Navigare

Căutarea pe saitul

 













Toate ştirile

05.07.2013:  Vladimir Voronin: «Cum să oprim dezmembrarea ţării?» Ziua Politică comună
Ce înseamnă Ziua Politică comună?

Stimaţi tovarăşi,

Pe 6 iulie, concomitent în întreaga ţară, în acelaşi timp, pentru dezbaterea aceleiaşi ordini de zi, se va aduna tot Partidul Comuniştilor. Pornind de la tradiţiile noastre politice vechi, am decis să numim această formă de comunicare Ziua Politică comună. În condiţiile deficitului de informaţie, aabsenţei unei mass-media electronice eficiente, a fluxurilor permanente de calomnii la adresa partidului nostru, în circumstanţele unei dezorientări a opiniei publice, noi am găsit un mijloc adecvat de menţinere a tonului ideologic şi politic al miilor şi miilor de comunişti. Trebuie să recunoaşteţi că nici plenarele, nici activele raionale nu sînt în stare să facă faţă acestei sarcini. Acum, în conformitate cu decizia Comitetului Executiv al CC, zilele politice unice vor avea loc în mod regulat – o dată la două luni. Și de fiecare dată ne vom aduna concomitent – de la Cahul pînă la Briceni şi de la Ungheni pînă la Dubăsari – pentru a discuta şi a evalua problematica actuală, ce are legătură directă cu lupta noastră politică.

Este foarte important ca această nouă modalitate de activitate de partid de la bun început să fie deschisă faţă de orice idei şi iniţiative – de la determinarea problematicii dezbătute în cadrul zilelor politice unice şi pînă la îmbunătăţirea calităţii lor. Aparatul CC va studia atent toate propunerile şi le va lua în considerare în timpul formulării ordinei de zi a zilelor politice comune.

Tema primei noastre întîlniri ţine de generalizarea evenimentelor din ianuarie-iunie 2013, a practicii politice, care, fără îndoială, va intra în istoria luptei noastre ca una dintre cele mai ilustre file. De asemenea vom discuta şi strategia acţiunilor noastre de perspectivă. Este evident că strategia respectivă în mare parte este determinată de sarcina pregătirii pentru alegerile parlamentare. Indiferent de faptul cînd vor avea loc acestea – peste un an şi jumătate sau în toamna acestui an.

Rezultatele ofensivei PCRM din iarna şi primăvara acestui an

Terminologia militară uneori îşi are locul ei în determinarea proceselor politice. Să ne amintim că, chiar în ajunul Anului Nou, toată mass-media proguvernamentală striga în gura mare despre sfîrşitul PCRM, despre căderea popularităţii lui, despre dezbinarea organizaţiilor teritoriale, lipsa de idei în mijlocul comuniştilor. Tot atunci, în decembrie 2012, noi am organizat Plenara CC, care a pus o sarcină care atunci părea irealizabilă – destrămarea Alianţei pentru Integrare Europeană. Dar începînd din primele zile ale lui ianuarie, verdictul nostru din decembrie a început să se realizeze.

Este evident că, dacă PCRM nu ar fi reacţionat imediat la tragedia din Pădurea Domnească, tragicul eveniment ar fi trecut neobservat. Anume PCRM a fost cel care nu doar a desfăşurat acţiuni de protest în faţa Procuraturii Generale şi MAI, dar şi a solicitat convocarea imediată a Parlamentului. Ca rezultat, a fost iniţiată investigaţia parlamentară fără precedent, condusă de comunişti, după care au urmat demisii de rezonanţă în Procurorului General, precum şi cea a prim-vicespeakerului. Cu alte cuvinte, Alianţa a început să se risipească.

A doua lovitură a fost aplicată Guvernului. Acuzarea de către comunişti a întregii guvernări de corupţie ca bază pentru demiterea Guvernului a fost susţinută de Partidul Democrat, care urmărea să se răzbune pentru pierderea a două funcţii importante. Aşa a fost demis Vladimir Filat. Ne amintim cu toţii cum părţile Alianţei risipite, ca nişte picături de mercur otrăvit, au început să se unească. Filat îi cere scuze lui Plahotniuc. Plahotniuc îi face declaraţii de dragoste lui Filat. Împreună, ei încep revizia totală a legislaţiei şi, în primul rînd, a Codului Electoral. Duşmanii de ieri schimbă împreună sistemul electoral, lipsesc 200.000 de oameni de dreptul la vot. Gruparea oligarhică de la conducere creează condiţii pentru ca rezultatele alegerilor parlamentare să fie determinate de bogătaşi şi să excludă orice posibilitate pentru victoria opoziţiei. Dar psihologia criminală a liderilor Alianţei, neîncrederea reciprocă, gelozia patologică faţă de funcţii creează surprize noi: Curtea Constituţională îl lipseşte pe Filat de dreptul de a ocupa funcţia de prim-ministru. A fost un cutremur real al puterii, care nu putea să nu fie utilizat de PCRM.

