Navigare

Căutarea pe saitul

 













Toate ştirile

05.05.2020:  EXCLUSIV VIDEO // Dodon ia bani de la mama, iar Nichiforciuc - penthouse de la socrii pensionari


Proprietățile deputatului Partidului Democrat, Eugeniu Nichiforciuc, care ar fi catalizat coaliția PDM-PSRM, nu par a fi deloc specifice unui simplu salariat. Acesta locuiește cu familia sa într-un penthouse - apartament de lux, cu o suprafaţă foarte generoasă, ce ocupă ultimul etaj al unei clădiri. Democratul și-a cumpărat imobilul, amenajându-și un spațiu de recreere chiar pe acoperișul blocului. Și pentru a nu se distanța de obiceiurile statornicite de alți politicieni, Nichiforciuc a înregistrat apartamentul pe numele socrului său. Aceeași „schemă” de justificare a stăpânirii imobilelor o adoptase anterior și Igor Dodon, care afirma că, de fapt, părinții lui l-au ajutat să-și cumpere casa.

Legiuitorul Nichiforciuc scrie în declarația sa de avere că locuiește din 2013 într-un apartament de 306 metri pătrați. Totuși, acesta lasă de înțeles că locuința nu-i aparține și că are un contract de „abitație”. Tot în declarația sa, deputatul mai indică un apartament de peste 42 metri patrați, pe care l-ar fi primit în urma unui contract de investiții. Dar și un apartament procurat în 1995, de 72,9 m.p. Chiar dacă acesta nu indică adresa unde se află imobilele, reporterii Deschide.MD au aflat că ele sunt amplasate într-un complex locativ de pe strada Gheorghe Tudor, din capitală.

Straniu este faptul că, în declarația de avere din 2016, Nichiforciuc scria că locuiește într-un apartament de 306,6 m.p., în baza aceluiași contract de „abitatie”. În 2017, brusc, imobilul s-a extins cu încă 24 de m.p., iar în declarația de avere din 2018 a apărut și apartamentul de peste 42 de m.p., care ar fi fost procurat în 2013. Cumulativ, democratul a indicat că locuiește sau deține 372 de m.p de imobil, achiziționate sau contractate în 2013, dar și apartamentul procurat în 1995 de 72,9 m.p. În total, spațiul de locuire a deputatului este în jur de 440 m.p.

Surse politice susțin că democratul Nichiforciuc locuiește permanent întrun penthouse de pe strada Gheorghe Tudor. Mai mult decât atât, accesul în locuință îi este facilitat de un ascensor propriu, separat de cel comun cu alți proprietari. În imaginile filmate cu drona se vede spațiul special amenajat pentru odihna parlamentarului, acolo unde sunt instalate și două șezlonguri.

Am încercat să aflăm nemijlocit de la deputat dacă locuiește în imobilul de lux de pe strada Gheorghe Tudor, și dacă mai are alte imobile în proprietate. După mai multe încercări eșuate de a discuta cu Nichiforciuc la telefon, în ultimă instanță, am reușit să-l „prindem” pe stradă pe legiuitor.

„Uitați-vă în declarația de avere. Dar dacă vreți să aflați mai multe, invitați-mă în redacția dvs. și o să vin cu mare drag. Atâtea ați scris despre mine și cred că o să ne întâlnim și în instanța de judecată. Dacă încă nu a venit chemarea în judecată, verificați poșta [...] Eu locuiesc în apartamentul pe care l-am indicat. Uitați-vă în declarația de avere și veți afla răspuns la toate întrebările”, s-a răstit Nichiforciuc.

Potrivit datelor de la Cadastru, bunul imobil de tip „încăpere” apare pentru prima dată în 2016, atunci când a fost semnat un acord/declarație în Condominiu. Cota parte de 1.0 a fost înregistrată tot în 2016 pe numele Tatianei Iftodi și Eftodi Mihail. Ulterior, pe 4 aprilie și pe 24 august 2016, socrii lui Nichiforciuc au semnat două contracte de cesiune a creanței.

