Navigare

Căutarea pe saitul

 













Toate ştirile

12.06.2014:  Intrevedere V.Voronin cu Melissa O’Rourke
Astazi 12 iunie 2014, Presedintele PCRM, Vladimir VORONIN a avut o intrevedere cu Melissa O’Rourke, Sef-adjunct al Ambasadei Australiei in Republica Moldova cu sediul la Moscova şi cu David Wal, expert de la centrul analitic naţional din oraşul Cambera de pe lîngă Prim-ministrul australian.

Liderul PCRM a discutat cu oaspeţi despre situaţia social-politică din RM şi despre perspectivele dezvoltării relaţiilor bilaterale dintre cele două ţări.

În cadrul dialogului a fost abordată, în special, perspectiva semnării Acordului de Asociere între RM şi UE. Liderul comuniştilor moldoveni a explicat de ce formaţiunea pe care o reprezintă nu acceptă ca acest document să fie semnat. În primul rînd, este vorba despre implicarea directă a UE în treburile strict interne ale RM iar Parlamentul va devini doar o structură formală în statul nostru în timp ce ţara va fi diriguită de Consilii, Comitete şi Subcomitete europene.

În al doilea rînd, ţara noastră, va deveni necompetitivă în aspect economic iar producătorii autohtoni vor rămîne fără afaceri pe motiv că cotele de export conform Acordului sunt minime. Şi în aspect social, potrivit lui Voronin, cetăţenii noştri vor avea de înfruntat dificultăţi.

Serviciul de presă al PCRM
12 iunie 2014.
0 
| încă
înapoi »
News Time Romania - Stiri Romania