Navigare

Căutarea pe saitul

 













Toate ştirile

30.01.2015:  Iniţiativele fracţiunii parlamentare a PCRM cu privire la celebrarea aniversării a 70-cea de la Victoria în Marele Război pentru Apărarea Patriei
În anul 2015 se împlinesc 70 de ani de la Victoria în Marele Război pentru Apărarea Patriei din 1941-1945. Acest eveniment este de o importanță istorică deosebită nu doar pentru popoarele statelor membre ale Comunității Statelor Independente, dar pentru întreaga omenire.

În contextul celebrării în anul 2015 a aniversării a 70-a a Victoriei asupra fascismului, fracțiunea Partidului Comuniștilor din Republica Moldova din Parlament a lansat un șir de inițiative întru celebrarea aniversării și susținerea veteranilor, printre care:

- a înregistrat la data de 29.05.2013 proiectul de hotărîre a Parlamentului privind sărbătorirea aniversării a 70-a Victoriei asupra fascismului, care a fost aprobată de Parlament prin Hotărîrea nr. 335 din 23.12.2013;

- a înregistrat proiectul de hotărîre a Parlamentului nr. 280 din 09.07.2014 cu privire la declararea anului 2015 Anul Veteranilor Marelui Război pentru Apărarea Patriei 1941-1945

- a înregistrat proiectul de lege nr. 2 din 21.01.2015 cu privire la modificarea și completarea unor acte legislative, prin care se propun următoarele:

• Acordarea anuală a ajutorului material unic în cuantum de 10 mii lei, acordat în ajunul zilei de 9 mai;
• Compensarea cheltuielilor pentru protezare dentară în mărime de 4000 lei;
• Asigurarea gratuită cu cărucioare, aparate auditive, etc.;
• Scutirea de plată pentru serviciile comunale.
• Stabilirea alocațiilor pentru îngrijirea, însoțirea și supravegherea veteranilor celui de-al doilea război mondial.

Totodată, fracțiunea PCRM î-și exprimă îngrijorarea față de atitudinea iresponsabilă a Guvernului cu privire la pregătirea celebrării a 70-a a Victoriei asupra fascismului, menționînd că pînă la moment Guvernul nu a prezentat Parlamentului spre aprobare Planul de acțiuni privind pregătirea și celebrarea aniversării a 70-a a Victoriei asupra fascismului, deși era obligat prin Hotărîrea Parlamentului nr. 335 din 23.12.2013 să prezinte un asemenea Plan pînă la data de 23 iunie 2014.

Fracțiunea Partidului Comuniștilor din Republica Moldova solicită Guvernului să întreprindă măsurile ce se impun întru prezentarea în termeni proximi a Planului de acțiuni privind pregătirea și celebrarea aniversării a 70-a a Victoriei asupra fascismului precum și examinarea de urgență a tuturor inițiativelor ce țin de susținerea socială a veteranilor celui de-al doilea război mondial.

Fracţiunea parlamentară a PCRM.
30.01.2015
0 
| încă
înapoi »
News Time Romania - Stiri Romania