Și comuniştii aplică lovitura a treia. Coincidenţa de moment a intereselor cu PLDM i-a permis PCRM să realizeze imposibilul: să-l demită pe Lupu, să revină la vechiul sistem electoral, să reîntoarcă posesorilor de paşapoarte sovietice dreptul la vot şi să ridice pragul electoral la 6%. Toate aceste momente coincid cu dezintegrarea Partidului Liberal şi a grupării lui Dodon. Cu alte cuvinte, PCRM nu doar a distrus Alianţa, care părea a fi beton, dar şi a obţinut superioritate strategică.

În ce constă aceasta?

Este important să înţelegem cîteva lucruri, chiar dacă Alianţa s-a restabilit, deşi cu unele modificări şi, parţial, cu alţi lideri.

În primul rînd, din ianuarie şi pînă în iunie a avut loc discreditarea totală a partidelor din Alianţă. Popularitatea lor, autoritatea lor în societate a căzut pînă la un minimum istoric. Partidul Democrat s-a pomenit în situaţia unei formaţiuni care este la limita de trecere în Parlament, iar liderul PD Marian Lupu, practic, a dispărut din politică. Acelaşi lucru s-a întîmplat şi cu PLDM. Partidul este fără lider. Vlad Filat la capitolul influenţă politică se aseamănă tot mai mult cu regina engleză; el pierde controlul asupra partidului şi a fracţiunii parlamentare, este înlăturat de la luarea deciziilor în noul Guvern. Într-o situaţie deosebit de comică a ajuns Partidul Liberal. Pe lîngă faptul că s-a rupt în două, liderul PL Mihai Ghimpu este exclus din noua coaliţie şi este nevoit să joace rolul unui bufon politic, care acuză foştii colegi de toate păcatele. Cu alte cuvinte, la cimitirul politic au ajuns toţi liderii Alianţei, fără excepţie: Plahotniuc, Lupu, Filat şi Ghimpu. Și această circumstanţă nu mai poate fi schimbată. Ei nu vor reînvia.

În rîndul al doilea, Partidul Comuniştilor a respins o ameninţare serioasă. Dacă Codul Electoral rămînea neschimbat, fără îndoială, puterea în Moldova ar fi fost concentrată în mîinile oligarhilor. Nu este mare secret că circumscripţiile uninominale într-o ţară săracă precum Moldova este o garanţie a succesului pentru partidele de la guvernare. Anume acolo este cel mai simplu să falsifici alegerile şi să-i corupi pe alegători. Și, deşi nu avem motive întemeiate să considerăm că coaliţia guvernamentală nu va reveni la această idee, şansele acesteia sînt mult mai mici.

Totuşi, principala victorie a PCRM în cîmpul legislativ este restabilirea simbolicii noastre partinice “Secera şi Ciocanul”! Să ne amintim: un an în urmă, chiar şi unii tovarăşi de-ai noştri considerau puţin probabil un asemenea final; ei propuneau să ne împăcăm cu acest gînd, să fim cuminţi, să nu înrăim guvernarea şi să căutăm alte simboluri. Situaţia s-a schimbat. În primul rînd, pentru că nu ne-am supus acestei decizii fasciste, am fost principiali şi duri. Bineînţeles, un rol important l-a avut şi susţinerea internaţională a poziţiei noastre, inclusiv a Comisiei de la Veneţia. Astăzi, cînd sînt anulate toate condamnările penale la adresa colegilor noştri care au avut curajul să nu renunţe public la “Seceră şi Ciocan”, noi înţelegem că principialitatea constituie forţa noastră politică. Dacă plecam atunci capul, dacă căutam şiretlicuri, intram în istoria partidului ca nişte oameni slabi şi de conjunctură.

