Navigare

Căutarea pe saitul

 













Toate ştirile

12.02.2020:  Cu privire la starea de lucruri din țară
Картинки по запросу "пкрм"


Perioada de timp de după anul 2010 poate fi caracterizată ca perioadă a unei crize totale, care a afectat toate sferele din viața societății moldovenești.

De fapt, în acești ani s-au dezlănțuit diferite genuri de crize, și ele, suprapunîndu-se, au provocat un efect cumulativ. Guvernele ce se schimbau unul după altul nu au fost capabile să organizeze funcționarea normală și dezvoltarea proceselor social-economice în țară și nici să îmbunătățească calitatea vieții cetățenilor. Incapabil de a asigura o conducere calificată s-a dovedit a fi și guvernul socialiștilor și democraților format de către Dodon.

Agravarea în ultimul timp a situației ne vorbește, întîi de toate, despre o criză economică profundă. Ea nu poartă un caracter obiectiv, nu este provocată de consecințe economice globale, ci în mod exclusiv este legată de lipsa de profesionalism și de responsabilitate a actualei conduceri a țării.

Creșterea bruscă a prețurilor la carburanți declanșează o reacție în lanț de scumpire a tuturor mărfurilor și serviciilor, iar pe lîngă asta pune în pericol înfăptuirea lucrărilor agricole din sezonul de primăvară. În mod inevitabil, va crește și prețul la alimente, inclusiv la produsele alimentare sociale de bază. Cum reacționează Guvernul la toate acestea? Nicicum! În loc de a căuta soluții pentru situația creată, guvernanții încearcă să explice ceea ce se întîmplă prin „realități obiective”. Și fac acest lucru în maniera unor mentori provinciali care nici măcar n-au binevoi să pătrundă în esența situației.

Premierul Ion Chicu explică majorarea prețurilor la carburanți prin faptul că la noi „nu e comunism, ci economie de piață”. E destul de straniu să auzi asta de la un reprezentant al guvernului „socialist”, deoarece doctrina socialiștilor, de care aceștia ar trebui să se conducă, fără a nega relațiile de piață, presupune, totuși, o reglementare de către stat a proceselor economice în domeniile strategice.

Pentru a-și menține prestanța, premierul Chicu mai încearcă să argumenteze prețurile șocante la carburanți prin situația pe piața mondială de extragere a petrolului.

Dar cum poate fi percepută logica accizelor stabilite de Guvern la începutul noului an? Doar anume majorarea accizelor a provocat într-o mare măsură creșterea prețurilor la produsele petroliere. Un guvern responsabil, care manifestă grijă fie și nu atît de bunăstarea, cît pur și simplu de supraviețuirea poporului, ar fi anulat sau, cel puțin, ar fi amînat termenul aplicării noilor accize. Pe cînd guvernul lui Dodon a majorat accizele în mod mișelesc – în plină iarnă, chiar în ajunul unui nou sezon agricol.

Și dacă vorbim despre această creștere de prețuri, care ar fi componenta ei de corupție? Vînzătorii totdeauna tind să majoreze prețurile de dragul obținerii unor supraprofituri. În acest sens, vînzătorii de produse petroliere nu sunt o excepție. Ei dispun de suficienți bani pentru a remunera pasivitatea autorităților în fața faptului creșterii de prețuri. Așa că declarația domnului Chicu cum că „la noi acum nu e comunism, ci economie de piață” nu-i exclus să fi fost bine plătită.

Astfel, Dodon și guvernul socialiștilor au lansat mecanismul unei creșteri nestăpînite și incontrolabile a prețurilor, care de acum capătă caracterul unui dezastru național. Se scumpește absolut totul. Nu se ieftinește absolut nimic. Cetățenii, cu veniturile sărăcăcioase pe care le au, sunt total descumpăniți în fața acestei scumpiri catastrofale a vieții.

