Navigare

Căutarea pe saitul

 













Toate ştirile

31.03.2009:  Leul se va menţine stabil şi în continuare, afirmă premierul
Leul moldovenesc se va menţine stabil şi în continuare, inclusiv după alegerile parlamentare, chiar dacă unele instituţii media sau politicieni încearcă să destabilizeze situaţia din ţară şi prognozează o depreciere a monedei naţionale. Declaraţii în acest sens a făcut astăzi premierul Zinaida Greceanîi, în cadrul unei conferinţe de presă prilejuită de împlinirea unui an de activitate a actualului Cabinet de miniştri.

"Banca Naţională are în prezent rezerve destule ca să menţină stabilitatea leului. Rezervele valutare existente sînt suficiente pentru acoperirea a patru luni de import, în timp ce norma este de trei luni", a subliniat Zinaida Greceanîi.

Potrivit premierului, o depreciere a monedei naţionale va conduce la majorarea preţurilor în lei la importul de resurse energetice, ceea ce nu e benefic pentru economia Moldovei, în condiţiile crizei economice mondiale. Menţinerea unei stabilităţi va permite pe viitor micşorarea tarifelor interne la gazele naturale, odată cu scăderea tarifelor de import la resursele energetice.

Anterior, Banca Naţională a Moldovei a anunţat că dispune de rezerve valutare suficiente pentru a satisface cererea sporită de lichidităţi în valută străină. Totodată, va utiliza toate instrumentele disponibile, pentru a preveni fluctuaţiile bruşte ale cursului de schimb al leului moldovenesc.


www.moldpres.md

0 
| încă
înapoi »