În rîndul al treilea, în ultimele şase luni popularitatea partidului nostru a vrescut. Chiar şi serviciile sociologice proguvernamentale au recunoscut că astăzi popularitatea PCRM este mai mare decît în anul triumfalist 2001. Conform sondajelor lor, dacă alegerile ar avea loc duminica viitoare, Partidul Comuniştilor ar acumula mult mai multe voturi decît toate partidele de la guvernare luate împreună. Acesta este factorul principal care arată eficienţa activităţii politice a partidului nostru. Nu a fost încă nici un caz în politica moldovenească ca un partid, fiind în opoziţie timp de patru ani şi încă după opt ani de guvernare, să-şi menţină popularitatea, ba chiar s-o sporească. Este, fără îndoială, un record. Și cînd unii aşa-zişi experţi îşi permit să declare că creşterea reputaţiei politice a comuniştilor este în exclusivitate meritul guvernanţilor incompetenţi, care comit erori sistemice şi fac prostii, aceasta ţine de domeniul demagogiei pure. Dacă aceasta ar fi adevărat, în cel mai bun caz observam o conservare a popularităţii, ba chiar o depolitizare în masă şi lipsă de încredere faţă de toţi politicienii, fără excepţie. Dar tabloul este diferit – noi creştem, astăzi pentru PCRM sînt gata să voteze oamenii care cu trei-patru ani în urmă erau susţinători fideli ai partidelor liberal-democrate. Aceasta se întîmplă dintr-o singură cauză – poziţia noastră este apropiată oamenilor, este acceptată de ei, iar acţiunile noastre sînt corecte şi exacte.

Utilizînd limbajul militar, rezultatul principal al ofensivei noastre din iarna şi primăvara acestui an constă în faptul că iniţiativa strategică a trecut de partea Partidului Comuniştilor. Și acum este important să nu pierdem această superioritate, s-o utilizăm corect! Este important să înţelegem ce fel de oponent a apărut în faţa noastră sub forma de Coaliţie a Partidelor Proeuropene, numită în popor CPP. Faptul că aşa-numitul nou guvern nici chiar vizual nu se deosebeşte de Guvernul Filat nu trebuie să ne inducă în eroare. Natura acestui guvern, apariţia lui se deosebeşte serios de ceea ce am avut pînă acum.

De aceea trebuie să ne oprim la nişte întrebări importante: cum şi de ce PCRM nu a reuşit să obţină alegeri anticipate, cum a apărut noua coaliţie, care sînt scopurile ei adevărate.

Negocierile PCRM cu PD şi PLDM cu privire la desfăşurarea alegerilor anticipate. Noua coaliţie guvernamentală – trecerea la guvernarea Republicii Moldova din exterior. „Afacerea Vilnius”. Împărţirea Moldovei – singurul scop al conducerii externe.

A devenit deja o tradiţie ca PCRM să fie acuzat de incapacitatea de a purta un dialog, de a crea alianţe, coaliţii. Cu toate acestea, atrageţi atenţie asupra faptului că de data aceasta nimeni n-a avut pretenţii faţă de comunişti. Pentru toţi a fost clar că noua coaliţie a fost creată de Vest. Și aceasta este realitatea. De aceea nimeni nici nu a acuzat comuniştii că ei nu au reuşit să convingă PD sau PLDM de necesitatea alegerilor anticipate. Deja pe 28 mai a devenit clar că nu vom avea alegeri anticipate, pentru că există un negociator în plus, căruia îi aparţin sufletele liderilor partidelor numite şi pe care el le manipulează cu uşurinţă.
Toţi au atras atenţia cît de cinic şi josnic a acţionat stăpînul adevărat al Alianţei de guvernare pe parcursul lunii mai. Funcţionarii de rang înalt din UE şi Consiliul Europei (Ashton, Fule, Mignon), neglijînd orice corectitudine diplomatică, principiul neamestecului în treburile interne ale altui stat, deschis insistau la crearea unui nou bloc guvernamental proeuropean şi antirusesc. Ei nu atrăgeau atenţia nici la reputaţia criminală a liderilor Alianţei, nici la indiferenţa pe care aceştia au demonstrat-o faţă de Constituţie, nici la limitarea libertăţilor civile în Moldova. Dimpotrivă, cu un zel nemaiîntîlnit, primele persoane din UE s-au implicat în luptele politice interne dintr-o mică ţară din Estul Europei, care nu dispune nici de petrol, nici de gaz, nici de alte resurse. Și asta doar pentru ca să nu permită opoziţiei să cîştige lupta.

Ce s-a întîmplat? De unde atîta atenţie pentru Moldova? De ce UE, cu toate standardele ei duble, a ieşit să apere regimul criminal de la Chişinău?

Pentru a răspunde la această întrebare, să analizăm aşa-numitul nou Guvern al lui Leancă şi ceea ce a reuşit să facă acesta în prima lună de activitate.

