Navigare

Căutarea pe saitul

 













Toate ştirile

26.03.2015:  Comuniștii din Glodeni au împlinit 20 de ani!



Comuniștii din Glodeni au sărbătorit aniversarea a 20-a de la crearea organizaţiei raionale de partid. Ei au fost felicitaţi de președintele PCRM, Vladimir Voronin.

Viaţă nouă

Organizaţia de partid din Glodeni a fost creată la 22 februarie 1995. Au fost timpuri grele, comuniștii erau persecutaţi. Dar nici un fel de represiuni nu au putut sta în calea spre dreptate. Atunci primar al orașului Glodeni era Iurii Evteev. Anume el a venit la Chișinău pentru a se întîlni cu Vladimir Voronin. Atunci a început totul. În ajutor a venit al doilea secretar al CC al PCRM Anton Miron.

Iurii Evteev, veteran PCRM:

– Îmi amintesc cum am fost telefonat de patru prieteni cu care am discutat crearea organizaţiei orășănești de partid. La început eram puţini, dar am efectuat un lucru mare în termeni restrînși. În anii 90 comuniștilor le era greu. Cu toate acestea, eram și sîntem uniţi.

Prin greutăţi spre victorie

În pofida rezistenţei opuse de conducerea raionului, autoritatea partidului creștea. Au fost create organizaţii în satele Moara Domnească, Bolotino, Butești, Ghijdieni, Cuhnești, Clococenii Vechi, Fundura Nouă, Cobani, Dușmani.

În anul 1998 în raion erau deja 19 OPP. La Plenara CR a fost ales în calitate de prim-secretar Boris Ștepa.

Trebuie să unim societatea

Este foarte greu să unești oamenii, să devii simbol naţional, simbol al ţării. Să fii un om stimat și respectat de cetăţeni. Să fii un om respectat de oponenţi. Acest om este președintele Partidului Comuniștilor din Republica Moldova, Vladimir Voronin.

”După colapsul Uniunii Sovietice, am fost nevoiţi să restabilim partidul de la zero. Primele carnete de partid erau cele ale PCUS, ele aparţineau oamenilor care astăzi nu mai sînt în viaţă. Ei au refuzat să recunoască destrămarea Uniunii Sovietice. Acești oameni au obţinut Victoria în Marele Război pentru Apărarea Patriei. Ei veneau în noul partid al comuniștilor”, a remarcat Vladimir Voronin.

”Învăţătura marxist-leninistă pe care se bazează partidele comuniste este una dintre ideologiile de bază ale omenirii. Pentru că se bazează pe umanism, egalitate. Anume din cauza aceasta Partidul Comuniștilor a avut și are așa o susţinere printre oameni. PCRM, fiind la guvernare, a confirmat că este un partid al patrioţilor, dezvoltînd statul moldovenesc și îmbunătăţind calitatea vieţii”, a menţionat liderul comuniștilor.

”Cît de greu nu ar fi, adevărul întotdeauna învinge. Chiar și după cea mai neagră noapte vine răsăritul soarelui. O altă forţă politică cu un nivel înalt de patriotism, în afară de PCRM, în Moldova nu există. Din tot sufletul vă felicit cu primul vostru jubileu”, a subliniat Vladimir Voronin.
0 
| încă
înapoi »
News Time Romania - Stiri Romania