Pe cînd cei de la guvernare continuă să trăiască o viață ca din poveste. Bugetul aparatului prezidențial a crescut considerabil. Ca să ajungă bani pentru călătorii turistice inutile camuflate sub formă de vizite în străinătate, apoi și pentru primirea delegațiilor, pentru organizarea și desfășurarea unor conferințe absolut ineficiente etc. Iar unui pensionar, unei mame tinere, unui student, ba chiar și părinților unul elev care merge la școală în fiecare zi îi vor ajunge oare bani pentru rutieră? Cu atît mai mult că guvernul lui Dodon, continuînd tradiția democraților, în aprilie va indexa pensiile doar cu 4,8 la sută. Ca și cum a fost anunțată și a doua indexare, însă aceasta va fi făcută doar pentru cei care au o pensie mai mică decît minimumul de existență.

Toate așa-numitele inițiative sociale ale președintelui nu sunt altceva decît un piar electoral. Instituțiile de stat, inclusiv cele din domeniul educației, al științei și culturii, s-au ciocnit de fenomenul cunoscut cu vreo optsprezece ani în urmă și uitat de neachitare la timp a salariilor. Cum reacționează la asta guvernul lui Dodon? Cu sacramentala frază „Artistul trebuie să fie flămînd!”. Cetățeni flămînzi de acum umblă prin orașe și sate și, chiar și pentru doar 200-300 de lei, săvîrșesc acte de violență, omoară, jefuiesc în primul rînd oamenii în etate și pe cei slabi. Un număr atît de mare de crime grave n-au fost săvîrșite în Moldova niciodată până acum!

La rînd e scumpirea pîinii. Guvernul a declarat acest lucru în mod deschis. Motivul e același: „acum la noi nu e comunism și prețurile nu se stabilesc pentru cincizeci de ani înainte”. Dar asta e curată demagogie și nicidecum o explicație serioasă, argumentată din punct de vedere economic. Vom aminti aici că, nu chiar atît de demult, analizînd exportarea în masă a cerealelor peste hotare, Partidul Comuniștilor a adresat Guvernului o interpelare, cerîndu-i să elucideze situația în ceea ce privește balanța de cereale și rezerva de cereale a țării. La care nu am primi răspuns nici pînă acum! Se creează impresia că guvernul lui Dodon nu cunoaște și nu controlează respectiva situație. Pe cînd a opri creșterea prețului cel puțin la pîinea socială e posibil! Chiar și în condițiile economiei de piață! Acest lucru noi, comuniștii, l-am demonstrat pe parcursul tuturor celor opt ani cît am guvernat țara. Și am reușit, deoarece permanent am ținut situația sub control și nu ne-am îndreptățit cu efectele „nevăzutei mîini a economiei de piață”.

În calitate de o „mare” realizare a sa, Guvernul a raportat despre scăderea prețului la alt produs alimentar de importanță socială – cartoful. La prima vedere, pare să fie un lucru bun. Dar numai la prima vedere. Această scădere de preț în mod exclusiv se datorează importului masiv de cartofi, fapt ce ne amenință cu distrugerea producătorului autohton.

Închiderea prin conservare pentru un termen nedefinit a fabricii de zahăr de la Fălești – ce e asta? E rezultatul faimosului Acord de Asociere, pe care Dodon a promis să-l anuleze, dar pe care în realitate nici măcar n-a încercat să-l corecteze. Și alte sute și mii de familii vor continua să părăsească țara. Și noi, cetățenii Moldovei, vom deveni mai puțini la număr. Migrarea masivă neîncetată a populației din țară este cea mai obiectivă apreciere a activității actualei guvernări în frunte cu Dodon. În cazul dat, evadarea în masă a oamenilor este egală cu dezamăgirea în masă în actuala guvernare. Nu e întîmplător faptul că, potrivit tuturor indicilor internaționali de dezvoltare și democrație, în ultimul an Moldova a coborît cu 5-10 puncte.