În primul rînd, bate la ochi că, spre deosebire de Alianţa precedentă, noua putere îşi demonstrează din start dependenţa. Dacă Guvernul Filat balansa între interesele algoritmului criminal intern din Moldova şi directivele UE, ale Bucureştiului şi Washingtonului, Guvernul Leancă toate deciziile le adoptă sub dictarea Vestului. În această schemă nouă, clanurile banditeşti de la guvernare joacă rolul unor executanţi docili, ei pur şi simplu sînt angajaţi la serviciu. Le-a fost interzis să se atace reciproc, să se critice în presă şi de la tribuna Parlamentului. Li s-a permis doar să fie “un colectiv de complici”, legat de mîini şi de picioare prin jurămîntul mafiot. Un premier slab, nişte vice-premieri fără iniţiativă, conţinutul neschimbat criminal al cabinetului de ministri sînt cele mai bune instrumente pentru introducerea unui regim de conducere externă a Moldovei.
Pentru ce? Cu ce scop? Cu ce sarcini?

Nu mai există îndoieli că Guvernul Leancă are un singur scop – discreditarea cît mai rapidă a independenţei moldoveneşti şi împărţirea teritorială a Moldovei. La prima etapă – în “Moldova basarabeană bună, proeuropeană” şi “Transnistria independentă”, iar mai departe evenimentele vor avea un final şi mai dramatic.

Anume aceasta se petrece în faţa noastră. Cică, pentru atingerea unui scop nobil, în goana după regimul liberalizat de vize între Moldova şi UE, Guvernul Leancă începe să introducă controlul vamal şi de grăniceri pe Nistru, provocînd Tiraspolul la acţiuni adecvate. Dacă Moldova introduce regim de graniţă şi vamă cu Tiraspolul, aceasta înseamnă nici mai mult nici mai puţin decît recunoaşterea independenţei Transnistriei. O asemenea trădare societatea moldovenească încă nu a văzut! Tiraspolul, bineînţeles, răspunde cu aceeaşi monedă, introducînd hotar de partea sa. Nu rămîne în urmă nici Chişinăul, cumpărînd deschis aparatajul necesar pentru echiparea hotarului nistrean şi încheind un Acord militar cu Bucureştiul.

Ba mai mult, construind cortina de fier pe Nistru, Chişinăul provoacă Ucraina şi Rusia să introducă regim de vize cu Moldova. Și dacă e să vorbim sincer, partea moldovenească într-atît de neprofesionist şi în regim de trădare a dus tratativele cu UE, că, fără un regim de vize cu ţările membre ale CSI, Bruxelles-ul nu va accepta regimul liberalizat de vize. Cerinţa UE sună scurt şi clar: hotarul de Est trebuie să fie securizat şi acest hotar trebuie trasat pe Nistru.

Toţi cunosc că rezultatul summit-ului Parteneriatului Estic de la Vilnius din 27 noiembrie nu va fi regimul liberalizat de vize, ci semnarea Acordului de comerţ liber între Moldova şi UE. A unui acord care va distruge în cîteva luni rămăşiţele economiei noastre şi agricultura.

Dacă spunem că toate aceste acţiuni reprezintă nişte consecinţe ale prostiei omeneşti, a unui complot al diletanţilor din Bruxelles şi Chişinău, înseamnă că subapreciem situaţia catastrofală. Acţiunile de acest gen ale UE, executate de mercenarii fără principii din guvernul moldovenesc, reprezintă o parte a unui plan serios îndreptat, în primul rînd, împotriva Rusiei şi a Ucrainei. Moldova în acest caz este doar un cap de pod comod pentru realizarea acestui plan.

