Navigare

Căutarea pe saitul

 













Toate ştirile

16.04.2020:  Vladimir Voronin: Salut decizia Curții Constituționale. Dodon va avea probleme
Vladimir Voronin: Salut decizia Curții Constituționale. Dodon va ...

Fostul președinte al Republicii Moldova, Vladimir Voronin, salută decizia Curții Constituționale prin care a fost declarat neconstituțional pachetul „anti-criză” al Guvernului. Potrivit liderului PCRM, prin acea hotărâre, magistrații Înaltei Curți i-au dat „peste bot” autorităților care „au considerat că sunt cei mai deștepți”.

„Decizia Curții Constituționale a fost una foarte corectă, în conformitate cu prevederile Constituției. Am văzut că în acel proiect mulți au avut interese, cine cu nisipul, cine cu tutunul, cine cu duty-free. Este vorba despre interesele unor persoane din anturajul PDM. Nu le pasă de interesul poporului”, a declarat Vladimir Voronin pentru Deschide.MD.

Președintele Partidului Comuniștilor este de părerea că Igor Dodon și autoritățile centrale vor avea mari probleme pe viitor și asta pentru că nu vor putea influența magistrații Curții Constituționale.

„Curtea Constituțională a fost votată și propusă pe timpul Maiei Sandu. Eu nu-s încântat de Maia Sandu, dar cu această componență a Curții Constituționale, Dodon va avea probleme. Repet, sunt absolut de acord cu decizia Curții Constituționale”, a precizat el.

Vladimir Voronin a precizat că acele încălcări în cadrul procedurii de angajare a răspunderii Guvernului au avut loc din cauza că parlamentarii socialiști și democrați au considerat că sunt cei mai deștepți.

Amintim că Înalta Curte a admis luni, 13 aprilie, sesizările deputaților din opoziție cu privire la proiectul de lege privind angajarea de răspundere a Guvernului pentru modificarea Legii Bugetului de stat pentru anul 2020. Astfel, magistrații Curșii Constituționale au considerat că realocarea a peste 810 milioane de lei, dar și mai multe înlesniri vamale și fiscale sunt ilegale.


Sursă: deschide.md
0 
| încă
înapoi »
News Time Romania - Stiri Romania