Socrul deputatului a confirmat că penthouse-ul este al său. În discuția cu reporterul Deschide.MD, initial, acesta a spus că l-a cumpărat împreună cu soția din banii pe care i-au adunat în timpul activității lor de 43 de ani în calitate de medici.

„Eu am lucrat aproape 43 de ani și soția 43 de ani și acesta este unicul lucru pe care l-am cumpărat până acum, unicul”, a spus socrul lui Nichiforciuc.

Întrebat când anume l-a cumpărat, Eftodi a spus că sunt câțiva ani, însă fără să precizeze exact anul achiziționării.

„Are oleacă de ani. Este unica procurarare în viața mea, unica ce am cumpărat eu. Dumneavoastră, având în Chișinău atâtea case, proprietari cu patru case – cinci case, demnitari de stat, și dvs. v-ați legat de noi, doi medici, da? Foarte interesant”, a răspuns medicul.

Explicându-i că în acel penthouse locuiește un deputat, motiv pentru care acesta reprezintă un subiect de interes public, socrul lui Nichiforciuc ne-a reproșat că nu-l poate alunga pe acesta din apartament.

„Nu și lasă să locuiască. Eu nu pot să-l alung de la mine. Eu nu am nimic cu el. El este soțul fiicei mele. Eu nu am împărtășit niciodată părerile mele în ceea ce ține de activitatea politică a lui. Eu am alte viziuni”, a precizat Mihail Eftodi.

În timpul discuției, intervievatul și-a schimbat puțin declarațiile, afirmând ulterior că la procurarea penthouse-ului a contribuit și fiica sa care lucrează medic în SUA.

„Care-i problema la ceea ce am eu? Nu am făcut treaba asta pe ascuns, am plătit toate impozitele. Tot am făcut ceea ce trebuia să fac eu. Dar acum spuneți-mi Dvs, doi doctori, lucrând 86 de ani împreună, pot să-și cumpere un apartament în țara noastră sau nu? Eu vă spun că nu pot! Doi doctori cinstiți nu pot face treaba asta. Dar cu ajutorul, cu părere de rău, a copilului, iată s-a putut face treaba asta. Dar pentru asta ea trebuit să lucreze acolo, în America, și să ne ajute. Câte un pic, nu credeți că mi-a dat sume mari”, a conchis socrul lui Nichiforciuc.



Somptuozitatea în viața deputatului PDM nu se limitează doar la „abitația” într-un penthouse. Recent, Eugen Nichiforciuc și-a completat garajul cu încă o bijuterie de lux, a cărei valoare este de peste 100 000 euro. Parlamentarul și-a cumpărat un Mercedes Gelandwagen, iar autoturismul nu se regăsește în declarația sa pentru anul 2019. Prin urmare, legiuitorul a încălcat legea pentru care a votat el însuși.

Amintim că, anterior, în presă au apărut mai multe informații care relevă că numele vicepreședintelui PDM, Eugeniu Nichiforciuc, apare tot mai des în jurul carierei de piatră de la Micăuți. Mai exact, este vorba despre o serie de firme la care are conexiune atât deputatul, soția sa, cât și partenerii săi de afaceri.

Recent, liderul PCRM, Vladimir Voronin declara că, din cauza unor persoane precum democratul Eugeniu Nichiforciuc, astăzi, în R.Moldova mai există noțiunea de „corupție politică”. De asemenea, fostul șef al statului a opinat că politicieni asemenea lui Dumitru Diacov, Pavel Filip sau Eugeniu Nichiforciuc se regăsesc mereu în anturajul guvernării.

Nichiforciuc probabil s-a inspirat de la președintele Igor Dodon, care spunea acum câțiva ani că părinții l-au ajutat să cumpere casa în care locuiește.


Sursă: deschide.md
0 
| încă
înapoi »
News Time Romania - Stiri Romania