Esenţa planului este simplă. Există cunoscutul principiu al dreptului internaţional cu privire la inviolabilitatea hotarelor. Acest principiu nu a fost revizuit în spaţiul postsovietic nici chiar după colapsul Uniunii Sovietice. Ba mai mult, ţările membre ale CSI în anii 90 se bazau pe acest principiu în edificarea statelor independente. Deja la 7 august 1993, CSI a lansat declaraţia “Cu privire la inviolabilitatea hotarelor”, iar pe 15 aprilie 1994, sub textul Declaraţiei de la Moscova “Cu privire la suveranitatea, integritatea teritorială şi inviolabilitatea ţărilor membre ale CSI”ţi-a pus semnătura şi Republica Moldova. Toate aceste obligaţiuni internationale importante culminează cu două documente istorice. Unul dintre ele a apărut pe 10 februarie 1947, cînd ţările membre ale Coaliţiei antihitleriste URSS, Marea Britanie, SUA au semnat Acordul de la Paris cu România, Ungaria, Finlanda, Italia şi Bulgaria. Anume atunci principiul inviolabilităţii hotarelor a fost desemnat ca o normă fundamentală de drept internaţional. Și anume atunci hotarul de Est al României a fost trasat pe Prut. Mai tîrziu, în 1975, a apărut Actul final de la Helsinki, care a confirmat o data în plus acest principiu strategic pentru securitatea Europei. Deşi Bucureştiul oficial a declarat permanent despre intenţia sa de a schimba hotarul estic, aceste intenţii au rămas declaraţii goale pe tot parcursul anilor 90 ai secolului trecut.
În ultimii ani, situaţia s-a schimbat. România este membru al UE şi NATO şi problema hotarului ei estic este nu doar problema României. Începînd cu 2005, Pentagonul şi NATO au deschis baza de avioane “Mihai Cogălniceanu”, poligoanele “Cincu”, “Smardan” şi tirul “Babadag”. În 2011, România şi SUA semnează un acord care prevede dislocarea pe teritoriul României a elementelor antiaeriene. Către 2015, la baza militară din oraşul Deveselu vor fi dislocate baterii mobile cu rachete SM3, iar lîngă litoralul românesc vor apărea crucişătoarele americane cu instalaţii anti-rachete. Toate acestea se întîmplă cu acordul tacit al UE şi al NATO şi declaraţiile interminabile ale lui Băsescu referitor la nerecunoaşterea hotarelor cu Moldova şi necesitatea schimbului de teritorii dintre România şi Ucraina. Băsescu intenţionează să-i facă cadou Ucrainei, iar Moldova, Basarabia de Sud şi Bucovina să revină în sînul “României Mari”.

Pe de altă parte, Rusia, Kazahstan şi Belarusi au creat Uniunea Vamală şi construiesc pas cu pas noua Uniune Euroasiatică. Pe fundalul crizei din UE, în orbita ei de influenţă nimereşte Ucraina, iar în Moldova numărul susţinătorilor integrării în Est ajunge la 60%. Anume creşterea popularităţii Uniunii Vamale permite apariţia unor noi elemente în soluţionarea problemei transnistrene. Cu alte cuvinte, restabilirea spaţiului postsovietic unic în formulă nouă este o chestiune de cîţiva ani. Raportul de forţe se schimbă radical în Europa.

Ce poate opri acest proces constructiv?

Arhitecţii crizelor artificiale din Europa au găsit un loc slab în această ecuaţie geopolitică – Moldova. Să ne închipuim o situaţie în care Moldova este ruptă în bucăţi. La început, se instalează hotar pe Nistru, se creează condiţii pentru recunoaşterea internaţională a Transnistriei. Recunoaştere care va veni mai curînd din partea unui Kosovo şi nu a Rusiei. Și ce va spune în această situaţie Evghenii Șevcuk: nu, nu sînt de acord cu această formă de recunoaştere internaţională? De data aceasta, cheiţa de la separatismul transnistrean nu se află acolo unde se aştepta.

Mai departe va fi şi mai interesant. Vestul declară Moldova bancrut, uită de “povestea de succes”, o declară incapabilă să realizeze procese democratice, să-şi educe cetăţenii săi, să combată corupţia şi să soluţioneze conflictul regional. Atrageţi atenţia la scandalurile din ultimele săptămîni – de la eşecul grandios la examenele de bacalaureat pînă la scandalurile în direct ale diferitelor clanuri criminale. Se lucrează anume pentru realizarea acestei sarcini – de a discredita ţara. În aceste condiţii, foarte rapid va fi formulată ideea soluţionării noilor probleme de “securitate” prin ataşarea părţii moldoveneşti a Basarabiei la România. Acest lucru va fi realizat prin intermediul unui plebiscit flasificat. În condiţiile apatiei politice, demotivării totale, discreditării în masă a instituţiilor statului în Moldova, un astfel de plebiscit nu mai pare fantastic. Cel puţin, în Ucraina, astfel de scenarii se examinează la cel mai înalt nivel de experţi.

Aşa poate apărea o situaţie nouă, un nou ghem de probleme, îndreptat împotriva Ucrainei şi Rusiei. Principiul inviolabilităţii hotarelor este rezolvat. Acum el poate porni victorios prin spaţiul postsovietic. România nu doar obţine hotar direct cu Ucraina, dar şi pretinde activ la Bucovina şi Basarabia de Sud. Vestul şantajează cu uşurinţă Ucraina, ameninţînd-o cu fărîmiţarea teritorială a statului, iar Transnistria se transformă într-o bătaie de cap pentru Rusia. Iată scenariul.

