Navigare

Căutarea pe saitul

 

Anunţ















Toate ştirile

12.07.2010:  Vladimir Voronin: Serviciile speciale sunt instruite pe o ţintă anumită - PCRM

Fostul Preşedinte al Moldovei, liderul Partidului Comuniştilor din Republica Moldova, Vladimir Voronin, susţine că exerciţiile recente ale serviciilor speciale, unde s-au utilizat drapele şi tricouri de culoare roşie, demonstrează faptul că actuala guvernare pregăteşte atac asupra opoziţiei.

“Sunt instruiţi pe o ţintă anumită. Nu te miri cum, anume pe o anumită ţintă“, a declarat Vladimir Voronin, vorbind despre utilizarea culorii Partidului Comuniştilor din Republica Moldova, în exerciţii de dispersare a protestatarilor.

Pe data de 7 iulie, peste 600 de colaboratori ai serviciilor speciale din cadrul MAI şi Ministerul Justiţiei au participat într-o acţiune de dispersare a demonstranţilor, folosind armament și tehnică specială. Autorităţile au decis să petreacă un antrenament al serviciilor speciale, în cadrul căruia au fost perfecţionate acţiuni ale serviciilor speciale pentru apărarea sediilor guvernamentale. Antrenamentul, despre care nu s-a anunţat, a avut loc pe teritoriul fostului Stadion Republican. Atenţia celor prezenţi a fost atrasă de faptul că “protestatarii“ purtau drapele roşii, iar o parte dintre ei aveau îmbrăcate maiouri de aceeaşi culoare. În cadrul antrenamentului pentru dispersarea protestatarilor au fost utilizate unităţi de tehnică blindată, arme automate, lunete, gaze lacrimogene şi fumigene.

www.omg.md
| încă
înapoi »