Actuala guvernare nu are ce propune societății în calitate de o nouă cale de dezvoltare a țării. Arsenalul ei de idei este gol. Ea continuă să exploateze proiecte populiste dubioase ale fostei guvernări criminal-oligarhice a democraților. Ceea ce, de fapt, nu e de mirare, deoarece 80-90 la sută din actuala guvernare conține reprezentanți ai acelui regim mafiot, care a fost răsturnat de emisarii străini în luna iunie a anului trecut.

În acest context, un exemplu clasic este programul „Prima casă”, unul din stîlpii programului electoral al Partidului Democrat, pe care l-a preluat și noul guvern. Comuniștii au prevenit chiar de la început că toate problemele vor începe atunci cînd se va ajunge la termenele de achitare a primelor plăți pentru ipoteca „Prima casă”. Dar problemele au început și mai devreme: băncile comerciale au majorat dobînda cu un punct procentual, fără a coordona acest lucru cu debitorii, cea ce este un nou pericol pentru stabilitatea sectorului financiar-bancar. Și doar titularii din domeniul construcțiilor, care au jurat credință lui Dodon și socialiștilor, nu vor fi în pierdere.

Același lucru în mod inevitabil se va întîmpla și cu alt proiect electoral al democraților, pe care continuă să-l implementeze actualul guvern „socialist”: „Drumuri bune”. Despre calitatea acestor drumuri „bune” s-a vorbit și s-a scris mult. Chiar și acum, puțin ce a rămas din ele. În linii mari, avem de a face cu o prostire în masă a alegătorilor pe fundalul unui furt nestăvilit al banilor statului. Actuala guvernare a socialiștilor se comportă exact la fel cum s-a comportat guvernarea democraților. Promițînd să transforme întreaga țară într-un „șantier de construcție”, adoptînd bugetul electoral cu un colosal deficit de surse reale de acoperire a acestuia, guvernul lui Dodon a devenit ostaticul propriilor promisiuni populiste. Fără a primi o finanțare externă chiar și în forma unor credite comerciale înrobitoare, nefiind capabilă să găsească surse interne de finanțare a programelor de infrastructură, guvernarea pornește într-o aventură evidentă: ea în mod irațional începe să irosească proprietatea statului.

Anunțata privatizare a profitabilei întreprinderi de stat „Metalferos” nu e pur și simplu o schemă de transmitere a ei în mîinile unui „al nostru” din numărul prietenilor lui Dodon, ci și o disperată încercare de a obține ceva mijloace pentru a arunca praf în ochii alegătorilor în timpul campaniei electorale. Puțini sunt cei care au observat că, în retorica premierului, kilometrajul planificat de „drumuri bune” de acum s-a micșorat de două ori. Iar pînă la urmă, la sigur, toate se vor termina la fel ca și în timpul democraților – cu o reparație necalitativă și lipsită de sistem a porțiunilor de drum de la primărie pînă la cimitir.

De fapt, la dorință, în acțiunile lui Dodon poți descoperi și ceva asemănător cu un sistem. Vînzarea întreprinderii „Metalferos”, anunțata în repetate rînduri reziliere a contractului de concesiune a administrării Aeroportului Internațional Chișinău, dezechilibrarea situației în portul naval Giurgiulești, ideea cu privire la două aeroporturi noi – toate acestea pot fi considerate verigi ale aceluiași lanț. Probabil, Dodon are multe obligații față de investitorii externi, cei care au asigurat finanțarea campaniilor lui electorale, a partidului, a splendidelor sale călătorii turistice și a dezvoltării businessului de familie. Și activismul lui nesănătos, pe care-l manifestă față de cele mai profitabile întreprinderi de stat, nicidecum nu este dictat de grija pentru proprietatea statului. Fără doar și poate, la toate aceste întreprinderi de acum există pretendenți din anturajul lui Dodon.