Cu scopul de a executa cu uşurinţă acest plan a şi fost creată administraţia Leancă. Cu scopul rezolvării acestei sarcini strategice – de a nu admite restabilirea unităţii economice şi politice a spaţiului postsovietic – se cutremură ruptura geopolitică pe Nistru. Din cauza aceasta au fost agresivi aceşti Schubeli, Fule, Ashtoni şi Mignoni în timpul crizei guvernamentale de la Chişinău. Anume din cauza aceasta ei nu au admis alegeri anticipate, rezultatele cărora ar fi pus cruce pe realizarea acestui nou plan “Barbarossa”.

Anume din aceste considerente noi spunem astăzi că Guvernul Leancă este guvernul trădării naţionale. Este guvernul lichidării statalităţii moldoveneşti şi a discreditării totale a suveranităţii şi independenţei moldoveneşti.

Este un guvern căruia în nici un caz nu trebuie să-i permitem să-şi ducă pînă la sfîrşit mandatul criminal.
PCRM: algebra vctoriei. Ce înseamnă “pregătirea pentru alegeri parlamentare”?

În zilele de mai, cînd PCRM încerca să obţină anunţarea alegerilor anticipate, noi cu toţii ne puneam aceleaşi întrebări. Sîntem noi oare pregătiţi de alegeri? Sîntem noi pregătiţi de alegeri cu adevărat? Care este nivelul pregătirii ideologice şi organizaţionale a PCRM, pe lîngă popularitate? Doar am văzut cu toţii cît de uşor falsifică guvernarea rezultatele alegerilor. Cum orice rating se transformă în nimic prin manipulările şirete ale hoţilor de la guvernare. Noi am văzut cum ei cumpără voturi, cum îi dezorientează pe oameni, abuzînd de monopolul asupra mass-media pe care îl deţin, cum îi sperie cu ajutorul maşinăriei represive a statului.
Noi nu ne bazam pe întîmplare. Noi porneam de la ideea că PCRM de patru ani este mobilizat total, duce o permanentă luptă politică, fiind pregătit de campania electorală. Noi eram siguri că, pentru bătălia generală, vom reuşi să punem la punct toate resursele organizatorice şi politice.

Anume acum a venit timpul pentru antrenarea în luptă a întregii noastre armate politice. Anume acum, cînd perspectivele alegerilor anticipate au trecut în planul secund, noi sîntem obligaţi să utlizăm cu folos pauza şi să trecem la pregătirea planificată şi sistemică pentru bătălia electorală.

Orice bătălie se finalizează cu succes doar atunci cînd comandamentul şi înregul efectiv – de la ofiţeri pînă la soldaţi – ştiu răspunsul exact la trei întrebări: “De dragul la ce?”, “Împotriva cui?” şi “Cum?”. Vom încerca să răspundem la aceste întrebări.

De dragul la ce?

Răspunsul la această întrebare nu se află la suprafaţă. Patru ani de luptă în continuu au format la adepţii noştri doar contururile ideilor pe care le va realiza PCRM după ce va veni la putere. Diapazonul aşteptărilor optimiste este foarte larg. Nu mai puţin extins este şi diapazonul anumitor temeri, coşmaruri inventate. În afară de aceasta, şi partidul are nevie de o strategie de acţiuni clare şi exacte. Doar noi, să ne amintim, am avut deja experienţa venirii la putere, experienţa anului 2001, cînd multe probleme erau rezolvate intuitiv, în grabă, în condiţiile unei situaţii social-economice complicate. Dar situaţia de astăzi este mult mai complicată decît în 2001. Criza este mai adîncă şi nu mai avem drept la eroare, la experimente. Anume din aceste considerente totul trebuie să fie altfel.

Partidul Comuniştilor finalizează elaborarea unui program complex de modernizare a ţării. Program în realizarea căruia vor fi interesate cele mai largi pături ale populaţiei. Programul va răspunde nu doar la întrebările ce ţin de motivul votării pentru comunişti, dar şi se referă la problemele menţinerii ţării, a societăţii moldoveneşti într-o stare de dezvoltarea durabilă, a ocrotirii ei de turnuri dramatice, a majorării în fiecare an a capitalului social, umanitar şi democratic a Moldovei. Pornind de la formulările emotive ale manifestului “Proiectul Moldovenesc”, de la proiectele edificării socialismului democratic, PCRM vede Moldova în primul rînd membră a Uniunii Vamale şi, concomitent, ţară care este în stare să învingă şi să distrugă corupţia. Primul punct va impulsiona dezvoltarea economică şi modernizarea reală a agriculturii, industriei, a domeniului social. Al doilea – va permite crearea unei societăţi democratice, moderne, responsabile, cu cetăţeni adevăraţi.

