Navigare

Căutarea pe saitul

 













Toate ştirile

17.03.2011:  Preşedintele PCRM Dl. Vladimir VORONIN, a avut o întrevedere cu reprezentanţii Consiliului Europei şi Comisiei de la Veneţia
Joi, 17 martie 2011, Preşedintele PCRM, Dl. Vladimir VORONIN a avut o întervedere cu reprezentanţii Consiliului Europei şi Comisiei de la Veneţia. Părţile au discutat diverse subiecte ale vieţii social-politice de la Chişinău.

De la bun început, Vladimir VORONIN a menţionat faptul că spre mare regret, astăzi, Republica Moldova se confruntă cu aceleaşi probleme ca şi un an în urmă, fie acestea de ordin politic, social sau economic. Referindu-se la problema alegerii şefului statului, Vladimir VORONIN a specificat că aceasta poate fi soluţionată cu uşurinţă, dacă din partea liderilor AIE ar exista voinţă politică şi dacă interesele naţionale ar fi puse mai presus decît ambiţiile politice şi economice ale acestora. PCRM a declarat în repetate rînduri că este gata să iniţieze un dialog privind alegerea şefului statului şi că nu a înaintat liderilor AIE careva condiţii de neîndeplinit în acest sens. Toate cerinţele PCRM au avut şi au la bază norma legală, fiind foarte simple: anunţarea datei alegerilor Preşedintelui şi examinarea posibilităţii unei candidaturi la funcţia de şef al statului neafiliată politic, care ar avea susţinerea majorităţii absolute atît a deputaţilor cît şi a societăţii. Aceste cerinţe nu s-au luat în calcul. Iniţiativa legislativă cu privire la termenul de organizare a alegerilor Preşedintelui este ignorată de AIE, cu toate că aceasta vine întru executarea hotărîrii şi adresei Curţii Constituţionale, a conchis Vladimir VORONIN.

De asemenea, Preşedintele PCRM a menţionat faptul că în prezent se aud tot mai des voci despre modificarea Constituţiei pentru a depăşi criza politică, chiar prin adoptarea unei noi Constituţii, inclusiv prin organizarea unui referendum. Se intenţionează de a modifica Constituţia prin lege organică, se încearcă a găsi şi alte căi ilegale. Vladimir VORONIN, a amintit că PCRM a fost gata anul trecut să modifice Constituţia pentru a depăşi criza politică, dar guvernarea a refuzat propunerea şi a organizat un referendum anticonstituţional. Preşedintele PCRM a menţionat că şeful statului trebuie ales de majoritatea absolută a deputaţilor şi PCRM e gata să voteze dacă va fi un numitor comun şi voinţă politică de a respecta inclusiv interesele opoziţiei. Modificarea sau adoptarea unei noi Constituţii prin referendum nu este posibilă, fiind o cale anticonstituţională. Chiar şi Comisia de la Veneţia în opinia sa din iunie 2010 a confirmat acest fapt.

Vladimir VORONIN s-a expus şi în privinţa modificării legislaţiei electorale de către AIE şi a formării Comisiei Electorale Centrale. Preşedintele PCRM a specificat că actuala guvernare a modificat serios Codul electoral cu cîteva luni înainte de alegeri, fără avizarea Consiliului Europei. Astfel s-a modificat procedura de distribuire a mandatelor în Parlament, s-a permis votarea studenţilor oriunde, favorizînd votarea multiplă. S-a permis votarea cetăţenilor peste hotarele ţării pe liste suplimentare, de asemenea la orice secţie fără a avea un mecanism de control al contracarării votării multiple. În rezultatul tuturor modificărilor au fost admise numeroase fraude electorale la ultimul scrutin parlamentar.

De asemenea, Vladimir VORONIN a informat despre schimbarea procedurii de formare a Comisiei Electorale Centrale, care s-a făcut în interes politic. Astfel, în prezent CEC-ul este reprezentat, practic numai de putere care are majoritate absolută în CEC. Opoziţiei nu i s-a acordat nici o funcţie de conducere. Vladimir VORONIN a reamintit faptul că PCRM în 2005 a cedat opoziţiei de atunci majoritatea şi două funcţii de conducere (Preşedintele şi vicepreşedintele). Acest mecanism a fost salutat în Opinia Comuna din 2006 a Comisiei de la Veneţia a Consiliul Europei şi OSCE/ODIHR în repetate rînduri (paragraful 3 „Comisii electorale”, art.21 si 23 al Opiniei Comune din 2006). Totodată, în ajunul alegerilor locale guvernanţii intenţionează iarăşi să modifice Codul electoral, să schimbe regulile de joc cu puţin timp înainte, aceste fiind generate în exclusivitate de interesele politice ale liderilor AIE. Problema de bază a acestor alegeri va fi votarea multiplă, în special a studenţilor care au şi viză de domiciliu şi viză de reşedinţă. Puterea doreşte să folosească această categorie de alegători în interesele sale a menţionat Vladimir VORONIN.

La rîndul lor, reprezentanţii Consiliului Europei şi Comisiei de la Veneţia au ţinut să mulţumească pentru informarea detaliată asupra situaţiei curente din ţară. Aceştia au declarat că vor purta, de asemenea, consultări cu celelalte fracţiuni parlamentare şi că speră că Republica Moldova va putea găsi soluţii pentru ieşirea din criza politică cît mai curînd.
0 
| încă
înapoi »