Navigare

Căutarea pe saitul

 













Toate ştirile

28.05.2014:  Comunicat de presă
La 28 mai 2014 Preşedintele PCRM, Vladimir Voronin a avut o întrevedere cu Jan Kickert, Director politic al Ministerului Afacerilor Externe şi Internaţionale al Austriei şi Michael Schwarzinger, Ambasador al Austriei în Republica Moldova.

Părţile au discutat despre situaţia politică din ţară în special, s-au referit la perspectivele semnării la 27 iunie a Acordului de Asociere RM-UE.

Vladimir Voronin a subliniat că, cetăţenii RM sunt descurajaţi şi dezamăgiţi de maniera în care a fost negociat acest document. Liderul PCRM a specificat că, poziţia formaţiunii pe care o reprezintă coincide cu poziţia majorităţii cetăţenilor ţării care nu acceptă condiţiile discriminatorii prevăzute în Acord.

Preşedintele PCRM a accentuat că, împreună cu colegii săi de echipă insistă ca Uniunea Europeană să retragă iniţiativa de semnare a documentului deoarece acesta nu a fost discutat în societate şi nici cu reprezentanţii celei mai mari formaţiuni politice care este PCRM.

Oficialii au vorbit şi despre neutralitate. Ambele ţări, deţin acest statut. În context, Vladimir Voronin a specificat că, PCRM insistă pe aprobarea în Parlament a unei legi cu privire la statutul permanent de neutralitate al RM.

Serviciul de presă al PCRM
28.05.2014
0 
| încă
înapoi »
News Time Romania - Stiri Romania