Navigare

Căutarea pe saitul

 













Toate ştirile

02.04.2013:  Protestatarii acuză ANRE de protejarea înţelegerilor de cartel dintre furnizorii de energie electrică
Participanţii la acţiunea de protest organizată, marţi, 2 aprilie, la Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică au semnat o adresare oficială prin care cer verificarea legalităţii prevederilor contractelor semnate între distribuitorii de energie electrică din Moldova cu furnizorii din Ucraina şi regiunea transnistreană.

Liderul PSD, Victor Şelin, a declarat, în cadrul acţiunii de protest că, aceste contracte au fost încheiate în condiţii netransparente, iar preţul de achiziţie a energie electrice nu este unul adecvat, deoarece aceleaşi companii oferă energie altor state la preţuri mult mai convenabile.

Şelin a accentuat că 20 la sută din preţul de achiziţie a energiei electrice, care este inclus în tariful plătit de consumatorii finali, „se duce sub formă de şpagă în companiile off-shore, astfel deja de la achiziţionare ne fură”.

„Vom depune o cerere oficială în adresa ANRE prin care solicităm ca toate contractele încheiate anii trecuţi, dar şi cel semna în acest an între furnizorii şi distribuitorii de energie electrică să fie trimise la Procuratura Generală, CNA, Agenţia Antimonopol, pentru verificarea legalităţii şi transparenţei acestor contracte”, a anunţat Şelin, accentuând că „avem dovezi certe că a avut loc o înţelegere de cartel”.

În context, sursa citată a accentuat că cer Agenţiei să nu examineze cererea de majorare a tarifului la energia electrică până când nu va exista o concluzie a acestor structuri.

Compania Gas Natural Fenosa cere majorarea tarifelor la energia electrică pentru consumatorii conectaţi la reţelele cu tensiune joasă de 0,4 kV tarifelor cu până la 14%. Directorul Agenției, Victor Parlicov, nu a exclus că ”solicitarea furnizorului de energie este una justificată”. ANRE a anunţat că a început să studieze demersul companiei Gas Natural Fenosa privind majorarea tarifului de distribuţie curentului consumatorilor finali. În cel mai apropiat timp, urmează să fie prezentate solicitări similare din partea companiilor RED Nord şi Red Nord-Vest.

Companiile Gas Union Fenosa, companiile RED Nord şi RED Nord-Vest asigură Moldova cu energie electrică de producţie autohtonă şi achiziţionată de la CERS Moldovenească din stânga Nistrului, dar şi de la compania ucraineană DTEK.
0 
| încă
înapoi »
News Time Romania - Stiri Romania