În programul nostru, noi spunem: ajunge să inventăm bicicleta şi să trăim după nişte reguli impuse din exterior, străine nouă. Dacă există într-adevăr posibilitatea unică, pragmatică să restabilim uniunea economică a spaţiului postsovietic, în care sînt aşteptate mărfurile noastre, în care este stimată cultura noastră, respectată identitatea noastră, respectiv, locul nostru este printre participanţii la acest proiect.
În adresarea noastră programatică către societatea moldovenească, PCRM declară că corupţia, judecătorii care se vînd, organele de forţă care-i urmăresc pe cetăţenii simpli şi apără clanurile mafiote nu reprezintă o problemă nerezolvabilă, cronică, care, cică, este comună tuturor societăţilor moderne. Noi constatăm ferm că în condiţiile Moldovei această maladie este mortală pentru organismul nostru politic şi social. Și noi trebuie să o vindecăm în totalitate, să curăţim sistemul nostru democratic de metastazele implantate de oligarhi şi funcţionarii corupţi. Hoţii vor sta la închisoare! Aceasta este promisiunea noastră electorală principală. Și ultima preîntîmpinare pentru cei care îşi înrăutăţesc starea, continuînd să colaboreze cu acest regim.

Anume în albia pregătirii acestui document programatic îşi desfăşoară lucrările ultimele plenare ale CC, la care se dezbat metodic şi din toate punctele de vedere problemele dezvoltării social-economice, ale sistemului educaţional, ale agriculturii. În timpul cel mai apropiat, vor fi examinate sarcinile modernizării industriale a Moldovei şi dezvoltare a oraşelor, noi proiecte în domeniul reglementării diferendului transnistrean, sarcini de viitor în relaţiile internaţionale şi proiecte de introducere a institutelor democraţiei directe şi a socialismului democratic.

Cu alte cuvinte, ne deplasăm spre alegeri cu un vis pragmatic, care trebuie să intereseze majoritatea cetăţenilor prin actualitatea sa, dar şi prin posibilitatea unei realizări în practică. În imperiul întunericului continuu, oamenii au nevoie de optimism şi speranţa de a ieşi la lumină, la fel cum au nevoie de o bucată de pîine. Dacă vom reuşi să luminăm societatea cu această speranţă – vom învinge, vom reuşi să-i hrănim, să creăm condiţii pentru tineri şi bătrîni, pentru invalizi şi cei talentaţi.

Împotriva cui?

Astăzi, răspunsul este simplu: împotriva trădării intereselor de stat, împotriva împărţirii ţării pe Nistru, împotriva lichidării statalităţii moldoveneşti, împotriva sclaviei sociale. Aceasta înseamnă că nu trebuie nici măcar să admitem gîndul că actualul Guvern Leancă poate supravieţui pînă la alegerile ordinare. Guvernul Leancă trebuie să cadă deja în toamna aceasta. Nu mai tîrziu!

Întregul nostru potenţial de protest, întreaga noastră experienţă a luptei de stradă trebuie să fie îndreptate spre soluţionarea unei singure probleme – impunerea Guvernului să demisioneze. Noi vorbim despre acest lucru în mod deschis, fără conspirologie. De ce să ne ascundem poziţia civică? De ce să camuflăm emoţiile, dacă guvernarea în mod deschis duce Moldova spre bancrutare economică şi lichidare politică? Dimpotrivă, trebuie să tragem din toate clopotele, să pregătim o rezistenţă naţională organizată contra acestei trădări de stat. De data aceasta, trebuie cu orice preţ să evităm „şansa” de a nimeri cu degetul în cer, de a ne pierde forţele în van. Din aceste considerente, acu m, toate organizaţiile de partid trebuie să facă liste cu numele celor care sunt gata la prima chemare a partidului să vină la Chişinău. Acum fiecare organizaţie de partid trebuie să pregătească activişti capabili să participe la acţiuni de nesupunere, la acţiuni de protest, capabili să reziste la provocări şi cu sînge rece să facă uz de dreptul la ultimul ultimatum popular înaintat regimului.
Vremea emoţiilor condimentate cu strigătele “Moldova-Moldova!” a trecut. Vine timpul calculului exact, al pregătirii minuţioase pentru demiterea regimului de la conducere. Noi mai mult nu ameninţăm regimul cu “revoluţia de catifea”. Noi începem să o realizăm. Toamna este timpul nostru şi poporul Moldovei poate, în sfîrşit, să culeagă principala roadă politică. Alegerile democratice trebuie să decidă soarta Patriei noastre multpătimite!

