Navigare

Căutarea pe saitul

 













Toate ştirile

25.05.2010:  Marc Tkaciuc: Membrii “Comisiei Ghimpu“ sunt jandarmi politici, inchizitori şi făţarnici de sorginte sovietică
Declaraţia a fost făcută, marţi, de către deputatul comunist, Marc Tkaciuc, la acţiunea de pichetare a lucrărilor conferinţei “Democraţie după totalitarism: lecţii învăţate după 20 de ani“, în cadrul căreia pe data de 24 mai a fost enunţată intenţia de a propune autorităţilor să interzică însemnele Secera şi Ciocanul, care reprezintă cel mai mare partid din Moldova - PCRM.

“Aici nu s-au adunat istorici şi nici politologi, aici nu s-au adunat gânditori şi filosofi europeni, aici au venit jandarmi politici, inchizitori şi făţarnici de sorginte sovietică“, a declarat Tkaciuc, menţionând că membrii “Comisiei Ghimpu“ “consideră că poporul lor a pierdut în marea bătălie pentru libertate, care a finalizat cu Victorie pe data de 9 mai 1945, ei consideră că poporul nostru nu merită libertate, onoare şi democraţie“.

Potrivit deputatului, singurii eroi recunoscuţi de membrii comisiei pentru condamnarea regimului totalitar comunist, sunt Zelea Codreanu şi mareşalul Antonescu. În context, Tkaciuc a accentuat că reprezentanţii “Comisiei Ghimpu“ “se tem de popor, se tem de libertatea alegerii pentru propriul popor, astfel cum guzganilor le este frică de lumină“. “Dar trucurile lor nu vor merge! Jos, dictatorul Ghimpu! Afară cu fascismul de pe pământul moldovenesc!“, a scandat deputatul.

Peste o sută de tineri şi deputaţi ai opoziţiei au venit marţi, 25 mai, să picheteze conferinţa internaţională “Democraţie după totalitarism: lecţii învăţate după 20 de ani“, în cadrul căreia luni, 24 mai, s-a promis interzicerea simbolisticii celui mai mare partid din Moldova, PCRM – Secera şi Ciocanul. Potrivit participanţilor la manifestare, un stat democratic se caracterizează prin pluripartitism, or interzicerea simbolurilor Secera şi Ciocanul nu înseamnă altceva decât eliminarea PCRM de pe arena politică a Moldovei. “Opriţi răfuiala politică“, “Jos Ghimpler“, “Jos fasciştii“, “Jos Comisia Ghimpu“ – au fost unele din lozincile scandate de participanţii “Acţiunii Sociale“.

Preşedintele Comisiei pentru condamnarea regimului comunist, Gheorghe Cojocaru, a declarat luni, 24 mai, în cadrul conferinţei internaţionale “Democraţie după totalitarism: lecţii învăţate după 20 de ani“, că comisia sa va condamna în mod special simbolul Secera şi Ciocanul, pe care astăzi, în mod legitim, le utilizează cel mai mare partid politic din Moldova - Partidul Comuniştilor.

Comisia pentru condamnarea regimului totalitar comunist, supranumită şi “Comisia Ghimpu“, din care fac parte 30 de persoane, a fost creată printr-un Decret semnat de Mihai Ghimpu la 14 ianuarie 2010. La data de 1 iunie 2010 comisia urmează să prezinte un raport cu privire la lucrările efectuate în domeniu.

Anterior, PCRM a declarat despre faptul că scopul Comisiei este interzicerea PCRM şi a însemnelor acestuia şi a calificat activitatea “Comisiei Ghimpu“ drept o încercare de a împiedica activitatea Partidului Comuniştilor pe arena politică din Moldova.

Partidul Comuniştilor este cea mai mare formaţiune politică din Moldova, care este reprezentată în Parlament de cea mai numeroasă fracţiune. Potrivit ultimului sondaj de opinie, alegătorii din Moldova sunt gata să ofere dreptul PCRM de a forma majoritatea parlamentară în următorul Parlament. PCRM a fost la guvernare în perioada anilor 2001 – 2009 şi este singura formaţiune de stânga din Europa de Est care a câştigat de două ori consecutiv alegerile parlamentare, asigurând în această perioadă guvernarea ţării.
0 
| încă
înapoi »
News Time Romania - Stiri Romania