Navigare

Căutarea pe saitul

 













Toate ştirile

01.09.2014:  Scrisoare deschisă
Primului Ministru al Republicii Moldova,
Domnului Iurie Leancă

Domnule Prim Ministru,

Cazul cetăţeanului Vladimir Duplinschi din s. Ermoclia, Ştefan Vodă, şomer, care a fost întemniţat pentru lipsă de poliţă medicală în trecut şi neachitarea penalităţilor aferente acesteia, a şocat o ţară întreagă. Aplicarea unor astfel de sancţiuni persoanelor neangajate în cîmpul muncii, cărora statul nu le poate garanta un loc de muncă sau surse de existenţă decente, constituie un act cinic şi inuman.

Actualmente în Republica Moldova există zeci de mii de familii care întîmpină dificultăţi financiare enorme la procurarea poliţei de asigurare medicală, care doar în ultimii doi ani, inclusiv în perioada aflării Dumneavoastră la conducerea Guvernului, s-a scumpit cu ritmuri de 4 ori mai mari decît cele de creştere a veniturilor populaţiei. În acelaşi timp, au fost înăsprite semnificativ şi sancţiunile pentru neplata datoriilor faţă de asigurările medicale. Mai grav este faptul că mii de cetăţeni în dificultate sunt impuşi să achite retroactiv costul poliţei de asigurare medicală şi penalităţile devastatoare pentru termene ce depăşesc acţiunea poliţei.

Subiectul respectiv a fost permanent în atenţia deputaţilor fracţiunii PCRM. În perioada actualului mandat, legislatorii comunişti au înregistrat în Parlament mai multe iniţiative de anulare, pentru un şir de categorii de cetăţeni, a datoriilor formate faţă de fondurile de asigurări medicale pentru anii precedenţi, dar şi de diminuare a preţului poliţei de asigurare ( de ex. nr.2851 din 29.11.2012; nr. 510 din 10.12.2013, etc). Ignorarea acestor proiecte de legi de către deputaţii din coaliţia majoritară a condus la urmărirea, pe cale judiciară, a mii de cetăţeni neangajaţi în cîmpul muncii, care, în anii precedenţi nu şi-au procurat poliţa de asigurare medicală, unele cazuri soldîndu-se cu privaţiune de libertate.

În prezent, un număr semnificativ de cetăţeni sunt deja hărţuiţi prin instanţe de judecată, iar faţă de mulţi urmează să fie iniţiată procedura de încasare silită a datoriilor faţă de fondurile de asigurări medicale pentru anii precedenţi. Cazul revoltător al cetaţeanului întemniţat ar putea servi drept precedent periculos în alte dosare judiciare.

În legătură cu acest fapt, ţinînd cont totodată şi de situaţia social- economică dificilă din ţară, deputaţii fracţiunii PCRM au înregistrat la data de 29.08.2014 o nouă iniţiativă legislativă (Nr. 335) privind scutirea unor categorii de populaţie, neangajate în cîmpul muncii, de achitarea datoriilor faţă de fondurile de asigurări obligatorii de asistenţă medicală pentru anii de pînă la 2014.

Experienţa legislativă anterioară a fracţiunii PCRM nu oferă siguranţa că majoritatea parlamentară va examina această iniţiativă, deaceea propunem Guvernului Republicii Moldova să-şi asume răspundere pentru acest proiect de lege, cu caracter social, în corespundere cu legislaţia în vigoare şi practica recentă din luna iulie.

Totodată, propunem Guvernului să iniţieze procedura de amnistiere, pe marginea proceselor demarate, indiferent de faza procesuală în care se află, în cazurile cetăţenilor cu datorii faţă de fondurile de asigurări medicale pentru anii precedenţi, inclusiv, pe marginea deciziilor judecătoreşti pronunţate, aflate în proces de executare.

Deputaţii Fracţiunii PCRM
din Parlamentul Republicii Moldova
0 
| încă
înapoi »
News Time Romania - Stiri Romania