Cum?

Această întrebare este dedicată, în primul rînd, desfăşurării campaniei electorale. Și aici, spre deosebire de luptele electorale anterioare, în prim-plan apare sarcina de combatere a falsificării rezultatelor voinţei poporului.

Ce trebuie să facem ca să reducem la maximum riscul de corupere a alegătorilor? Cum să reuşim ca toate comitetele noastre de partid să aleagă foarte minuţios reprezentanţii noştri în birourile electorale?

În primul rînd, trebuie de pe acum să depistăm persoanele care, la indicaţia regimului din Chişinău, pregătesc cumpărarea voturilor. Știţi cu toţii că în foarte multe sate de aceasta se ocupă “oameni speciali”, prin care se transmit bani, ajutoare materiale de tot felul, toate acestea destinate pentru cumpărarea de voturi. Numele acestor oameni trebuie să fie imediat publicate în mass-media noastră; trebuie să le acordăm atenţie deosebită; activitatea lor trebuie să fie permanent în vizorul anchetelor publice.

Toţi reprezentanţii şi observatorii nostri în secţiile electorale locale şi regionale vor trece prin cîteva tururi de pregătire. Anume din aceste considerente comitetele rationale de partid trebuie să aleagă minuţios oamenii. Dacă vom da greş, nu ne vor ajuta nici traningurile, nici antrenamentele. Deja acum toate organizaţiile noastre primare de partid, precum şi aleşii locali – primarii, consilierii din consiliile săteşti, orăşăneşti şi raionale – trebuie să monitorizeze crearea listelor electorale. Este important să facem tot posibilul şi imposibilul ca în ziua alegerilor aceste liste să nu fie pline de suflete moarte, ca şi “caruselurile” din “alegători profesionişti” să fie distruse odată şi pentru totdeauna şi să acopere sub rămăşiţele sale toate speranţele puterii în falsificarea rezultatelor alegerilor.

Bineînţeles, trebuie deja să începem formarea nucleului nostru principal de agitaţie – a infanteriei din mii şi mii de oameni, care în perioada campaniei electorale va trece pe la toate casele, aducînd nu doar producţia noastră poligrafică, dar şi cuvîntul viu al unor statalişti convinşi. După calculele noastre, timp de patru luni trebuie să desfăşurăm pregătirea concretă politică şi organizatională a 6 mii de agitatori şi propagandişti. Și aici este important să alegem corect şi responsabil oameni capabili să facă faţă acestor sarcini.

În afară de aceasta, comitetele rationale de partid trebuie să pună în faţa organizaţiilor primare încă o sarcină importantă, şi anume crearea paşaportului secţiei de votare. Paşaport care trebuie să includă numărul real al alegătorilor, statutul lor social şi viziunile politice. Cunoaşteţi cu toţii că, dispunînd de aceste instrumente, este mult mai simplu de organizat campania electorală atît la nivel de sat, cît şi la nivel de ţară.

Toate aceste sarcini, după dezbaterile de astăzi, vor ajunge la dumneavoastră sub formă de instrucţiuni ale CC. Dar deja acum, în pofida concediilor orăşenilor şi a muncii în cîmp a locuitorilor rurali, aceste sarcini trebuie realizate. Nu mai dispunem de timp.

Concluzii

Noi am propus pentru dezbateri un şir de probleme legate atît de evaluarea situaţiei politice actuale, cît şi de propuneri pentru depăşirea crizei sistemice. Dar Comitetul Comitetul Central al Partidului Comuniştilor consideră că sarcina Zilei Politice comune nu se limitează doar la informarea comuniştilor, nu doar la anunţarea sarcinilor.

Scopul cel mai important al Zilei Politice comune ţine de iniţierea unei discuţii cointeresate la tematica dată, de înaintarea de căre comunişti a unor idei noi, proaspete. O parte dintre ele poate fi audiată deja astăzi. Dar dacă iniţiativele vor apărea mai tîrziu, şi ele sînt binevenite. Transmiteţi-le la Comitetul Central. Astăzi, PCRM este interesat ca experienţa valoroasă a fiecărui comunist trecut prin ciurul luptei de patru ani cu regimul să fie transformată în experienţă comună conştientă, colectivă şi victorioasă a partidului nostru.

Va mulţumim pentru atenţie.
0 
| încă
înapoi »
News Time Romania - Stiri Romania