideologic. Spre exemplu, în 2007 pentru primarul comunist au votat mai mulţi alegători decît în 2001. Acum, noi avem de două ori mai mulţi aliaţi care nu sînt membri de partid.
Sînt deja în al doilea mandat de consilier raional. În 2006 am fost aleasă şi prim-secretar al CR Ialoveni al PCRM. Munca obştească îmi răpeşte mult timp liber, dar şi rezultatele sînt de faţă.

Astfel, e de accentuat faptul că nu a fost uşor să fie pus din nou pe rută autobuzul “Ialoveni-Chişinău”, să asigurăm cu tehnică cooperativa din satul Ţîpala, să înfiinţăm o staţie de maşini şi tehnologii la Costeşti, să obţinem finanţare pentru un şir de obiecte din raion. La rugăminţile numeroase ale locuitorilor de la Văsieni, au fost procurate (cu sprijinul nemijlocit al Preşedintelui ţării, Vladimir Voronin), apoi montate clopote noi pentru biserică.
În acest context, aş reliefa faptul că au fost organizate un şir de acţiuni prilejuite Anului Tineretului. Astfel, cu susţinerea Ministerelor Apărării, Educaţiei, Economiei, a fost desfăşurat în iulie, anul trecut, o întrunire de 3 zile a tineretului, cu participarea a circa 300 de reprezentanţi ai generaţiei tinere din raion. În scopul formării un echilibru justificat în orientarea profesională a tinerilor, în condiţiile economice existente, pentru elevii claselor superioare şi tineretului din raion, a fost desfăşurată o întîlnire cu vicespicherului Parlamentului, Maria Postoico, a viceministrului Economiei, Iurie Munteanu şi a academicianului Eva Gudumac.

La rugămintea populaţiei, au fost organizate consultaţii medicale în policlinica raională, unde bolnavii au fost primiţi de către specialişti Ministerului Sănătăţii. De asemenea, la rugămintea populaţiei, fracţiunea comuniştilor în Consiliul raional se străduie să soluţioneze problema asigurării cu transport a locuitorilor din Ialoveni, în perimetrul oraşului.

Toate acestea au fost realizate cu sprijinului nemijlocit al deputaţilor în Parlament, Maria Postoico, a Evei Gudumac şi a viceprim-ministrului RM, Victor Stepaniuc, care, de asemenea, este candidat la funcţia de deputat al PCRM în Parlament şi reprezintă raionul Ialoveni.

Desigur, că mai trebuie realizate o mulţime de lucruri. Dintre acestea pot fi menţionate: transferarea în altă clădire şi reconstruirea spitalului din satul Ulmu, înzestrarea policlinicii raionale cu echipament medical modern de diagnosticare, efectuarea reparaţia capitale a Casei de cultură de la Costeşti, în acelaşi sat e necesară redresarea situaţiei cu privire la instalaţiile de epurare. Zeci de ani nu au fost soluţionate şi problemele din centrul raional, legate de ecologie, de curăţarea albiei rîului Işnovăţ, în care se scurg toate impurităţile oraşului, cele ale gunoiştilor stihinice. În centrul raional este acută problema locurilor în grădiniţele de copii. Se mai planifică şi deschiderea unui azil pentru bătrîni în centrul raional. Intenţionăm să renaştem sistemul taberelor de odihnă, în care elevii din clasele mai mari şi tineretul ar putea să-şi petreacă util timpul.

Noi nu avem dreptul să renunţăm la cele planificate. Acestea sînt promisiuni care vor fi realizate neîntîrziat dacă de ziua de 5 aprilie — ziua alegerilor parlamentare va fi obţinută victoria de către PCRM. De aceea trebuie să contribuim împreună pentru victoria finală, pentru schimbările în bine în raionul nostru şi în întreaga ţară.

www.comunist.md

0 
| încă
înapoi »