Pe de altă parte, probleme cu mult mai importante nu se bucură de atenția guvernării. Tarifele la gaze, pensiile, salariile, gradul de ocupare a brațelor de muncă din țară, natalitatea, mortalitatea, prețul la medicamente de trei ori mai mari decît în regiune – toate acestea nu fac parte din subiectele de interes ale actualei guvernări. Catastrofa demografică ce o așteaptă pe Moldova de acum în timpul apropiat, cînd numărul celor ocupați în cîmpul muncii va fi mai mic decît numărul pensionarilor, cere de la guvernare acțiuni neîntîrziate și hotărîte. Dar deoarece respectiva problemă e departe de interesele economice corupte ale lui Dodon și, după cum îi pare dumnealui, nu este legată în mod direct de alegerile prezidențiale, de ea nu se preocupă nimeni.

De acum astăzi economia din Moldova se confruntă cu un colosal deficit de forță de muncă. De acum astăzi se face simțit deficitul de medici, care fug în țările vecine, unde salariul e mai mare. De acum astăzi numărul lucrătorilor personalului medical de nivel mediu e de trei ori mai mic decît cel necesar. De acum astăzi în școli, îndeosebi în cele sătești, lucrează doar pensionari. Și asta nu îngrijorează pe nimeni! Și nici nu va îngrijora. Așa va fi pînă cînd Moldova, în sfîrșit, din nou va avea o guvernare responsabilă și profesionistă.

După evenimentele din iunie, 2019, Partidul Comuniștilor, salutînd răsturnarea regimului dictatorial oligarhic, și-a exprimat atitudinea sa sceptică față de capacitatea noii guvernări de a asigura o dezvoltare normală, ascendentă a statului. De acum atunci comuniștii s-au pronunțat fără echivoc pentru organizarea neîntîrziată a unor alegeri parlamentare anticipate după sistemul majoritar, anulat prin votul comun al socialiștilor lui Dodon și democraților lui Plahotniuc. De acum atunci noi am calificat respectivul fapt nu ca eliberare a Moldovei, ci ca o nouă capturare a ei.

Și s-a dovedit că am avut dreptate. Nu a trecut nici jumătate de an și Dodon, trădîndu-i pe partenerii săi temporari, de facto a restabilit situația ce a existat în țară pînă în iunie, 2019. Și a făcut-o cu aceiași oameni. Toate schemele criminale au fost restabilite în măsură deplină. Oamenii corupți și trădătorii care au constituit temelia fostului regim au fost în totalitate reabilitați și restabiliți nu doar în drepturile lor, ci și în funcțiile lor. Rezistenta majoritate parlamentară din socialiști dodoniști și democrații ce păreau indezirabili asigură un „acoperiș” politic de nădejde guvernului în care primul rol îl joacă acoliții fideli lui Plahotniuc. Coaliții între socialiști și democrați au fost create și în organele autorităților locale.

Totul și toate-s la fel ca și înainte, de parcă nici nu a existat „revoluția diplomaților” din iunie. Pur și simplu s-a schimbat beneficiarul. Acum la vîrful piramidei corupte și mafiote se află Igor Dodon. Și el face tot posibilul ca să-și consolideze respectiva poziție prin realegerea sa în funcția de președinte al țării. Dar tocmai acest lucru în nici un caz nu trebuie să fie admis! Atragem atenția cetățenilor țării asupra faptului că alegerile ce ne așteaptă în acest an vor fi organizate după același sistem care, cu încălcarea grosolană a Legii Fundamentale a statului, a fost adoptat de Curtea Constituțională supusă lui Plahotniuc. Constituția, conform căreia președintele țării este ales de Parlament, n-a fost modificată și nici decizia adoptată de Curtea Constituțională a lui Plahotniuc n-a fost legiferată. Iar asta înseamnă că și viitorul președinte al țării va fi unul nelegitim.

Partidul Comuniștilor din Republica Moldova îndeamnă toate forțele politice din țară, indiferent de doctrina și ideologia lor, să se unească și să activeze într-un front comun împotriva guvernanților corupți și a celor care trădează interesele țării și ale poporului.

Țara poate să nu aibă o altă șansă!



Comitetul Central al Partidului Comuniștilor din Republica Moldova
06 februarie, 2020
0 
| încă
înapoi »
News Time Romania - Stiri Romania