Navigare

Căutarea pe saitul

 













Toate ştirile

26.03.2009:  Vladimir Voronin: La baza doctrinei actualului nostru partid este construcţia unui stat social
Construcţia unui stat social este cel mai important obiectiv al Partidului Comuniştilor Republicii Moldova, a declarat liderul PCRM, Preşedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, într-un interviu acordat postului românesc de televiziune "N24".

"Analizând toate etapele de dezvoltare a Partidului Comunist al fostei Uniuni Sovietice, membrii căruia mulţi dintre noi au fost, am hotărât să modificăm foarte serios şi categoric doctrina comunistă, adaptând-o la realităţile noastre. Deci, suntem oameni realişti, oameni care analizăm situaţia la concret - cum ea este astăzi. Principalul, este faptul că la baza doctrinei actualului nostru partid este construcţia unui stat social", a declarat Vladimir Voronin.

"Noi, cei din Partidul Comuniştilor din Republica Moldova, întotdeauna am apreciat realităţile vieţii aşa cum ele sunt, fără dogmatism. Am fost capabili să depăşim acest lucru încă în 1992-1993, imediat după destrămarea Uniunii Sovietice şi dispariţia Partidului Comunist al Uniunii Sovietice", a accentuat şeful statului.

PCRM este partidul de guvernământ în Moldova din anul 2001. Este singurul partid de stânga din Europa de Sud-Est, care a venit la guvernare de două ori consecutiv, în rezultatul alegerilor democratice. Preşedintele partidului, Vladimir Voronin, a fost ales în funcţia de şef al statului de două ori, în urma alegerilor din anii 2001 şi 2005. În actuala campanie electorală Partidul Comuniştilor este creditat de cea mai mare încredere din partea electoratului. Potrivit ultimului sondaj de opinie, în viitorul Parlament fracţiunea PCRM va fi constituită din cel puţin 65 de deputaţi din totalul de 101.
0 
| încă
înapoi »
News Time Romania - Stiri Romania