Navigare

Căutarea pe saitul

 













Toate ştirile

19.06.2014:  Comunicat de presă. Moţiune simplă
Fracţiunea parlamentară a Partidului Comuniştilor din Republica Moldova a depus azi, 19 iunie 2014 în plenul Legislativului o moţiune simplă cu privire la starea gravă criminogenă în ţară, a politicilor în domeniul ordinii şi securităţii publice, precum şi a activităţii Ministerului Afacerilor Interne.

În motivare, deputaţii PCRM indică asupra faptului că, în ultimii ani, activitatea MAI a fost compromisă din cauza unor acţiuni negîndite şi chiar nocive sau distructive ale conducerii acestei structuri. În consecinţă, s-a redus capacitatea poliţiei de a-şi realiza atribuţiile.

De la venirea la guvernare a actualei majorităţi parlamentare în 2009 a fost dezlănţuită o campanie de discreditare a poliţiştilor şi fabricate 72 de dosare penale împotriva acestora. Sub pretextul reformelor, a fost modificată legislaţia. În rezultat, poliţiştii au fost lipsiţi de protecţie socială şi anume: a fost anulat dreptul de acordare a spaţiului locativ, au fost lipsiţi de compensaţii pentru plata chiriei şi a serviciilor comunale, au fost reduse alte sporuri salariale. Astfel, veniturile angajaţilor MAI s-au redus cu circa 35 %.

În moţiunea simplă a PCRM se mai stipulează că, aşa-zisa reformă a MAI este una vicioasă iar nivelul de criminalitate este într-o continuă creştere. S-a majorat numărul crimelor, în special a celor grave, au revenit omorurile la comandă, a crescut numărul infracţiunilor cu utilizarea armelor de foc şi a substanţelor explozive.

În pofida acestor realităţi, Ministrul de Interne nu este îngrijorat şi demonstrează un comportament inadecvat funcţiei pe care o deţine. Ba mai mult, Dorin Recean este protagonistul unor evenimente scandaloase: implicare în accident rutier, convorbiri ilegale cu şeful Inspectoratului Fiscal Principal de Stat, achiziţii publice frauduloase, se mai artă în motivarea PCRM.

Pornind de la argumentele expuse în motivarea moţiunii, deputaţii comunişti solicită iniţierea imediată a procedurii de demitere a ministrului Afcerilor Interne, Dorin Recean.
0 
| încă
înapoi »
News Time Romania - Stiri Romania