Navigare

Căutarea pe saitul

 













Toate ştirile

05.09.2014:  Comentariu la declaraţia Preşedintelui SUA, Barack Obama cu privire propunerea NATO de a acorda asistenţă Republicii Moldova
Referitor la declaraţia recentă a conducerii SUA privind propunerea NATO de a acorda asistenţă Republicii Moldova in pretinsa consolidare a aparării, subliniem următoarele: SUA si NATO au mai facut astfel de declaraţii anterior, în raport cu Georgia şi Ukraina. Astăzi, aceste state, dupa ce au pierdut controlul asupra propriului teritoriu, integritatea cărora nu mai poate fi restabilită, apreciază aceste promisiuni deja, prin altă prismă. Republica Moldova trebuie să sesizeze relaţia evidentă intre aşa-zisa „grijă” a occidentului pentru “apărarea” Moldovei şi şansele mari de a repeta soarta ţărilor cărora le-au fost făcute anterior astfel de promisiuni.

Republica Moldova nu are inamici externi de care trebuie să se apere pe cale militară. Problemele Moldovei ţin de guvernarea incompetentă şi coruptă, căreia, occidentul îi oferă tot sprijinul politic și financiar . Nici Ukraina, nici România şi nici alţi vecini nu intenţionează să invadeze țara noastră. Nu suntem naivi să credem că Barack Obama nu are alte griji decît asigurarea Ministerului Apărării din Moldova cu echipament militar, folosit exclusiv în scopuri pașnice. Și atunci, avem dreptul să ne întrebăm, împotriva cui intenționează NATO să ne înarmeze? Reaminitim că PCRM a înaintat de mai multe ori inițiative legislative ce țin de consolidarea statutului de neutralitate a Moldovei. În contextul proceselor geopolitice actuale și a tragediei din Ukraina, confirmarea neutralității Republicii Moldova este imperativă.

Cel mai mare ajutor pe care îl pot oferi SUA în consolidarea securității statului nostru este să nu implice Republicii Moldova în jocurile sale geopolitice, şi să respecte poporul și Constituția noastră.
Partidul Comuniştilor consideră că, forțele politice din Moldova trebuie să ţină cont de situaţia tragică din Ukraina şi să contribuie la consolidarea statutului de neutralitate, să nu admită implicarea moldovenilor în orice fel de război.

Comitetul Central al PCRM
05.09.2014
0 
| încă
înapoi »
News Time Romania - Stiri Romania